Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3096/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3096

Ședința publică de la 24 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței numărul 476 din data de 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru intimatul pârât Inspectoratul de Poliție al Județului D și consilier juridic pentru intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, lipsind recurentul reclamant și intimații pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Inspectoratul General al Poliției Române.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, de către grefier care învederează că intimatul pârât Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de amânare pentru comunicarea motivelor de recurs, iar intimatul pârât a formulat întâmpinare.

Instanța pune în discuție cererea de amânare formulată de intimatul pârât

Consilier juridic pentru intimatul pârât Inspectoratul de Poliție al Județului D arată că intimatul a mai formulat o cerere de amânare pentru același motiv și se opune la acordarea unui nou termen.

Consilier juridic pentru intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice lasă la aprecierea instanței cu privire la amânarea cauzei.

Curtea respinge ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de intimatul pârât și apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului de față.

Consilier juridic pentru intimatul pârât D solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.

Reprezentantul intimatului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, consilier juridic, solicită respingerea recursului formulat de reclamant.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 476 din 03 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și Inspectoratul de Poliție al Județului

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Dolja reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 27 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Prin deciziile nr. 818 din data de 3 iulie 2008, nr. 819 din data de 3 iulie 2008 și 997 din data de 7 octombrie 2008 pronunțate de Curtea Constituțională a decis admiterea excepției de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate s-a reținut că dosarele în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare au ca obiect acordarea unor drepturi salariale prevăzute pentru anumite categorii profesionale și solicitate de reclamanți în aceste cauze, în temeiul actului normativ menționat, cu motivarea că omisiunea legiuitorului de a le acorda și lor beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii și normelor comunitare.

Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

Din considerentele hotărârilor Curții Constituționale, instanța a reținut faptul că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.

Prin urmare prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.

În aceste condiții instanța de judecată, neavând posibilitatea să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată, a constat faptul că în virtutea statului special polițiștii sunt salarizați potrivit dispozițiile nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor iar OG6/2007 nu le este aplicabilă.

Reclamantul a aratat că, începând cu luna ianuarie 2007, au fost emise un număr de trei ordonanțe prin care s-a dispus majorarea drepturilor salariale tuturor funcționarilor publici - OG 6/24.01.2007, privind unele masuri salariale si alte drepturi ale funcționarilor publici, OG 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se acorda in anul 2007 personalului bugetar salarizat si OG 16/31.01.2007, privind de asemenea creșterile salariale pentru anul 2007 ale personalului salarizat insa toate aceste majorări salariale nu s-au aplicat si polițiștilor, care sunt funcționari publici cu statut special.

Reclamantul este angajat al Ministerului Internelor si Reformei Administrative fiind potrivit art. 1 din legea 360/2002 funcționar public civil, cu statut special, înarmați, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului, drepturile si obligațiile acestora fiind reglementate de acest act normativ special nu de Statutul funcționarului public (legea 188/1999).

Art. 1 din OG 6/2007 prevede faptul că prezenta ordonanță reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și modul de acordare a creșterilor salariale ale funcționarilor publici în anul 2007. Anexele 1-6 la OG 6/2007 de asemenea, stabilesc care sunt categoriile de angajați cărora li se aplica acest act normativ însă polițiștii care, așa cum am arătat mai înainte, reprezintă o categorie de funcționari publici cu activitate reglementată printr-un statut propriu nu se regăsesc printre funcționarii publici vizați de OG 6/2007.

În virtutea statutului special pe care ii au polițiștii, aceștia sunt salarizați potrivit OG38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor iar OG6/2007 nu le este aplicabilă. Nici nr.OG 10 din 31 ianuarie 2007, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică nu se aplica angajaților MIRA.

Astfel, potrivit art. 1 din aceasta ordonanța "în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape.

Acest act normativ este mai explicit decât OG6/2007 stabilind in mod limitativ care sunt actele normative in temeiul cărora sunt salarizați funcționarii publici care beneficiază de creșterile salariale iar OG38/2003 - legea de salarizare a polițiștilor nu se regăsește printre acestea.

Pe de altă parte OG16/2007, cel de-al treilea temei invocat de către reclamant in acțiune, nu se referă la angajații MIRA. nr.OG 16 din 31 ianuarie 2007 vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. V din OUG 75/20.06.2008, in ordonanța Guvernului nr. 137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata in MO Partea I, nr. 99 din 08.02.2007, după alineatul (2) al articolului 19, se introduce un nou alineat, alin 3), cu următorul cuprins: 3) sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră in competenta de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Așadar, potrivit acestui act normativ care a intrat in vigoare la data publicării in MO, respectiv 20.06.2008, reclamantul nu mai poate invoca dispozițiile OG 137/2000, pentru ca acțiunea acestora vizează masuri legislative adoptate in contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar iar aceste dispoziții legale nu mai sunt aplicabile spetei iar cererea de a dispune înlăturarea pentru viitor a pretinsei discriminări, la care ar fi fost supuși reclamanții nu are temei legal.

