Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3272/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3272
Ședința publică de la 08 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
xxxxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1134 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
Procedura legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătata că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 (2) iar intimații pârâți și R au depus întâmpinări prin care au solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constatând cauza în stare de judecată a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1134 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI.
Au fost respinse excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul I și excepția lipsei calității procesuale pasive a
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Dolja reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor s-a apreciat neîntemeiată deoarece inadmisibilitatea unei cereri poate interveni numai atunci când dreptul nu este recunoscut de lege sau dacă condițiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport de reglementarea legală. Drepturile bănești solicitate de reclamant sunt recunoscute de lege, fiind prevăzute în acte normative,iar incidența acestor acte normative în privința reclamantului (funcționar public cu statut special-polițist) este o chestiune de fond ce poate fi analizată de instanța de judecată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române prima instanță a reținut faptul că Inspectoratul General al Poliției Române are calitatea de ordonator secundar de credite care repartizează credite bugetare ordonatorului terțiar, respectiv IPJ M cu care reclamantul s-a aflat în raporturi de serviciu în perioada pentru care se solicită plata drepturilor bănești, iar conform art.1 din OG nr.22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pe fond s-a reținut că, în anul 2007, reclamantul a fost funcționar public cu statut special - polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului M, calitate ce nu a fost contestată de pârâți prin întâmpinări.
Acesta a susținut că a fost discriminat în raport cu demnitarii, cu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu judecătorii Curții Constituționale, cu Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi, dar și cu funcționarii publici ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative sau cu personalul contractual din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului M întrucât prin actele normative care au reglementat creșterile salariale pentru anul 2007 acestora li s-au majorat salariile începând cu 01.01.2007, fiind excluși însă de la aceste majorări numai polițiștii.
Astfel, în anul 2007, conform art.1 din nr.OG10/2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit nr.OUG24/2000 aprobată prin Legea nr.383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr.154/1998, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit nr.OG3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr.323/2006, avute la data de 31.12.2006, s-au majorat în trei etape, astfel: cu 5% începând cu data de 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
OG nr.16/2007 reglementează creșterile salariale acordate în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr.495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.
Prin nr.OG27/2007, s-au reglementat creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi salarizați potrivit nr.OUG160/2000.
În actele normative anterior menționate se prevăd, expres și limitativ, beneficiarii majorărilor salariale și actele normative în temeiul cărora sunt salarizați funcționarii publici care beneficiază de creșteri salariale.
Polițiștii sunt funcționari publici cu statut special a căror salarizare este reglementată de OG nr.38/2003
În actele normative prin care se reglementează creșterile salariale pentru anul 2007 nu sunt prevăzuți polițiștii ca beneficiari ai majorărilor salariale acordate pentru anul 2007 și nu este menționat nici actul normativ de salarizare a acestora, respectiv nr.OG38/2003.
Pentru polițiști s-au prevăzut creșteri salariale începând cu data de 01.01.2007 prin Legea nr.491/2006 privind aprobarea OG nr.57/2006 pentru modificarea OG nr.38/2003,ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile îndeplinite.
Instanța a apreciat că reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru.
În consecință, voința legiuitorului fiind aceea de a acorda majorările salariale numai anumitor categorii de persoane, stabilite în mod expres, printre care nu se încadrează și polițiștii, se apreciază că aceștia nu sunt îndreptățiți la acordarea majorărilor salariale respective.
S-a apreciat de către instanța de fond că neacordarea de către legiuitor a majorărilor salariale și polițiștilor nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art.16 alin.1 din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în aceeași situație.
De altfel, principiul egalității de tratament nu exclude, ci dimpotrivă presupune soluții diferite pentru situații juridice diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă, legată de aplicarea garanției instituită de art.14 din Convenție, a subliniat că o diferență de tratament are natură discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate, între mijloacele folosite și scopul urmărit.
De asemenea, Curtea a statuat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere, pentru a determina dacă, și în ce măsură, diferențele dintre situații analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim, existând așadar, o marjă de apreciere a statelor, în materie.
