Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 318/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 318/
Ședința publică din 02 Aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de chematul în garanție prin, cu sediul în Tg.-M,--3, jud.M, împotriva sentinței nr.857/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei de timbru, iar intimatul-reclamant Sindicatul Polițiștilor "Lege și " Mad epus cerere de amânare, delegație și întâmpinare(28 - 31).
Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 857/17 decembrie 2008 a Tribunalului Mureș, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B; s-a admis acțiunea înaintată de reclamanții reprezentați de SINDICATUL POLIȚIȘTILOR "LEGE ȘI " M, în contradictoriu cu M, B ȘI Ministerul Administrației și Internelor, fiind obligați pârâții la plata sporului de fidelitate n raport cu vechimea fiecăruia dintre reclamanți, pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 și s-a admis cererea de chemare în garanție a pârâtului MIRA formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, prin DGFP M, fiind obligat chematul în garanție la alocarea fondurilor necesare pentru plata sporului de fidelitate, fiind respinse ca nefondate cererile privind obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate pentru anii 2004, 2006.
S-a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea petitului privind obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute cu titlu de asigurări sociale, formulat în contradictoriu cu B și, de asemenea, la judecarea cererii în contradictoriu cu pârâții Consiliul local Târgu M, Consiliul local Reghin, Consiliul local, Consiliul local, Consiliul local L, Consiliul local Târnăveni și Consiliul județean M, Instituția Prefectului jud. M și
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, în considerentele hotărârii atacate, următoarele:
Cu ocazia rejudecării cauzei, cererea a fost precizată în sensul celor reținute prin alineatele ultime ale dispozitivului hotărârii atacate, s-a respins excepția invocată de pârâtul B cu privire la lipsa calității procesuale pasive, având în vedere că reclamanții și-au desfășurat activitatea în cadrul pârâtului M, ordonator terțiar de credite, iar are calitatea de ordonator secundar de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei, temeiul de drept al acordării acestor sporuri solicitate, a fost reprezentat de disp. art. 6 din OG nr. 38/2003, a căror aplicare a fost suspendată pentru anul 2005 prin art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004. S-a apreciat că dreptul la acordarea sporului de fidelitate a existat în toată perioada în care exercițiul dreptului a fost suspendat, deși nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența, ca urmare a abrogării, astfel că la data încetării suspendării, reclamanților li se cuvenea acordarea și pentru anul 2005. Cererea de chemare în garanție a fost admisă, întrucât îi revine responsabilitatea administrării bugetului de stat, în ceea ce privește execuția bugetară, astfel că, în cadrul acestor atribuții se încadrează și aceea a alimentării bugetelor ordonatorilor principali de credite, cu sumele necesare plăților dispuse prin hotărâri judecătorești.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în reprezentarea intereselor Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca prin admiterea recursului să fie modificată integral hotărârea atacată și, pe fond, respinsă acțiunea introductivă de instanță. În esență susține că nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, excepție susținută și în fața instanței de fond, respinsă de instanță, pentru că în cauză nu s-a reținut că recurenta ar fi adus atingere vreunui drept sau interes legitim al reclamanților, care să dea dreptul la repararea prejudiciului; și că nu există un raport juridic direct între intimat și recurentă care să dea naștere la drepturi și obligații reciproce între părți.
În ce privește fondul cauzei, recurenta consideră că nu este îndeplinită în cauză condiția afirmării dreptului recunoscut și ocrotit de lege, care nu îndeplinește cerința legală exprimată prin expresia "născut și actual", ca urmare a dispozițiilor prin care s-a dispus suspendarea art. 6 din OG nr. 38/2003. au fost invocate de asemenea, disp. Legii nr. 500/2002, prin prisma principiului potrivit căruia nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii și nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru aceasta.
Prin întâmpinare, Sindicatul Polițiștilor "Lege și " Mas olicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, apreciind că excepția privind inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție formulată de DGFP M este neîntemeiată întrucât între cele două părți nu este necesar să existe un raport de muncă, chematul în garanție având obligația doar de a garanta alocarea fondurilor necesare aplicării drepturilor bănești.
În ceea ce privește fondul cauzei, au fost reiterate argumentele avute în vedere prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
În ce privește primul motiv de recurs, instanța nu-l va reține, urmând a-l respinge ca nefondat.
În acest sens, Ministerul Finanțelor Publice are un rol bine determinat în elaborarea și aprobarea bugetului de stat anual, buget în care sunt prevăzute propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite (art. 16 și art. 28 lit. e din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice).
Cu alte cuvinte, Ministerul Finanțelor Publice poate să respingă propunerile de buget ale ordonatorilor principali de credite, în cazul de față Ministerul Administrației și Internelor.
Din acest punct de vedere, instanța constată că Ministerul Finanțelor Publice, din această perspectivă, poate avea chiar calitate procesuală pasivă în raport cu obligațiile sale legale prevăzute de art. 16 și 28 lit. e din Legea nr. 500/2002 și, ca atare, poate fi obligat la prevederea (și acceptarea propunerilor făcute de ordonatorii principali de credite) în bugetul anual sau în rectificările bugetare, care se adoptă de asemenea prin lege la propunerea și fundamentarea făcută de Ministerul Finanțelor Publice, a acestor sume ce concretizează drepturile solicitate de reclamanții-intimați.
În ce privește fondul cauzei, instanța constată că art. 91 din Legea nr. 188/1999, text introdus prin Legea nr. 251/2006, prevede că "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competenta instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenta altor instanțe."Fiind o normă de procedură ea se aplică de la data intrării în vigoare a legii, chiar dacă are în vedere raporturi juridice substanțiale născute anterior Legii nr. 251/2006.
Așadar, din textul mai sus arătat rezultă că orice litigiu ce are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public cade în competența de soluționare a instanței de contencios administrativ, ceea ce este și cazul litigiului de față, întrucât dreptul prevăzut la art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 (în redactarea actului de la data formulării acțiunii) intră în definiția largă dată raportului de serviciu de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 ("Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre functionarii publici și stat sau administrația publica locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu."),întrucât, fără îndoială, dreptul salarial solicitat de reclamant este un raport juridic dintre funcționar public, pe de-o parte, și stat, administrația publică locală, autoritate administrativă autonomă, autorități sau instituții publice ale administrației publice centrale și locale, pe de altă parte.
În al doilea rând, în măsura în care instanța competentă este cea de contencios administrativ, evident că instanța, sesizată cu un astfel de litigiu, este datoare să verifice dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de actul normativ cadru în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În acest sens, instanța este obligată să verifice dacă acțiunea a fost introdusă în termenele legale prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, ceea ce înseamnă că trebuie să verifice dacă reclamanții au formulat plângere prealabilă, dacă există un refuz de soluționare de către pârâți a cererii reclamanților adresată acestora, ori cererea acestora adresată acelorași pârâți nu a fost soluționată în termenul legal.
Doar în cazul în care instanța ar da una din soluțiile de la aliniatul 1 al art. 18, legiuitorul prevede, la art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, că instanța va putea hotărî și asupra despăgubirilor materiale și morale (reclamanții au solicitat, în fapt, despăgubiri materiale cauzate prin neplata drepturilor salariale).
Pe de altă parte, instanța constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 paragraf 1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Acest text al convenției prevede că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, nașteresau oricare altă situație.(subl. )"
Fără îndoială că este vorba, în cazul de față, de "orice altă situație" dacă s-ar impune intimaților să urmeze procedura prealabilă administrativă, în sensul că ar fi într-o situație discriminatorie în raport cu ceilalți funcționari publici cărora, în situații similare, nu li s-a impus o obligație suplimentară, cea de a urma procedura prealabilă administrativă.
În al doilea rând, s-ar aduce atingere și dreptului consacrat de art. 6 paragraf 1 din Convenție, ce prevede dreptul la un proces echitabil, în sensul că dacă s-ar constata prematuritatea acțiunii introductive de instanță prin neparcurgerea procedurii prealabile ar fi blocat accesul intimaților de a avea acces la justiție, aceasta, desigur, din perspectiva principiului non-discriminării prevăzut de art. 1 paragraf 1 din Protocolul 12 al Convenției.
Așadar, instanța de recurs va cerceta motivul de recurs invocat pe recurentă referitor la fondul cauzei și, din acest punct de vedere, este în acord cu instanța de fond, în sensul că actul normativ prin care au fost suspendate drepturile acordate (și care nu mai este în vigoare, astfel că instanța poate constata neconstituționalitatea acestora, din moment ce Legea nr. 47/1992 la art. 29 alin. 1 face referire la o lege în vigoare) nu sunt în acord cu dispozițiile art. 41 alin. 2 și art. 53 din Constituția României.
Astfel, dreptul bănesc, la care se face referire în acțiunea introductivă, a fost prevăzut de legiuitor cu intenția clară de a fi acordat. Cu alte cuvinte, aceste dispoziții au fost prevăzute ca atare în actul normativ pentru a fi puse în aplicare. Or, prin restrângerea nejustificată a dreptului, prin actul normativ de suspendare a efectelor dispoziției prin care se acordă drepturile bănești, se înfrâng dispozițiile art. 53 din Constituție, care prevăd că "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."Legiuitorul, prin suspendarea nejustificată și neargumentată în nici un fel a drepturilor salariale, s-a comportat arbitrar, vătămând drepturile intimaților la protecție socială, această din ultimă noțiune fiind explicată și prevăzută de art. 41 alin. 2 din Constituție.
Din aceste rațiuni, instanța constată că recursul este nefondat și din acest punct de vedere.
Instanța, în raport cu cele de mai sus, va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de chematul în garanție prin, cu sediul în Tg.-M,--3, jud.M, împotriva sentinței nr.857/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Dact. Sz.
17 Aprilie 2009
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
