Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 311/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIE Nr. 311/CA/2009

Ședința publică de la 11 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul Corpul Național al Polițiștilor-Organizația Teritorială A împotriva sentinței nr. 1121/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recursul este scutit de taxa de timbru conform art. 15 din Legea 146/1997.

Se constată că recurentul, prin mandatarul ales, avocat, a depus la dosar prin registratură, concluzii scrise solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței pentru motivele arătate prin recurs, solicitând și judecarea în lipsă, anexând împuternicirea avocațială.

Față de înscrisurile administrate în cauză și solicitarea recurentului de judecare a cauzei în lipsă, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1121/CAF/16 septembrie 2008 pronunțată de Tribunal A-Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamanților -, G, G, -, G, G, G, - -, -, -, -, -, G, C, G -, G, G, -, -, -, -, - G, C G, -, a C, -, F -, G, - -, -, -, -, G, G, -, -, n, -, -, -, -, G, reclamant, -, -, -, -, -, G, -, G -, -, -, G, -, G, -, -, -, -, -, -, G, G, G, G, G, -, G, -, -, OG, -, G, G, -, -, -, -, -, G, -, -, -, -, -, G, -, reclamant, -, t, G, reclamant, -, -, -, G -, -, reclamant, G, - și toți reprezentanți de Corpul Național al Polițiștilor-Organizația Teritorială A-împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție A pentru restituirea cotelor de impozit pe salariu și obligarea pârâților să calculeze pe viitor impozitul redus potrivit semnului onorific acordat.

În considerentele acestei sentințe prima instanță a reținut că nici una din reglementările ulterioare legii nr.80/1995 nu mai inclus facilitatea reducerii impozitului pe venit prevăzută de articolul 10 din acest act normativ, articol abrogat prin OG nr. 73/1999.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Corpul Național al Polițiștilor-Organizația Teritorială A solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamanților astfel cum a fost formulată și susținută.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică întrucât la data respingerii prin legea nr.206/2002-OG nr.73/1999- textul articolului 10 din legea nr.80/1995 a fost repus în vigoare conform dispozițiilor art.60 alin.3 teza II din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Recursul nu este motivat în drept.

Conform prevederilor art.15 lit.a din legea nr.146/1997 recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Pârâții intimați nu s-au prezentat în fața instanței de recurs și nici nu au depus întâmpinare.

Examinând recursul de față în raport cu motivele invocate și actele dosarului instanța constată că este nedonat și ca urmare va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta:

Prin articolul 10 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare s-a prevăzut că beneficiază de o reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% și respectiv 50% cadrele militare în activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a și clasa

Prin art. 86 din OG nr.73/27.08.1999 privind impozitul pe venit, publicată în Of. 419/31.08.1999 au fost abrogate prevederile art.10 din Legea 80/1995 referitoare la reducerea impozitului pe venit.

Ulterior, prevederile OG nr.73/1999 au fost abrogate prin dispozițiile art.85 din OG nr.7/2001 privind impozitul pe venit, în vigoare din 01.01.2002 (ordonanța a fost publicată în Of.nr.435/3.08.2001).

La rândul său OG 7/2001 a fost în vigoare până la abrogarea sa odată cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal la 1 ianuarie 2004.

De esența soluționării acestui litigiu este împrejurarea că în nici una din reglementările ulterioare Legii 80/1995 nu a mai fost inclusă facilitatea reducerii impozitului pe venit prevăzută la art.10 din această lege.

Într-adevăr, conform art.62 din Legea nr.24/2000 modificată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:

" (1)Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială. Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din Ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament".

Dar, în speță art.10 din Legea 80/1995 a fost abrogat de dispozițiile art.86 din OG 73/1999, iar această din urmă ordonanță de reglementare a impozitului pe venit a fost la rândul său abrogată de noul act normativ care reglementează acest tip de impozit, anume OG 7/2001.

În aceste condiții, nu mai are nici o relevanță juridică faptul că la data de 24 aprilie 2002, prin Legea nr.206/2002, a fost respinsă OG 73/1999, întrucât această din urmă ordonanță fusese deja abrogată expres și înlocuită de noua reglementare a impozitului pe venit, în acord cu prevederile art.62 alin.1 din Legea 24/2000, așa încât proiectul de lege rămăsese fără obiect.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 55/2007 într-un recurs în interesul legii, decizie obligatorie în conformitate cu prevederile art. 329 al. 3 parte finală Cod. pr. civ. în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept. Prin Decizia nr. 55, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că art. 10 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, potrivit căruia cadrele militare în activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a și I beneficiază de reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% și, respectiv, 50%, a fost abrogat, cu caracter definitiv, prin nr.OG 73/1999 privind impozitul pe venit. Nici legile speciale care reglementează statutul polițistului, deoarece fac trimitere la art.10 din Legea nr.80/1995 abrogat, nu instituie facilitățile fiscale pretinse de reclamanți. Chiar dacă ar mai fi în vigoare prevederile art.9 lit.c și art.10 din Legea nr.80/1995, facilitățile respective nu se mai puteau acorda, pentru că nu sunt prevăzute în Codul fiscal, care stabilește cadrul legal pentru impozite și taxe precum și reducerile și scutirile în cazul impozitului pe venit, legiuitorul ne mai prevăzând nici un fel de facilități pentru cadrele militare, sau cele asimilate decorate.

În consecință, prima instanță a dat o interpretare corectă prevederilor legale aplicabile în cauză și ca urmare sentința atacată este legală și temeinică.

Așa fiind, și nereținând nici din oficiu vre-un motiv de casare sau modificare a hotărârii atacate, instanța în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul de față ca nefundat.

Nu s-au cerut cheltuieli de judecată de către pârâții intimați.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Corpul Național al Polițiștilor-Organizația Teritorială A împotriva sentinței nr. 1121/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11. 03. 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.IM

Dact./ex.2/23 03 2009

Jud.fond.

Președinte:Ioan Cibu
Judecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 311/2009. Curtea de Apel Alba Iulia