Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 308/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 308
Ședința publică din 13 martie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 2: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 3: Dacu Crtistian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr. 23/8.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative B - Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios B, Centrul Medical Județean T al B, Direcția Generală Medicală a B și Direcția Financiară a B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri,instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 23/CA din 8.01.2008, Tribunalul Timișa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice
A respins excepția inadmisibilității acțiunii.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Direcția Financiară a Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Direcția Generală Medicală din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
A admis acțiunea principală formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios B, Ministerul Finanțelor Publice B prin T și Centrul Medical Județean T al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și cererea de chemare în garanție formulată de către MIRA.
A obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata primei de concediu din anii 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005 sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În motivarea sentinței s-a reținut că în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a, instanța nu contestă faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plata instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți, nu-l vizează direct, dar această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul Prin urmare instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a, instanța nu a contestat faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți, nu-l vizează direct, dar această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul A și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și Ca atare este cel care coordonează acțiunile ce sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea legilor de rectificare a bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite. Prin urmare, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Astfel fiind, se impune, în temeiul art. 60 Cod procedură civilă admiterea cererii de chemare în garanție formulată de către a Ministerului Finanțelor Publice.
Tribunalul constată că structura organizatorică a Ae ste reglementată de nr.HG 416/2007, act normativ din care rezultă că pârâții Direcția Financiară a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală Medicală din Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu au personalitate juridică, aceste unități făcând parte din structura aparatului central În acord cu art. 1 aliniatul 1 din nr.OUG 30/2007 este organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică iar ministrul internelor și reformei administrative reprezintă și angajează în raporturile cu celelalte autorități publice, precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară și străinătate. Conform art. 16 din Instrucțiunile nr. 1111/2005 Direcția Generală Juridică este împuternicită să reprezintă și să angajeze în raporturile cu instanțele de judecată și alte organe de jurisdicție. Reținând cele expuse, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Direcția Financiară a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală Medicală din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Instanța a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile întrucât prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 reprezintă dreptul comun în materia care nu se aplică în situația specială a reclamantului, căruia i se aplică dispozițiile corespunzătoare statutului de funcționar public.
Față de actele existente la dosar, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public civil cu statut special - ofițer de poliție fiind angajat în cadrul Centrului Medical Județean T al
Raportat la calitatea reclamantului, îi sunt aplicabile prevederile art. 37 aliniatul 2 teza 1 din nr.OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora " la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Conform art. 1 aliniatul 1 din Legea nr. 360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, inclusiv ale art. 91 din Legea nr. 215/2006 de modificare a Legii nr. 188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, că dispozițiile art. 37 aliniatul 2 teza 1 din nr.OG 38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art. 9 aliniatul 7 din Legea nr. 507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art. 8 aliniatul7 din Legea nr. 511/2004 până la 31.12.2005 și prin art. 5 aliniatul 5 din Legea nr. 379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Nu se poate reține, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin dispozițiilor art. 41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art. 41 aliniatul 2 din Constituția României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art. 37 aliniatul 2 teza I din nr.OG 38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr. 507/2003 și nr. 511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr. 38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art. 37 aliniatul 2 teza I din nr.OG 38/2003, nu exista câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art. 37 aliniatul 2, teza I din nr.OG 38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează că însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendinței de reglementare a unor situații juridice fictive, dace necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel in ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
În acest sens s-a pronunțat și B, prin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicată în Monitorul Oficial din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând ca obligațiile cuprinse în nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum și cele ale Legii nr. 511/2004 și 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, a decis ca în aplicarea art. 37 aliniatul 2 teza 1 nr.OG 38/2003, prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004 - 2006.
Văzând și caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art. 329 aliniatul 3 Cod procedură civilă, instanța a procedat la admiterea acțiunii reclamantul și a obligat pârâții la plata către aceasta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004 - 2006 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective, pentru a asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin neplata la termen a acestor sume.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special - polițist. În această calitate, beneficiază de prevederile art. 6 din nr.OG 38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurată, polițiștilor e acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat că, prin dispozițiile art. 2 aliniatul 1 din U8. nr. 118/2004, aprobată prin Legea nr. 28/2005, pentru anul 2005,s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003, dar nu se poate considera că drepturile stabilite prin art. 6 din nr.OG 38/2003, nu există, câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendată aplicarea acesteia,iar pe de altă parte acesta dispoziții nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluată pentru anul 2006.
Dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura existența până la introducerea acțiunii.
Pentru aceleași considerente mai sus menționate. Instanța a procedat la obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate aferent anului 2005 actualizat cu rata inflației la data plății efective.
Împotriva sentinței a declarat recurs T în reprezentarea Ministerului Economiei Finanțelor, solicitând admiterea recursului promovat de ei și modificarea sentinței civile nr. 23/CA/8.01.2008 în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor ca pârât și chemat în garanție; iar în subsidiar în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative; iar referitor la acțiunea promovată de reclamant modificarea hotărârii primei instanței în sensul constatării inadmisibilității acțiunii ori în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare recurentul critică prima instanță pentru că nu a respins acțiunea pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece, pe de o parte, între reclamant și Ministerul Economiei nu există absolut nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul acestuia din urmă este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art. 16 - 30 din Legea nr. 500/2002, modificată, privind finanțele publice.
Astfel, art. 18 aliniatul 2 litera b și art. 28 litera e din Legea nr. 500/2002 modificată, privind finanțele publice, prevăd că: art. 18 (2) Guvernul asigură b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege;
Art. 28 Elaborarea bugetelor Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza; e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin reprezentantul său legal, este ordonator principal de credite bugetare, la fel și Ministerul Economiei și Finanțelor și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților, nu poate fi obligat la plată un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei pentru salariații unor instituții bugetare de stat sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
Raportat la dispozițiile art. 18 aliniatul 2 litera b) și art. 28 litera e) din Legea nr. 500/2002 modificată, privind finanțele publice numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetelor stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
În subsidiar, pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, deoarece raportat la faptul că reclamantul are calitatea de funcționar public, conform art. 92.1 din Legea nr. 188/1999 acest litigiu poate fi soluționat doar de secția de contencios administrativ a Tribunalului Timiș.
În acest context, conform art. 7 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, acesta avea obligația să formuleze o cerere pe procedura administrativă și să solicite acordarea drepturilor sale direct de la angajator.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat șis e respinge pentru că:
Privitor la excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, instanța o respinge ca neîntemeiată având în vedere prevederile art. 4 aliniatul 2 art. 28, art. 19 litera b din Legea nr. 500/2002 care prevăd că fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către Ministerul Finanțelor Publice nu se vor putea plăti sumele bănești ce reprezintă prime de concediu, întrucât pârâții sunt finanțați de la bugetul de stat de către Ministerul Finanțelor Publice.
Legat de aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind îndeplinirea procedurii prealabile și pentru că din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, rezultă faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care u ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precizat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt că aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
Potrivit art. 6 di nr.OG 38/2003, polițiștii beneficiază de spor de fidelitate în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranța națională și, în anul 2005, prin art. 2 aliniatul 1 din nr.OUG 118/2004, s-a suspendat aplicarea acestor dispoziții, pârâții având obligația să se încadreze în cheltuielile de personal alocate prin buget.
Dreptul pretins de reclamanți prin acțiune s-a născut așadar din lege, ca drept subiectiv ce conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti o anumită sumă de bani, obligație care a fost suspendată prin normele legale arătate.
legalității acestor suspendări succesive revine instanței care constată că dreptul la sporul de fidelitate constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și drept urmare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse potrivit art. 53 din Constituție.
În acest sens, art. 18 din Codul muncii prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz și arbitraj.
Or, suspendarea prin acte normative a unui drept câștigat nu poate reprezenta doar o restrângere a dreptului ci ea operează ca o veritabilă lipsire de drepturi, subiective, arbitrară și abuzivă.
În favoarea legalității cererii reclamantului trebuie invocate și prevederile art. 64 aliniatul 3 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Referitor la primele de concediu cuvenite reclamantului, față de apariția nr.OUG 146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art. 37 aliniatul 2 din nr.OG 38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate c prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006.
Întrucât reclamantul intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art. 1 aliniatul 2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art. 312 aliniatul 1 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei T împotriva sentinței civile nr. 23/2008, pronunțată în dosarul nr. 7052/2007 al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
LIBER - - - - -
GREFIER,
Red./2.04.2008
Dact./ 2 ex./4.04.2008
Prima instanță: Tribunalul Timiș - Judecători,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Chiu Mircea Ionel, Dacu Crtistian
