Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 32/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 32/R/
Ședința publică din 18 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Diana Ungureanu judecător
: - -, JUDECĂTOR 2: Gina Achim
: - -, JUDECĂTOR 3: Ingrid
:, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI-, cu sediul în Râmnicu V, strada -, nr. 28, județul V, împotriva sentinței nr. 883 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, la DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI-, cu sediul în Râmnicu V, strada -, nr. 28, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că se solicită judecata cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct. 2 cod.pr.civilă.
Curtea, analizează actele și lucrările dosarului, iar în urma deliberării a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată la data de 20 septembrie 2007 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului V la plata primelor de vacanță pentru anii 2005 și 2006, reactualizate până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat, în principal, că este funcționar public la instituția pârâtă și conform prevederilor cuprinse în art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999, are dreptul să primească, pe lângă indemnizația de concediu, o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Această dispoziție legală a fost suspendată succesiv prin nr.OUG33/2001 și legile anuale ale bugetului de stat emise pentru anii 2002 - 2006 până la data de 31 decembrie a fiecărui an pentru care are aplicație legea bugetară.
A susținut reclamantul că, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art.93 din Legea nr.188/1999, coroborat cu art.166 alin.1 Codul muncii, este îndreptățit să beneficieze de acest drept pe perioada 2005 - 2006, întrucât suspendările dispuse și-au încetat aplicabilitatea.
Întrucât la data formulării acțiunii normele de drept prin care s-a dispus suspendarea primei de concediu nu mai sunt în vigoare, urmează ca instanța să constate că ele sunt contrare prevederilor art.41 și 53 din Constituție și contravin art.15 alin.2 și 16 alin.1 din Constituție, ele retroactivând nelegal, suspendă un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999.
Reclamantul a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, modificată și completată prin Legea nr.262/2007, cu cererea înregistrată la nr.24898/01.08.2007 (3 dosar).
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând că dispozițiile art.34 (fost 33) din Legea nr.188/1999, republicată, care reglementează prima de concediu, au fost suspendate prin art.III din nr.OUG33/2001, aprobată prin Legea nr.386/2001 și prin legile bugetului de stat pentru anii 2002 - 2006 până la data de 31.12.2006.
Suspendarea s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor cuprinse în art.56 alin.1 din Legea nr.24/2000, astfel că funcționarilor publici nu li s-a putut plăti până în prezent prima anuală de concediu, de acest drept putând beneficia numai la încetarea duratei suspendării.
De aceea, acordarea pe cale judecătorească a unui drept prevăzut printr-o dispoziție legală a cărei aplicare este suspendată se face în absența oricărui temei legal și prin înfrângerea voinței legiuitorului (10-12 dosar).
Tribunalul Vâlcea, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, prin sentința nr.883 din 23 octombrie 2007, admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârâtă să plătească acestuia suma de 3.156 lei reprezentând prime de concediu pe anii 2005 și 2006, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective. Totodată, s-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul este funcționar public în cadrul instituției pârâte începând cu data de 01 iunie 2005 și până în prezent, iar potrivit dispozițiilor cuprinse în art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, republicată, acesta are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
S-a mai reținut că prin nr.OUG33/2001, aprobată prin Legea 386/2001 și legile anuale ale bugetului de stat nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004 și nr.380/2005, aplicarea dreptului la primă de concediu a fost suspendată succesiv, până la data de 31.12.2006, datorită unor condiții financiare deosebite.
Instanța a apreciat că suspendarea exercitării dreptului nu echivalează însă cu înlăturarea lui, atâta timp cât prin nici o dispoziție legală nu s-a prevăzut încetarea existenței dreptului.
Întrucât Legea nr.486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu a mai suspendat aplicarea art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, republicată, dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu s-a născut la data de 01.01.2007, când a încetat orice cauză de suspendare sau de neaplicare a dreptului la prima de concediu.
Având în vedere că plata sumelor de bani reprezentând primă de concediu pentru anii 2005 și 2006 nu s-a făcut la termenul prevăzut de lege (la data plecării în concediu a reclamantului), iar achitarea acestor sume în prezent la nivelul exclusiv al salariului de bază din luna premergătoare plecării în concediu în cei 2 ani ar prejudicia pe reclamant, deoarece valoarea economică a sumelor nu mai este aceeași datorită devalorizării monetare intervenite în timp, s-a dispus actualizarea sumei cu coeficientul de inflație la data plății.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului V, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma următoarelor motive de recurs, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă:
Aplicarea dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, republicată, suspendată inițial până la data de 31.12.2003, prin art.III din nr.OUG33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, a fost suspendată succesiv prin legile anuale ale bugetului de stat, până la data de 31.12.2006 prin prevederile art.12 alin.4 din Legea bugetului de stat pe anul 2002, nr.743/2001; art.10 alin.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003, nr.631/2002; art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004; dispozițiile Legii nr.511/2004, Legii nr.379/2005, reprezentând Legea bugetului de stat pe anul 2005, respectiv 2006.
De aceea nu a fost posibilă prevederea în bugetul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vas umelor necesare plății acestora către reclamanți.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat.
Contrar celor susținute în motivul de recurs, Curtea reține că măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, cu lipsa temporară a dreptului însuși.
Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligația corelativă dreptului consfințit prin lege devine executorie.
Dreptul la acțiune pentru prima de vacanță se naște din momentul încetării perioadei de suspendare, 31.12.2006.
Astfel cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXIII/12.12.2005, ale cărei considerente sunt aplicabile și prezentei cauze,mutatis mutandis, nu se poate contesta existența dreptului pe perioada în care aplicarea prevederilor a fost suspendată deoarece ar fi încălcate dispozițiile art.53 din Constituția revizuită (art.49 din Constituția României anterioară) privind cazurile în care se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementările art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, în perioada în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, în mod corect Tribunalul a reținut că, deși nr.OUG33/2001, aprobată prin Legea nr.386/2001 și Legile bugetului de stat nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004 și nr.380/2005, au suspendat succesiv aplicarea dreptului la prima de concediu până la data de 31.12.2006, suspendarea exercitării dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui și că, întrucât Legea nr.486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu a mai suspendat aplicarea art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, dreptul la acțiune pentru calculul și plata primelor de concediu s-a născut la data de 01.01.2007, când a încetat orice cauză de suspendare sau de neaplicare a dreptului la această primă.
Pentru considerentele mai sus menționate, în baza art.312 Cod procedură civilă, recursul se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în Râmnicu V, str.-, nr.28, județul V, împotriva sentinței nr.883 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în Râmnicu V, str.-, nr.28, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./24.01.2008
Jud.fond:
Președinte:Elena Diana UngureanuJudecători:Elena Diana Ungureanu, Gina Achim, Ingrid
