Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 324/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 324/
Ședința publică din 08 aprilie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în municipiul Târgu - M,--3, județul M, prin reprezentanții legali, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței nr. 591 din 03 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate în termen, motivate, conform art. 301, 303 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este timbrat cu suma de 2,00 lei prin chitanța aflată la fila 25 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Recursul declarat de pârâta M este scutit de plata taxei judiciare de timbru în baza prev.art.17 din Lege anr.146/1997 modific.
Reclamantele intimate, C, au depus la dosar, prin serviciul de registratură, un set de acte în argumentarea cererii formulate (27-89).
Față de actele și lucrările dosarului și cererea părților în litigiu de a se judeca și în lipsă conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 591/3 decembrie 2007 Tribunalului Mureș, dos. nr- a admis acțiunea înaintată de reclamanții în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Tribunalul Mureș, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, în consecință, a obligat pârâții 1-3 în solidar la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economic - financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico - financiare și administrative al celorlalte instanței judecătorești pentru perioada 01.11.2004 - 01.11.2007, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora. sume actualizate cu coeficientul de inflație până la plata efectivă.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor să aloce sumele de bani arătate mai sus prin includerea lor în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare, după rămânerea definitivă a sentinței, în solidar, cu ceilalți pârâți.
A obligat pârâții de rând 1-3 să acorde în continuare reclamanților aceleași drepturi salariale cu cele prevăzute în lege pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al ÎCCJ până la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, în considerentele hotărârii atacate, următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții, obligarea acestora din urmă la plata drepturilor bănești în conținutul mai sus-arătat, motivând că plata acestui spor doar pentru o anumită parte a aceleiași categorii profesionale este discriminatorie, discriminarea fiind constatată prin Hotărârea CNCD nr. 262/21.06.2007 și odată constatată această discriminare, se impune repararea prejudiciului conform art. 2 alin. 11 din nr.OG 137/2000 rep.
Instanța de fond reține, în esență, că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Tribunalului Mureș, iar organizarea departamentului economico - financiar și administrativ fiind prevăzut de dispozițiile art. 125 - 128 din Legea nr. 304/2004 rep. dispoziții care nu prevăd nicio deosebire de organizare, ori criterii de ierarhizare între departamentele din interiorul autorității judecătorești.
Ca atare, conchide instanța de fond, după modul de organizare și funcționare a acestor departamente nu există niciun fel de deosebire cu privire la salarizarea funcționarilor publici, deosebirea făcându-se doar prin Anexa I, unde sunt cuprinși funcționarii publici din cadrul Departamentului ÎCCJ, și Anexa III, unde sunt cuprinși funcționarii din cadrul departamentelor organizate la instanțe.
Or, se arată în continuare în hotărârea atacată, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 262/21.06.2007 a constatat că salarizarea diferită a funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico - financiar și administrative din cadrul instanțelor de judecată "reprezintă un tratament diferențiat" și contravine dispozițiilor art. 7 alin. 1 lit. b din Decretul nr. 202/1974 prin care a fost ratificat Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, încălcând și dispozițiile similare din Pactul cu privire la drepturile civile și politice, cele din Carta socială europeană revizuită și art. 1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, toate aceste dispoziții având în vedere principiul excluderii discriminării în exercitarea dreptului la muncă și asigurarea unei remunerații egale la muncă egală.
În final, instanța de fond reține că nu a fost prezentat niciun motiv obiectiv prin care să se justifice aplicarea unui tratament diferențiat.
Mai mult, prin întâmpinarea depusă chiar Ministerul Justiției recunoaște existența unui tratament diferențiat între salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico - financiare și administrative ale instanțelor judecătorești făcând remarca că acest paragraf legislativ urmează să fie amendat.
Față de această hotărâre au declarat, în termen, recursuri pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în reprezentarea intereselor Ministerului Finanțelor Publice, precum și Ministerul Justiției.
