Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 317/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 317/
Ședința publică din 02 aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanții, și, cu domiciliul ales în,-, jud.H, împotriva sentinței nr.2837 din 11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții-reclamanți, prin avocat ales și recurentul-reclamant în nume propriu și împuternicit pentru recurenții-reclamanți și, fiind lipsă intimatul-pârât Orașul prin primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, fiind timbrat cu 38 lei(9 dosar) și 10 lei timbre judiciare anulate la dosar, iar intimatul-pârât a depus întâmpinare(32 dosar).
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților-reclamanți, avocat ales solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe și admiterea acțiunii reclamanților în sensul acordării sporului de dispozitiv pentru perioada cuprinsă între 17.11.2005 - 17.11.2008 precum și în continuare, cu cheltuieli de judecată, susținând oral motivele de recurs.
Recurentul-reclamant împuternicit achiesează la concluziile puse de antevorbitor, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat. Arată că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere respectiv pentru perioada de mijloc și invocă dispozițiile art.31 pct.1 din Ordinul 496/2005, art.73 din Constituția României și Legea nr.188/1999 ce reglementează statutul funcționarilor publici.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2837/11 decembrie 2008 Tribunalului Harghita, s-a respins cererea de plată a indemnizației de dispozitiv pentru perioada anterioară datei de 17 noiembrie 2005, ca urmare a prescripției extinctive, s-a respins cererea de plată a indemnizației în continuare, după data introducerii acțiunii, ca prematură, precum și celelalte petite formulate de reclamanții, reținându-se în considerentele hotărârii atacate următoarele:
In ceea ce privește indemnizația de dispozitiv anterioară datei de 17.11.2005, a fost invocată cu succes excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru ca în cea ce privește perioada ulterioară datei de 17.11.2008 să se constate că dreptul la acțiune al reclamanților nu este născut, ceea ce a atras prematuritatea formulării acestui petit și în consecință respingerea sa.
Relativ la fondul cauzei s-a reținut că prin prisma dispozițiilor art.13 din Legea nr.188/1999 și ca urmare a art.9 alin.4 din nr.OUG63/2003, a fost emis Ordinul nr.496/2003, în completarea Ordinului nr.275/2002, stabilindu-se că sporul de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
S-a reținut însă că aceste dispoziții nu sunt aplicabile reclamanților, întrucât art.1 din Legea nbr.138/1999 limitează sfera salariaților cărora li se aplică dispozițiile acestui act normativ, cu excluderea însă a funcționarilor publici de natura reclamanților.
Nu a putut fi reținut nici argumentul referitor la presupusa discriminare, dat fiind că altor funcționari publici li s-au acordat aceste drepturi bănești, întrucât orientarea practicii judiciare la nivelul instanței superioare este în sensul respingerii acțiunilor de această natură și că, deși s-a creat un tratament diferit între persoane aflate în situații similare, această situație nu poate fi considerată discriminare, întrucât constituie o justificare obiectivă și rezonabilă în asigurarea siguranței juridice printr-o jurisprudență unitară, în sensul celor statuate de Curtea Europeană.
Impotriva acestei hotărâri au declarat în termen legal recurs reclamanții, solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea în totalitate a sentinței atacate, admiterea acțiunii, apreciindu-se că hotărârea atacată este nelegală.
S-a susținut, în esență, că Ordinul ministrului administrației și internelor nr.496/2003 a urmărit tocmai aplicarea unitară a legii prin includerea și a personalului de natura reclamanților ce își desfășoară activitatea în cadrul aceluiași minister; că actualmente se urmărește aprobarea unei legi privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici tocmai ca urmare a discriminărilor existente și că dispoziția constituțională cuprinsă la art.73 instituie un regim nediscriminatoriu și egalitate de tratament salarial a personalului din cadrul aceleiași unități.
Prin întâmpinare, Primarul orașului a solicitat respingerea recursului susținând că, în calitate de ordonator de credite, nu a avut posibilitatea înlăturării discriminării generate de legislația în vigoare, solicitând respingerea acțiunii ca urmare a lipsei fondurilor bănești cu această destinație.
Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în raport cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă ce reglementează principiul devolutiv al acestei căi de atac extraordinare, instanța de recurs reține următoarele:
Instituția pârâtă funcționează ca o instituție subordonată consiliului local, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată: "Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale."
Din cele de mai sus rezultă că, în fapt, pârâtă este o instituție publică ce funcționează strict în subordinea administrației publice locale, mai exact în subordinea consiliului local.
Aceasta înseamnă că întreaga activitate, organizarea și funcționarea acestei structuri funcționale este în sarcina consiliului local, ca administrație publică locală, iar cadrul reglementar, inclusiv în ce privește salariații, funcționari publici sau personal contractual, este prevăzut prin acte normative emise de consiliul local. Cu excepția, desigur, a acelor acte normative în care sunt prevăzute drepturile, inclusiv cele salariale, și obligațiile specifice funcționarilor publici prin actele normative comune funcționarilor publici.
Cu alte cuvinte, este evident că un ordin al ministrului administrației și internelor, ce conduce o autoritate a administrației publice centrale, nu poate avea incidență în ce privește funcționarii publici al unei instituții publice subordonată altei autorități publice constituționale.
Nici dispozițiile Legii nr. 138/1999 nu pot fi aplicate reclamanților, întrucât art. 1 din acest act normativ determină sfera salariaților cărora li se aplică dispozițiile acestei legi, printre ei nenumărându-se și funcționari publici ori personal contractul ce-și desfășoară activitatea la autorități ale administrației publice locale, în speță la consilii județene.
Or, chiar constituțional administrația publică centrală este prevăzută separat de autoritatea publică a administrației publice locale - administrația publică centrală este prevăzută la art. 116 - 119 din Constituție, iar administrația publică locală la art. 120 - 123 din Constituție.
Este de principiu că orice act administrativ, cum este și Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de ministrul administrației și internelor, nu se aplică decât sferei persoanelor față de care acest act are incidență și în raport cu care este să nască, modifice sau încheie raporturi juridice. În acest sens, Legea nr. 554/2004 definește la art. 2 lit. c actul administrativ ca fiind acel "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice".
Or, executarea legii care se referă Ordinul nr. 496/2003 este Legea nr. 138/1999, lege care nu se aplică funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul administrației publice locale (aici se are în vedere și instituțiile publice subordonate administrației publice locale).
De altfel, art. 47 din Legea nr. 138/1999 prevede imperativ că "ersonalul p. civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege.", ceea ce conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere, prin dispozițiile Legii nr. 138/1999, ca sfera salariaților și a drepturilor salariale să fie doar în raport cu angajații din ministerele și instituțiile centrale, excluzând, astfel, administrația publică locală ca și instituțiile publice subordonate acesteia.
În acțiunea introductivă de instanță, pe de altă parte reclamanții susțin că dacă nu li s-ar acorda dreptul salarial concretizat în sporul de dispozitiv s-ar încălca principiul discriminării, așa cum este el consacrat de art. 1 alin. 2 din Ordonanța nr. 137/2000, rep. În acest sens, reclamanții susțin că personalul aparținând Ministerului Administrației și Internelor, dar care-și desfășoară activitatea în cadrul consiliilor locale și județene, beneficiază de acest spor și, astfel, se creează o discriminare nejustificată.
Așa cum s-a arătat mai sus, actul administrativ invocat de aceștia, respectiv Ordinul nr. 496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor nu poate fi aplicabilitate în legătură cu sporul de dispozitiv, reclamanții neavând niciun raport juridic de serviciu sau de muncă cu Ministerul Administrației și Internelor.
În al doilea rând, aici nu poate fi vorba de o discriminare directă (art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000 rep.) sau indirectă (art. 2 alin. 3 din Ordonanța nr. 137/2000) pentru simplul motiv că nu este vorba de restrângerea, excluderea etc. reclamanților de la acordarea dreptului salarial în cauză tocmai pentru că dreptul în cauză nu este prevăzut de lege, așa cum cere expres art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000. De altfel, nici celelalte criterii nu se regăsesc în situația concretă în care se află reclamanții în raport cu dreptul salarial solicitat.
Pentru toate aceste rațiuni, instanța va respinge, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, ca nefondat recursul formulat în cauză, urmând ca menține ca legală și temeinică hotărârea atacată.
Va menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de, și, cu domiciliul ales în,-, jud.H, împotriva sentinței nr.2837 din 11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
Jud.fond:
2 ex.
06.05.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