Cu privire la capătul de cerere privind plata dobânzilor legale, calculate conform art. 3 alin 3 din OG 9/2000 precum si cel referitor la indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienților de inflație), instanța de judecată a constat că acestea sunt neîntemeiate deoarece atâta vreme cat drepturile salariale principale pretinse nu sunt întemeiate nici drepturile accesorii acestora (dobânda legala si indexarea drepturilor salariale pretinse) nu sunt întemeiate, accesoriul urmând soarta principalului.

În raport de considerentele mai sus expuse Tribunalul neavând posibilitatea să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată a respins acțiunea formulată.

Împotriva acestei a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs, a arătat că este angajat al Ministerul Administrației și Internelor având calitatea de funcționar public și începând cu ianuarie 2007 au fost emise 3 ordonanțe prin care s-a dispus majorarea drepturilor salariale tuturor funcționarilor publici, respectiv OG6/2007, OG10/2007 și OG16/2007.

A arătat recurentul reclamant că deși OG6/2007 art.1 prevede că "Prezenta ordonanță reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici și se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr.188/1999", nu s-a procedat la creșterile salariale, considerând că, prin neprimirea sumelor ce i se cuveneau potrivit legislației la care a făcut referire, s-a încălcat Legea fundamentală care prevede la art.16(1) "Cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și discriminări".

Recurentul reclamant a mai susținut că prin excluderea sa de la acordarea majorărilor salariale s-a produs o discriminare, potrivit dispozițiilor art.2 din OG137/2000 constând în lipsirea sa de veniturile ce i se cuvin, acordate celorlalte categorii salariale, având drept finalitate majorarea salariilor, corespunzător inflației existente.

Consideră că exceptarea sa de la criteriile salariale pentru anul 2007 conform OG10/2007 contravine prevederilor Directivei 2008/78/CE de creare a unui cadru general privind tratamentul egal al salariaților.

A solicitat admiterea recursului și pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată și obligarea pârâților la plata majorărilor salariale și a dobânzilor legale pentru sumele datorate, începând cu ianuarie 2007 și până la efectuarea plății acestora, precum și la plata sumelor reprezentând indexarea drepturilor datorate începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire, 01.01.2007 și până la momentul plății salariale.

Intimații pârâți D și au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței ca temeinică și legală.

Recursul este nefondat, pentru motivele care se vor expune în continuare:

Reclamantul este funcționar public cu statut special - polițist în cadrul

Prin acțiunea introdusă, reclamantul a solicitat acordarea majorărilor salariale cu 5% începând cu data de 01.01.2007, în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport de luna septembrie 2007.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 6/2007 aprobată prin Legea nr. 232/06.07.2007.

Dispoziții legale invocate nu se aplică acestei categorii de funcționari care beneficiază de un cadru normativ special în ceea ce privește salarizarea - OG 38/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2007 pentru modificarea OG 38/2003 s-au reglementat și creșteri salariale în ceea ce îi privește pe polițiști, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile îndeplinite.

Ca urmare a acestei prevederi legale, judecătorul nu poate acorda polițiștilor alte drepturi decât cele prevăzute de lege pentru categoria căreia îi aparțin.

De altfel, prin Decizia nr.821/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Având în vedere că în baza art. 147 alin. 4 din Constituia României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora, Curtea va exclude de la aprecierea asupra cauzei hotărârea nr.262/2007, pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, autoritate care conform deciziei nr.997/7.10.2008 a Curții Constituționale nu are competența de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.

Așadar, în materia salarizării polițiștilor - funcționari publici cu statut special se aplică prevederile OG 38/2003.

Se mai reține și că începând cu data de 01.01.2007, polițiștii au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare ai funcțiilor, conform Legii nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2006 privind modificarea OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

Această modalitate a creșterilor salariale acordate polițiștilor evidențiază și mai pregnant inaplicabilitatea nr.OG 10 din 31 ianuarie 2007, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică angajaților MIRA.

Având în vedere motivele arătate în prezenta hotărâre, Curtea constată că, recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței numărul 476 din data de 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn.2ex/ 03 Iulie 2009

Jud. fond

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Carmen Ilie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3096/2009. Curtea de Apel Craiova