Or, în cauză, nu se poate vorbi de un tratament preferențial sau de existența discriminării în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât nu ne aflăm "în situații analoage sau comparabile", astfel cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenție la care România este parte și a ratificat-o la data de 20.05.1994, și art.1 din Protocolul nr.12 al Convenției (ratificat prin Legea nr.103/25.04.2006), "exercitarea oricărui drept trebuie asigurată fără nici o discriminarea bazată pe, în special pe sex, pe rasă, pe culoare, religie, limbă opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere naștere sau orice altă situație. Nimeni nu va fi discriminat de nici o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate la paragraful nr.1 "
În dreptul intern, discriminarea este definită de art.2 din nr.OG137/2000, unde se arată că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare,apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege".
De altfel, prin deciziile Curții Constituționale nr.818/2008, nr.819/2008,nr.820/2008,nr.821/2008 și nr.1325/2008 s-a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Prin urmare, având în vedere cele menționate anterior, precum și deciziile Curții Constituționale, tribunalul a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că instanța de fond prin soluția adoptată a făcut o aplicare greșită a legii apreciind că deși actele normative incidente în cauză, recunosc pretinsele majorări salariale funcționarilor publici, totuși polițiștii ar fi exceptați de la aceste majorări deoarece actele normative în temeiul cărora sunt salarizați funcționarii publici prevăd în mod limitativ care sunt beneficiarii majorărilor salariale.
În motivele de recurs, a mai arătat că după intrarea în vigoare a Legii 360/2002, polițistul nu mai are calitatea de militar ci aceea de funcționar public civil iar în această calitate îi sunt aplicabile și prevederile Legii 188/99 conform art.5 din statutul funcționarilor publici și art.78 din statutul polițistului.
Astfel, se consideră că interpretarea instanței de fond conform căreia polițiștii sunt excluși de la indexarea salariilor, așa cum a fost aplicată funcționarilor publici, contravine textelor de lege specială menționate. Polițiștii funcționari publici cu statut special beneficiază și de drepturile prevăzute de 188/99 care se completează cu dispozițiile Legii 306/2002 în măsura în care nu contravine legislației specifice sau nu sunt reglementate de aceasta.
A solicitat admiterea recursului și pe fond admiterea acțiunii.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.8 și 9, Legea 232/2007, OG nr.6/2007 și Legea 360/2002.
Recursul este nefondat, pentru motivele care se vor expune în continuare:
Reclamantul este funcționar public cu statut special - polițiști în cadrul
Prin acțiunea introdusă, a solicitat acordarea majorărilor salariale cu 5% începând cu data de 01.01.2007, în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport de luna septembrie 2007.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 6/2007 aprobată prin Legea nr. 232/06.07.2007.
Dispoziții legale invocate nu se aplică acestei categorii de funcționari care beneficiază de un cadru normativ special în ceea ce privește salarizarea - OG 38/2003 cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2007 pentru modificarea OG 38/2003 s-au reglementat și creșteri salariale în ceea ce îi privește pe polițiști, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile îndeplinite.
Ca urmare a acestei prevederi legale, judecătorul nu poate acorda polițiștilor alte drepturi decât cele prevăzute de lege pentru categoria căreia îi aparțin.
De altfel, prin Decizia nr.821/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere că în baza art. 147 alin. 4 din Constituia României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora, Curtea va exclude de la aprecierea asupra cauzei hotărârea nr.262/2007, pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, autoritate care conform deciziei nr.997/7.10.2008 a Curții Constituționale nu are competența de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.
Așadar, în materia salarizării polițiștilor - funcționari publici cu statut special se aplică prevederile OG 38/2003.
Se mai reține și că începând cu data de 01.01.2007, polițiștii au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare ai funcțiilor, conform Legii nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2006 privind modificarea OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Această modalitate a creșterilor salariale acordate polițiștilor evidențiază și mai pregnant inaplicabilitatea nr.OG 10 din 31 ianuarie 2007, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică angajaților MIRA.
Având în vedere motivele arătate în prezenta hotărâre, Curtea constată că, recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1134 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 iulie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red jud -
Tehnored SI 2 ex./23.07.2009
Jud fond
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie