Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 314/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios Administrativ i Fiscal

Decizia nr. 314/ Dosar Nr-

Sedința publică din 24 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc

- --- -președinte secție -judecător

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin și pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 1478 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică,la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 22 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 24 aprilie 2008.

CURTEA:

Asupra recursului de față

Constată că, prin sentința civilă 1478/13.12.2007 a Tribunalului Covasna, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a respins excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantului și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative; s- admis în parte acțiunea formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din -Biroul Teritorial Covasna prin președintele în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului și Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative; au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului C, în solidar, să achite reclamanților drepturile bănești cuvenite ca urmare a nereducerii impozitului pe venit pentru beneficiarii decorați cu ordinul "Meritul Militar" și Semnul Onorific "În Serviciul Patriei", cu începere de la 28 mai 2004 și până la data pronunțării prezentei sentințe, sume care se vor calcula în faza de executare și se vor actualiza în funcție de rata inflației; a obligat pârâtul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure fondurile necesare pentru achitarea sumelor la care pârâții 1 și 2 au fost obligați prin prezenta sentință și s-a respins pretențiile reclamanților cu privire la perioada martie 2002- 27 mai 2004.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că dreptul reclamanților la restituirea sumelor cuvenite ca urmare a nereducerii impozitului pe venit pentru titularii semnului onorific "În serviciul patriei" și ai ordinului "Meritul militar", s-a născut la data de 28 mai 2004 odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.189/2004 de modificare Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Prin această modificare s-au repus în vigoare prevederile art.10 din Legea nr.80/1995.

Față de actele normative invocate, văzând și prevederile art.287 din Codul muncii potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, tribunalul constată că pârâții Ministerul Internelor și reformei Administrative -ordonator principal de credite și Inspectoratul de Polițe al Județului C -ordonator secundar, nu și-au îndeplinit obligațiile bănești legale față de reclamanți.

În temeiul art.161 alin.(4) din Codul muncii, pârâții arătați mai sus vor fi obligați să plătească reclamanților drepturile bănești cuvenite ca urmare a nereducerii impozitului pe venitul din salariu, actualizate cu indicii de inflație, calculat de la scadența fiecărei sume și până la data plății efective.

Instanța de fond a respins capătul de cerere privind plata în viitor a drepturilor salariale cuvenite reclamanților ca urmare a nereducerii impozitului pe venitul din salariu, întrucât creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, dreptul la acțiune nefiind născut la data pronunțării prezentei hotărâri.

Stabilind că acțiunea reclamanților este admisibilă în parte, asupra petitului referitor la chemarea în judecată a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor precum și a cererii de chemare în garanție a aceleiași instituții, formulată de pârâtul MIRA, instanța reține că, potrivit art. 19 coroborat cu art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv: elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare bugetară și ale legilor privind contul general de execuție pe baza prognozelor elaborate de ordonatorii principali de credite, precum și proiectul bugetelor care compun bugetul general consolidat. Ca urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor este titular al obligației de efectuare a tuturor demersurilor pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale.

În acest sens, instanța de fond a admis și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reținând în sarcina chematului în garanție obligația de a asigura fondurile necesare plății drepturilor deduse judecății.

Cheltuielile de judecată nu au fost acordate întrucât, deși au fost solicitate prin acțiunea introductivă, nu s-a făcut dovada efectuării lor.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prevederile OG nr. 73/1999 au fost abrogate prin OG nr. 7/2001 și nu printr-o lege, iar abrogarea dispusă de prevederile nr.OG 73 /1999 cu privire la drepturile invocate de polițiști are caracter definitiv.

Recursurile sunt fondate.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurent, precum și din prisma dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut greșit situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință nelegală și netemeinică.

Susținerile recurenților din motivele de recurs sunt nefondate, deoarece prevederile art. 9 lit. c și ale art. 10 din Legea nr. 80/ 1995, privind statutul cadrelor militare a fost abrogat prin art. 86 din nr.OG 73/1999, textul abrogat referindu-se la acordarea de scutiri sau reduceri la impozitul pe venit pentru persoanele prevăzute de Legea nr. 80/1995.

Conform art. 85 alin. 1 din nr.OG 7/2001 de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă prevederile OG nr. 73/1997, iar, această din urmă ordonanță a fost abrogată ulterior de arlamentul p. României.

La data adoptării legii de respingere a nr.OG 73/1999, ordonanța era abrogată deci, nu mai exista din punct de vedere juridic, astfel că nu pot fi incidente nici prevederile art. 62 alin. 3 teza finală din Legea nr. 24/2002, în sensul că ar face excepție de la caracterul definitivă al abrogării ordonanțele guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament. Legea de respingere nu constituie o reglementare propriu-zisă, deoarece, în cazul nr.OG 73/1999 dispozițiile erau deja înlăturate prin abrogarea acestora de către nr.OG 7/2001, astfel că ordonanța abrogată nu a mai fost supusă legiferării.

prevăzute de art. 9 lit. c și art. 10 din Legea nr. 80/1995 nu se pot acorda, deoarece nu sunt prevăzute nici în Codul fiscal. În titlul III - care reglementează impozitul pe venit, legiuitorul nu a prevăzut nici un fel de facilitate pentru cadrele militare sau cele asimilate acestora și care au fost decorate, deoarece, conform art. 43 veniturile din salarii se impozitează cu o cotă de 16%, iar conform art. 55 alin. 2 lit. c, dreptul de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi sunt asimilate salariilor.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.55/4.06.2007 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii stabilind că art. 10 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, potrivit căruia cadrele militare în activitate decorate cu ordinul " Meritul Militar " clasele a III-a, a II-a și I, beneficiază de reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% și respectiv 50% a fost abrogat cu caracter definitiv prin nr.OG 73/1999 privind impozitul pe venit.

Față de aceste considerente curtea va admite recursurile pârâților, iar în baza art. 304 pct.9 din Codul d e proceduri civilă va modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 1478/13.12.2007 a Tribunalului Covasna, pe care o modifică în tot în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de reclamanții -, -, A, -, -, G, -, -, B, -, IU, -, -, G, -, G, -, -, -, G, -, -, G, -, G, G, G, -, -, G, -, -, -, -, -, G, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului C și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 24.04.2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red.M/25.04.2008

Dact./5.05.2008/3 ex.

Jud. Fond: /

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Georgeta Bejinaru Mihoc

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 314/2008. Curtea de Apel Brasov