În motivele de recurs Ministerul Justiției invocă faptul că prima instanță ar fi acordat reclamanților drepturi inexistente, neprevăzute de lege, arogându-și atribuții de legiferare specifice altor puteri constituite în stat, iar din ansamblul dispozițiilor nr.OG 137/2000 rep. rezultă cu certitudine că noțiunea de discriminare nu se raportează decât la modalitatea de aplicare a unor dispoziții legale, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. În continuare, bazându-se pe dispozițiile art. 27 din același act normativ, recurentul apreciază că din interpretarea acestei norme ar rezulta că hotărârile emise de Colegiul director al CNCD sunt pronunțate doar în materia investigării și sancționării contravenționale a faptelor/actelor de discriminare, nicio prevedere cuprinsă în G: nr. 137/2000 rep. nu abilitează Colegiul să emită hotărâri în exercitarea atribuției de armonizare a legislației. Cu privire la admiterea capătului de cerere referitor la acordarea în continuare a diferențelor salariale solicitate, recurentul consideră că instanța de fond în mod greșit le-ar fi acordat, acestea referindu-se la un drept viitor care nu s-a născut încă, neconstituindu-se, din acest punct de vedere, ca un drept actual ce ar putea fi valorificat doar pe măsura și sub condiția desfășurării raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice M solicită ca prin admiterea recursului să fie modificată integral hotărârea atacată și admisă excepția lipsei calității procesual pasive. În esență susține că nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, excepție susținută și în fața instanței de fond, respinsă de instanță, pentru că nu există un raport juridic direct între intimat și recurentă care să dea naștere la drepturi și obligații reciproce între părți. În ce privește fondul cauzei, recurenta nu își motivează în niciun fel recursul.
În ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor prin reprezentant, analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
În ce privește singurul motiv de recurs invocat, instanța nu-l va reține, urmând a-l respinge ca nefondat.
În acest sens, Ministerul Finanțelor Publice are un rol bine determinat în elaborarea și aprobarea bugetului de stat anual, buget în care sunt prevăzute propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite (art. 16 și art. 28 lit. e din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice).
Cu alte cuvinte, Ministerul Finanțelor Publice poate să respingă propunerile de buget ale ordonatorilor principali de credite, în cazul de față Ministerul Justiției.
Din acest punct de vedere, instanța constată că Ministerul Finanțelor Publice, din această perspectivă, poate avea calitate procesuală pasivă în raport cu obligațiile sale legale prevăzute de art. 16 și 28 lit. e din Legea nr. 500/2002 și, ca atare, poate fi obligat la prevederea (și acceptarea propunerilor făcute de ordonatorii principali de credite) în bugetul anual sau în rectificările bugetare, care se adoptă de asemenea prin lege la propunerea și fundamentarea făcută de Ministerul Finanțelor Publice, a acestor sume ce concretizează drepturile solicitate de reclamanții-intimați.
Deși recurenta, prin reprezentant, nu a motivat recursul pe fondul cauzei, conform principiului devolutiv a căii de atac al recursului exercitat instanța nu reține nicio posibilă cauză de ordine publică ce ar face ca recursul să fie admis.
Astfel, instanța de fond a motivat temeinic și legal hotărârea dată, în sensul că sporul în cauză este cuvenit reclamanților. Reclamanții intimați, atât prin specificul muncii lor, dar și prin fișa postului, dar și potrivit prescripțiilor legale, respectiv art. 37alin. 1 din Legea nr. 182/2002, constată că îndeplinesc condițiile pentru acordarea sporului, cu atât mai mult cu cât fișele postului fac referire directă la Legea nr. 182/2002.
Din aceste rațiuni, instanța constată că recursul prin reprezentant este nefondat și din acest punct de vedere va respinge recursul formulat în cauză.
În ce privește recursul formulat de recurentul Ministerul Justiției, instanța are în vedere următoarele:
Argumentul principal, de care a uzat Ministerul Justiției, este acela că noțiunea de discriminare nu se poate raport decât la modul de aplicare a legii și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
În acest sens, instanța reține că dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 rep. prevede că " Persoana care se considera discriminata poate formula, în fata instanței de judecata, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.".
Acest text trebuie coroborat cu garanțiile și principiile recunoscute tocmai de legiuitor la art. 1 din nr.OG 137/2000 rep., ca și aspecte ale dreptului fundamental la non-discriminare recunoscut de art. 1 din Protocolul 12 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, aliniatul 1 al art. 2 enumerând în principal acele garanții și principii cu privire la non-discriminare, pe care statul însuși, prin acest act normative, se obligă să le respecte.
Astfel, la art. 1 alin. 2 lit. e subpunctul i) se arată în special că se garantează, de către statul român, ca drept economic în special"(i) dreptul la munca, la libera alegere a ocupației, la condiții de munca echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egala, la o remunerație echitabila și satisfăcătoare;".
Așadar, se pune problema dacă persoana, care se pretinde discriminată de către o dispoziție legală (conform criteriilor discriminării directe sau/și indirecte prevăzute de art. 2 alin. 1 și/sau 3), poate formula în fața instanței de judecată o acțiune prin care să solicite acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, precum și anularea situației create prin discriminare.
