Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3168/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.3168
Ședința publică din data de 09 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 3: Gabriel Năsui
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul SINDICATUL LIBER AL REȚELEI SANITAR VETERINARE S și pârâta DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva Sentinței civile nr. 1109/22.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații, Ă, G, C, G, -, -A, T -, -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) suplimentul postului.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că recursul este declarat în termen, pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă rămâne în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1109 pronunțată la data de 22.05.2009 în dosar nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă acțiunea reclamantului Sindicatul Liber al Rețelei Sanitar Veterinare S în numele și pentru membrii săi de sindicat, Ă, G, C, G, -, -A, T -, -, împotriva pârâtei Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor S și în consecință a fost obligată pârâta să plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prevăzut de art.31 alin.1 lit.e și d din Legea nr.188/1999 pentru intervalul 23 noiembrie 2004 și pentru viitor constatând prescris dreptul acestuia datei de 23 noiembrie 2004.
Totodată au fost respinse ca prematur formulate cererile privind cuantificarea acestor sporuri în carnetele de muncă și respinsă excepția invocată de pârât.
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că solicitarea reclamantei cu privire la dreptul invocat este întemeiată pe dispozițiile Legii nr.188/1999, că drepturile salariale în raport cu art.38 din Legea nr.53/2009 nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări. Ori drepturile invocate de reclamanți sunt drepturi câștigate, suspendarea exercițiului lor nu a putut să înlăture existența. Astfel cum a arătat și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea (decizia nr.XXIII/2005).
Prin urmare concluzionează instanța reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea drepturilor solicitate.
Împotriva soluției arătate au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta.
Prin recursul său reclamantul a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii în totalitate a acțiunii în considerarea că hotărârea este netemeinică și nelegală în condițiile în care dreptul este recunoscut dar nu se precizează cuantumul și în condițiile în care printr-o serie de hotărâri judecătorești pronunțate de mai multe instanțe au fost precizate procentele care au fost solicitate prin demersul introductiv de instanță.
Pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sas olicitat admiterea recursului modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În motivare recurenta a arătat în esență că nu au fost lămurite toate elementele care dau conținut raporturilor dintre părți, și nu au observat că nu se poate aplica un spor dacă o reglementare cu precizare matematică nu este dată. În plus obligarea pe viitor nu poate fi reținută dat fiind că nu este vorba de o creanță certă lichidă și exigibilă, nefiind născută putând fi reglementată ulterior de modificări legislative.
Analizând recursurile declarate Curtea reține următoarele:
Prin demersul introductiv de instanță reclamantul Sindicatul Liber al Rețelei Sanitar Veterinare a solicitat obligarea la acordarea și plata corespunzătoare actualizată cu indicele de inflație calculat de la data nașterii până la plata efectivă începând cu 1.01.2004 și până la încetarea raporturilor de serviciu a suplimentului postului în procent de 25% din salariu de bază, a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariu de bază respectiv plata drepturilor bănești ce decurg din aplicarea procentelor.
În susținere s-a relevat că membrii de sindicat sunt funcționari publici și în condițiile Legii nr.188/1999, art.31 sunt îndreptățiți la acordarea sporurilor: că drepturile în condițiile codului muncii nu pot fi restrânse, sunt acordate de Constituție și constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul la Constituție.
Așa cum se observă din conținutul cererii introductive reclamantul solicită în mod direct obligarea pârâtei la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).
Singura obiecție, pertinentă de altfel, a fost ridicată de către pârâtă în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Obiecțiunile pârâtei sunt, sub aspectul celor susținute, fondate.
Reclamanții au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală. "Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.
Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză.
Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamanții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Tot astfel se reține de către C în acest context al cererii recurenților adresate instanței și practica constantă a ÎCCJ -Secția de contencios administrativ și fiscal care, prin soluțiile de principiu, a stabilit în mod constant și unitar că nu pot fi acordate drepturile reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei atâta timp cât nu este reglementare legală cu privire la modul de calcul al acestora.
Nu în ultimul rând,Curtea are în vedere și soluția pronunțată la 21 septembrie 2009 de ICCJ în recursul în interesul legii vizând această problemă, statuând în sensul că aceste drepturi nu pot fi acordate.
Evident se susține de recurentul Sindicatul Liber al Rețelei sanitar Veterinare că alte instanțe au dat soluții favorabile și ca atare ar fi îndreptățit la acordare. Această susținere nu poate fi reținută întrucât îndreptățirea nu se raportează la soluții date în alte cauze ci la norme aplicabile în funcție de situația concretă în fiecare speță. Ori s-a relevat că în această materie a fost promovat recurs în interesul legii iar în această situație este aplicabil art.329 alin.3 pr.civ. în sensul obligativității deciziei.
Prin urmare, în raport de cele reținute anterior, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul reclamantului Sindicatul Liber al Rețelei Sanitar Veterinare S și va admite recursul Direcției Sanitar Veterinare pentru Siguranța Alimentelor în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR S împotriva sentinței civile nr.1109 din 22.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulatăDE SINDICATUL LIBER AL REȚELEI SANITAR VETERINAREîn nume propriu și pentru membrii de sindicat, Ă, G, C, G, -, -A, T -, -, încontradictoriu cuDIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
Respinge recursul declarat de Sindicatul Liber al Rețelei Sanitar Veterinare S împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
80 ex./21.12.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Maria Hrudei, Gabriel Năsui
