Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 313/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 313/CA
Ședința publică de la 16 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc
JUDECĂTOR 3: Violeta
Grefier:
S-a luat în examinare recursul introdus de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.263/CA din 22 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen de judecată la data de 9 iunie 2008, lucrările efectuate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16 iunie 2008.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 263/CA din 22 februarie 2008, Tribunalul Iași, respingând excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, -, -, -, și în contradictoriu cu pârâții: Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligând pe pârâți să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe, pentru perioada 01.11.2004-01.11.2007, actualizate cu rata inflației la data plății efective, precum și pentru viitor, până la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare a funcționarilor publici, respingându-se cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au avut calitatea de funcționari publici, în cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și de pe lângă Tribunalul Iași și că, deși aceștia desfășoară activitatea în cadrul unor departamente cu atribuții similare care indiferent de gradul de jurisdicție al instanței, are același conținut, ei beneficiază de o salarizare diferită, față de cea prevăzută pentru aceeași categorie de personal, dar care funcționează la Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care recrutarea acestora se face în condiții identice,iar Legea nr. 404/2004 le tratează în mod unitar.
Raportându-se la dispozițiile introduse prin Anexa 1 la.OUG nr. 92/2004, prima instanță a apreciat că prin înscrierea unei categorii în Anexa 1 și a celeilalte în Anexa 3, situație perpetuată prin nr.OG 2/2006 și nr.OG 6/2007 cu ignorarea art. 6 alin. 2 din Codul muncii, care garantează pentru toți salariații o retribuție egală pentru muncă și pregătire profesională egală și a faptului că statul este obligat să asigure respectarea acestui drept printr-o legislație adecvată, nediscriminatorie, apare ca inacceptabil, într-un stat de drept, ca, prin legi sau ordonanțe, să se încalce principii de drept consacrate prin legi constituționale, legi organice sau convenții internaționale.
Prima instanță a mai apreciat că modul de stabilire, prin lege, a unor drepturi, în favoarea unor categorii profesionale, în mod diferit față de alte categorii, ori reglementarea de către legiuitor a unor anumite aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii de personal, este o problemă ce poate fi examinată din punct de vedere al discriminării și că aceasta este cu atât mai gravă cu cât ea este rezultatul unui text dintr-o lege de o forță juridică inferioară, fapte interzise de art. 7 alin. 1 lit. b) din Decretul nr. 212/1974 pentru ratificarea Pactului cu privire la drepturile civile și politice.
Instanța de fond a apreciat de asemenea ca fiind fără nici o justificare rezonabilă faptul că, deși au fost recrutați și au aceleași atribuții ca personalul analog al Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanții beneficiază de un salariu evident mai scăzut, această diferențiere având un caracter profund inechitabil și discriminatoriu, încălcându-se flagrant art. 20 din Constituția României, art. 6 alin. 2 din Codul muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, evocându-se în acest sens decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului și ale Curții Constituționale.
În aceste condiții, prima instanță a reținut că întrucât discriminarea a fost constatată și prin Hotărârea nr. 262 din 21 iunie 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, se impune admiterea acțiunii reclamanților, în sensul reparării prejudiciului, prezent și viitor, creat acestora, în condițiile nr.OG 137/2000.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, că în mod nejustificat s-a respins excepția lipsei plângerii prealabile, că prin stabilirea unor drepturi salariale pentru viitor s-a adăugat la legea specială ce reglementează salarizarea funcționarilor publici, că prin obligarea Ministerului Public la plata unor drepturi salariale au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești, schimbându-se sistemul de salarizare și apropiindu-și atribute ce aparțin exclusiv puterii legiuitoare, că nu se putea înscrie în bugetul propriu vreo plată fără a exista o bază legală și că în mod nejustificat a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Intimații, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că cererea pârâtului este întemeiată, sens în care reține următoarele:
Este necontestat faptul că reclamanții-intimați au statut de funcționari publici, că ei își desfășoară activitatea și se află în raporturi de serviciu cu Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și de pe lângă Tribunalul Iași și că regimul lor juridic este guvernat de Legea nr. 188/1999.
Este de asemenea necontestat faptul că, cu ocazia numirii reclamanților în funcția publică ce o exercită, cei ce i-au numit au stabilit, prin actele administrative emise în regim de putere publică, și elementele salarizării acestora și că drepturile bănești cuvenite pentru munca prestată se calculează și se plătesc, pe baza actelor administrative de numire în funcție, exclusiv de către instituțiile publice cu care se află în raporturi de serviciu, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind implicat în nici una din aceste operațiuni.
Ceea ce s-a solicitat prin acțiune este exclusiv "obligarea primilor patru pârâți (respectiv a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerului Finanțelor) la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul revăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești și parchete", precum și "obligarea pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, a sumelor datorate reclamanților", invocându-se și urmându-se procedura prevăzută de nr.OG 137/2000, fără să se fi urmat însăși procedura prevăzută de art. 31 din nr.OG 6/2007, de art. 31 din nr.OG 2/2006 sau de art. 30 din nr.OUG 92/2004.
