Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3269/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3269
Ședința publică de la 08 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
xxxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1390 din 25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătata că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 (2) iar intimații pârâți și IGPR au depus întâmpinare prin care au solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constatând cauza în stare de judecată a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1390 din 25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Dolja reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române prima instanță a reținut faptul că Inspectoratul General al Poliției Române are calitatea de ordonator secundar de credite care repartizează credite bugetare ordonatorului terțiar, respectiv IPJ M cu care reclamantul s-a aflat în raporturi de serviciu în perioada pentru care se solicită plata drepturilor bănești, iar conform art.1 din OG nr.22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pe fond instanța la soluționarea cauzei a avut în vedere deciziile Curții Constituționale nr.818/3 iulie 2008, nr.820/3 iulie 2008, nr.821/3 iulie 2008, nr.819/16 iulie 2008 și nr.1325/2008 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
A reținut că reclamantul este funcționar public cu statut special de polițist și în această calitate i se aplică statutul funcționarilor publici, dar, dispozițiile art.321 din Legea nr.188/1999 prevăd că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu Legea salarizării aplicabilă în domeniul în care își desfășoară activitatea.
Actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor este OG nr.38/2003, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr.491/2006 privind aprobarea OG nr.57/2006 pentru modificarea OG nr.38/2003 reglementându-se totodată și creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile îndeplinite, specifice polițiștilor.
Faptul că, în baza art.115 din Constituție, Guvernul, prin delegare legislativă, a emis în anul 2007 o serie de ordonanțe cu privire la majorarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, demnitarilor, etc. cu excepția polițiștilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, nu conferă instanței competența de a cenzura prevederile legale pe care reclamantul le consideră discriminatorii ori să facă aplicarea în speță a dispozițiilor prevăzute în acte normative care sunt aplicabile altor subiecte de drept.
In virtutea principiului constituțional al separației puterilor în stat, a apreciat că instanța nu are competența de a obliga pârâții să acorde reclamantului drepturi salariale prevăzute de legiuitor exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați decât cea din care face parte reclamantul.
Prin decizia nr.1325 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea Constituțională, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, s-a reținut că, Parlamentul și prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală; instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția potrivit art.126 alin.(1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa aplicând legea litigiile dintre subiectele de drept, cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor subiective.
Împotriva acestei a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că prin soluția pronunțată de instanța de fond i-a fost încălcate drepturile prevăzute de art.1 și 6 din protocolul nr.1 al CEDO, art.23 din declarația universală a drepturilor Omului, art.14 din CEDO, art.16 și 126 din Constituția României.
De asemenea, prin neacordarea drepturilor solicitate se încalcă prevederile art.53 din constituția României.
A mai susținut că prin excluderea de la acordarea acestor drepturi a fost privat de un drept și un bun rezultata din activitatea prestată reglementat de acte normative fiindu-i aplicat unt ratament discriminatoriu față de alte persoane aflate în situații comparabile și nu similare.
A arătat că ordonatorii principali de credite bugetare au obligația, în baza disp.art.2 din OG 22/2002, să dispună toate măsurile, inclusiv virarea de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine, pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În susținerea cererii de recurs a depus practică judiciară.
Recursul este nefondat, pentru motivele care se vor expune în continuare:
Reclamantul este funcționar public cu statut special - polițiști în cadrul
Prin acțiunea introdusă, a solicitat acordarea majorărilor salariale cu 5% începând cu data de 01.01.2007, în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport de luna septembrie 2007.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 6/2007 aprobată prin Legea nr. 232/06.07.2007.
Dispoziții legale invocate nu se aplică acestei categorii de funcționari care beneficiază de un cadru normativ special în ceea ce privește salarizarea - OG 38/2003 cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2007 pentru modificarea OG 38/2003 s-au reglementat și creșteri salariale în ceea ce îi privește pe polițiști, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile îndeplinite.
Ca urmare a acestei prevederi legale, judecătorul nu poate acorda polițiștilor alte drepturi decât cele prevăzute de lege pentru categoria căreia îi aparțin.
De altfel, prin Decizia nr.821/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere că în baza art. 147 alin. 4 din Constituia României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora, Curtea va exclude de la aprecierea asupra cauzei hotărârea nr.262/2007, pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, autoritate care conform deciziei nr.997/7.10.2008 a Curții Constituționale nu are competența de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.
Așadar, în materia salarizării polițiștilor - funcționari publici cu statut special se aplică prevederile OG 38/2003.
Se mai reține și că începând cu data de 01.01.2007, polițiștii au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare ai funcțiilor, conform Legii nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2006 privind modificarea OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Această modalitate a creșterilor salariale acordate polițiștilor evidențiază și mai pregnant inaplicabilitatea nr.OG 10 din 31 ianuarie 2007, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică angajaților MIRA.
Având în vedere motivele arătate în prezenta hotărâre, Curtea constată că, recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1390 din 25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 iulie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red jud.-
Tehnored SI 2 ex./23.07.2009
Jud fond
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie