Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 317/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
Decizia nr. 317/ Dosar Nr-
Sedința publică din 24 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- --- -președinte secție -judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 65/CA din 23.01.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 22 aprilie 2008, când părțile au fost lipsă, cele consemnate în încheierea de ședință din aceea zi face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 24 aprilie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 65/CA/23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, și în parte acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în consecință:
A obligat pârâta să plătească prima de concediu reclamanților, pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, reclamantei pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005, 2006 și reclamantului pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006, toate aceste sume actualizate cu rata inflației de la data plății.
A obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B să plătească tuturor reclamanților dobândă legală aferentă sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu începând data scadenței fiecărei obligații de plată a primei de concediu și până la data efectuării plății primelor de concediu.
A obligat pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B să plătească reclamantei suma de 439,3 lei iar celorlalți reclamanți suma de câte 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
uspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nicio dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existența pentru anii 2001 - 2007.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a continuat să fie prevăzut și ulterior perioadei în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, nu pot fi limitate decât în situația în care nu mai este în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv, aspect statuat cu forță juridică obligatorie, de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 23/2005 dată în interesul legii în privința interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la prima de concediu de odihnă pentru magistrați, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003,2004 și 2005 [art. 10 alin (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 și art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004], ce confereau același drept categoriei magistraților judecători și procurori și personalului auxiliar de specialitate.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici pentru anii 2001-2006, primele de concediu de odihnă cuvenite acestora în conformitate cu art. 34 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Raportat considerentelor expuse, va fi admisă acțiunea formulată de reclamanți și va fi obligată pârâta să plătească reclamanților sumele reprezentând o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, aferente anilor 2001-2006, sume actualizate în raport cu rata inflației și dobânda legală de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere dispozițiile art. 1084 cod civil și că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă,se prezumă punerea în întârziere a angajatorului odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
De altfel, dreptul reclamanților de a obține plata primelor de concediu este confirmat și de OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
Împotriva sentinței primei instanțe, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit pârâta a fost obligată la plata dobânzilor legale alături de actualizarea cu rata inflației deoarece OUG nr.146/2007 prevede numai actualizarea cu indicele de inflație, deoarece OUG nr. 146/2007 prevede numai actualizarea cu indicele de inflație, iar sumele nu pot fi înscrise în bugetul propriu conform art. 14 alin.2 din Legea 500/2002.
La dosar au depus întâmpinare intimații, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurentă precum și din prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății pronunțând o sentință legală și temeinică.
Prima instanță în mod corect a obligat pârâta la plata dobânzilor legale aferente debitului principal la data plății efective a acestuia, deoarece, dobânzile sunt daune interese moratorii și reflectă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării la termen a obligației de plată a unei sume de bani.
Creditorul nu este obligat să facă dovada că prin întârziere la executare i s-a cauzat un prejudiciu în cazul obligației de a da o sumă de bani, întrucât lipsa de folosință a sumei provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzilor legale datorate pe perioada întârzierii la executare.
Deci, dobânzile sunt datorate din momentul scadenței fiecărei sume lunare și până la plata efectivă a acesteia.
sumei cu rata inflației reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit, în vreme ce dobânda legală reprezintă beneficiul nerealizat. Actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, în vreme ce dobânda este prețul lipsei de folosință.
Ca atare, actualizarea este o formă de intervenție legală asupra creanței care se produce de drept iar dobânzile, ca daune interese moratorii, reflectă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării la termen a obligației de plată a unei sume de bani. Astfel, în mod corect prima instanță a dispus în baza art.1082 - 1084 Cod civil actualizarea sumelor reprezentând prima de concediu cu rata inflației și de asemenea corect a dispus acordarea și a dobânzilor legale calculate până la plata efectivă a sumelor.
Față de aceste considerente Curtea va respinge recursul pârâtei, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.65/CA/23 ianuarie 2008 Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.04.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red.M/25.04.2008
Dact./5.05.2008/ 2 ex.
Jud. Fond:/
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Georgeta Bejinaru Mihoc