Atâta timp cât reclamanții nu au urmat procedura legală de contestare a oricăruia din elementele ce aveau legătură cu nivelul salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi prevăzute prin actele normative evocate, inclusiv a rețelei sau grilei de salarizare, instanța nu putea accepta ca, pe o cale ocolită, să se pună în discuție legalitatea sistemului și a actului administrativ individual de stabilire a salarizării, indiferent cât de "inacceptabil", "inechitabil" sau vădit "discriminatoriu" ar fi fost acestea.
Faptul că, prin Hotărârea nr. 262 din 21 iunie 2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că faptele prezentate în petiția nr. 5833 din 09 noiembrie 2006 reprezintă un tratament diferențiat și a recomandat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici să aplice un tratament asemănător categoriilor profesionale ce presupun condiții de recrutare și activitate asemănătoare, nu îndreptățea prima instanță ca, încălcând principiul separației puterilor în stat, să se substituie puterii legiuitoare, stabilind ea însăși reguli privitoare la sistemul de salarizare a funcționarilor publici, sistem pe care, fără nici o bază legală îl caracterizează, în ansamblul său, ca fiind "profund inechitabil și discriminatoriu".
Prima instanță nu numai că și-a depășit limitele puterii acordate prin Constituție, ignorând dispozițiile art. 124 care stabilesc că justiția se înfăptuiește în numele legii și nu împotriva acesteia, dar și-a arogat și competența de a judeca concordanța legilor și a ordonanțelor cu dispozițiile constituționale, ignorând dispozițiile Legii nr. 47/1992; nimic ne împiedicând-o ca, în cazul în care ar fi apreciat că dispozițiile nr.OUG 92/2004, ale nr.OG 2/2006 sau ale nr.OG 6/2007 încalcă "flagrant art. 20 din Constituția României" să urmeze procedura referitoare la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Atâta timp cât nu s-a obținut desființarea sau modificarea actelor administrative prin care a fost stabilită salarizarea cuvenită funcționarilor publici reclamanți pentru munca prestată, iar cei care au dreptul de numire în funcție nu au fost obligați să emită noi acte administrative, prin care să se pună de acord elementele salarizării cu cele ce se aplică altor funcționari publici ocupând funcții analoge și compatibile, și cât nu s-a cerut și nu s-a constatat neconstituționalitatea vreunei prevederi referitoare la sistemul general de salarizare a funcționarilor publici, nu existau temeiuri de fapt și de drept pentru a se dispune obligarea pârâților la plata vreunei sume, fie cu titlu de salariu, fie cu titlu de despăgubire.
Orice plată nu poate fi decât urmarea directă și nemijlocită a recunoașterii dreptului și a materializării acestuia într-un act administrativ, care să înlocuiască, sau să modifice, actul inițial, considerat nelegal și discriminatoriu, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului și Parlamentului și nu al instanțelor judecătorești, al căror atribut este doar de a aplica legea, nu de a face lege.
De altfel, pârâtul-recurent nici nu se află în raporturi juridice directe cu reclamanții-intimați, obligația de a calcula și plăti drepturile salariale cuvenite funcționarilor publici din prezenta cauză revenind exclusiv instituțiilor publice în cadrul cărora ei își desfășoară activitatea și cu care se află în raporturi juridice de serviciu, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, lor nefiindu-le recunoscut nici un drept în ceea ce privește construcția și execuția bugetară, care, potrivit Legii nr. 500/2002, se realizează exclusiv la nivelul ordonatorilor de credite, raporturi față de care reclamanții trebuiau considerați terți.
Ca atare, constatând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, recunoscându-se și dându-se eficiență unui raport obligațional inexistent, fără ca anterior să se fi stabilit în mod voluntar sau printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, greșita aplicare a grilei de salarizare pentru funcționarii publici din cadrul compartimentelor economico-financiare și administrative, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtului, va modifica în parte hotărârea atacată, și, urmare acestui fapt, va respinge acțiunea intentată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, păstrându-se hotărârea în partea referitoare la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, ca una ce nu a fost atacată de cei interesați, ce au o poziție procesuală distinctă de cea a recurentului, în mod justificat instanța considerându-se competentă să soluționeze un litigiu referitor la exercitarea funcției publice, pentru care nu era necesar parcurgerea vreunei proceduri speciale, dat fiind obiectul acțiunii, și care nu justifica admiterea cererii de chemare în garanție a unei autorități ce nu are drept de decizie în materia elaborării și execuției bugetului de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul introdus de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 263/CA din 22 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, respinge acțiunea introdusă de reclamanții, -, -, -, și în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
Grefier,
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
19.06.2008
2 ex.-
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe, Dan Mircea Tăbâltoc, Violeta