Apare de domeniul evidenței că-i revine sarcina, văzută aici ca o obligație de către tocmai legiuitorul român prin interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2, art. 2 alin. 1 și/sau 3, precum și art. 27 din nr.OG 137/2000 rep. Inclusiv relativ la discriminările directe sau indirecte realizate de legiuitor.
Tocmai acesta este sensul dreptului fundamental la non-discriminare (art. 1 paragraf 1 din Convenție prevede cu titlu general că: "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.".
Fără îndoială că repararea unei astfel de discriminări, constatate cu argumente corecte și pertinente de instanța de fond, și pe care instanța de recurs și le însușește, poate fi făcută de către un tribunal, acesta fiind un alt drept fundamental prevăzut de Convenția Europeană citată mai sus, respective la art. 6 paragraf 1 ( "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și imparțiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, ").
Or, în cazul de față reclamanții - intimați au invocat o situație de discriminare concretă, a cărei dovadă de altfel au și făcut-o, inclusiv prin constatarea făcută prin Hotărârea nr. 262/2007 dată de CNCD, asupra căreia instanța trebuie să se pronunțe.
Aici nu este vorba de încălcarea atribuțiilor unei alte puteri în stat, respective puterea legiuitoare, ci de constatarea dacă o anumită normă/dispoziție/text de lege este sau nu discriminatoriu în raport cu o anumită situație dată, în funcție de anumite criterii prevăzute tocmai de același legiuitor.
Cu alte cuvinte, recurentul Ministerul Justiției tinde să invoce inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamanții - intimați, chiar dacă într-o asemenea situație se face că nu observă că prin astfel de argumente se încalcă grosolan drepturi fundamentale ale omului pe care România și le-a asumat încă din anul 1994 (art. 6 paragraf 1 din Convenție) sau din 2006 (semnarea Protocolului 12 de către România), ori drepturi recunoscute tocmai de legiuitor, același legiuitor prevăzând și mecanisme apte de a elimina situațiile de discriminare și de a remedia efectele lor negative.
Or, cum s-a arătat mai sus, în niciun caz instanța de fond nu a "examinat soluțiile legislative alese de către legiuitor", după cum pretinde recurentul, ci a procedat la analiza dacă există sau nu o discriminare, pe baza dovezilor concrete furnizate de reclamanții - intimați, acestea fiind inclusiv normele legislative care au creat situația discriminatorie constatată în mod corect de prima instanță, constatarea discriminării fiind una din obligațiile instituite chiar de art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 rep.
Argumentul recurentului, astfel, nu va fi reținut de instanță.
Nici cel de-al doilea argument, legat evident de Hotărârea nr. 262/2007 dată de CNCD, fără însă ca recurentul să se refere expres la acest mijloc de probă furnizat de reclamanții - intimați, potrivit căruia CNCD are doar atribuții de investigare și sancționare contravențională a faptelor/actelor de discriminare nu va fi primit de instanță.
În acest sens, recurentul omite cu bună știință faptul că una din atribuțiile CNCD este tocmai constatarea faptelor/situațiilor de discriminare (art. 9 alin. lit. prevede textual că CNCD are ca atribuții: "investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare;"), astfel că nu se susține în niciun fel argumentul recurentului, pe care, astfel, instanța îl va respinge.
În fine, argumentul recurentului, cum că instanța de fond nu putea acorda pentru viitor drepturile salariale contravine dispozițiilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 rep. citate mai sus, care arată expres că persoana cere acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, precum și anularea situației de discriminare. Or, prin anularea situației de discriminare se înțelege tocmai acordarea în continuare, pentru viitor, a drepturilor salariale, obiect al discriminării invocate de reclamanții - intimați.
Pentru toate aceste rațiuni, instanța va dispune și respingerea ca netemeinic și nefondat al recursului formulat de pârâtul Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în Târgu - M,--3, județul M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva Sentinței civile nr. 591/03 decembrie 2007 Tribunalului Mureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 08 aprilie 2008.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 1: Nemenționat
Pt. -
fiind în concediu, semnează
Președintele instanței
Grefier
Red.
Tehnored.
2 exp./19.05.2008
Jud.fond.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
din
DECIZIA nr. 324/
Ședința publică din 08 Aprilie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pentru considerentele de fapt și de drept ce vor rezulta din cuprinsul deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, Sector 5 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în Târgu - M,--3, județul M, în numele MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva Sentinței civile nr.591 din o3 decembrie 2007, Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, la o8 aprilie 2008.
PREȘEDINTE/ss/ semnătura indescifrabil
JUDECĂTOR/ss/semnătura indescifrabil
JUDECĂTOR/ss/semnătura indescifrabil
GREFIER
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
