Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 3292/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3292
Ședința publică de la 14 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MEDIULUI.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de 7 octombrie 2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 14 octombrie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra actiunii in contencios administrativ de fata;
La data de 28.05.2009 sub nr. 4844/2 s-a inregistrat cererea reclamantei - - care a chemat in judecata pe paratul MINISTERUL MEDIULUI pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului la plata suplimentului postului in procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzator treptei de salarizare in procent de 25% din salariul de baza, aferente perioadei 22.05.2004 si pana la 18.12.2008, data la care a fost suspendat raportul de serviciu pentru crestere copil, sume indexate, majorate si reactualizate.
In fapt, reclamanta a aratat ca are calitatatea de functionar public n cadrul paratului si ca in baza art. 31 li 1 din legea nr. 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare,"Pentru activi atea sf as ura a, nctio narii pub lici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de baza;
b)sporul pentru vechime in munca;
c) supl ntul postulu;
d)suplimentul corespunzator treptei de salarizare"
Reclamanta a aratat faptul ca, aplicarea dispoz iti ilor sus indicate referi oare la su pl me tul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare u fost suspendate succesiv prin ordoannte de urgenta.
A aratat ca pentru perioada 1.01.2004-22.05.2004 dreptul la actiune s-a prescris, insa ulterior datorita suspendarilor dreptul la actiune se naste la 1.01.2007, dupa incetarea suspendarilor.
A mai considerat ca suspendarea dretpurilor privind aceste categorii de sporuri, prin textule de lege amintite este nelegala si abuziva.
Acest text trebuie coroborat cu prevederile art. 53 alin. 1 si 2 din Constitutie, care prevede ca "Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se se mpune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor, desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii".
A mai invocat si prevederile art. 16 al. 1 din Constitutia Romaniei, art. 38 si 39 lit d din legea nr. 53/2003.
Dupa incetarea suspendarii, paratul trebuia sa le acorde de drept incepand cu 1.01.2007 aceste drepturi.
Suspendarea dreptului nu echivaleaza cu abrogarea lui.
In drept, reclamanta a invocat prevederile legilor nr. 188/1999, legea nr. 251/2006, Constitutia Romaniei, legea nr. 554/2004, OG nr. 92/2004, 2/2006, 6/2007.
In dovedirea cererii sale reclamanta a depus plangerea prealabila si raspunsul la aceasta, copie de pe carnetul de munca, ordine privind functiile publice detinute de reclamanta.
La data de 25.09.2009 paratul a depus intampinare, prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada dintre 22.05.2004 si 4.09.2006.
Pe fond a solicitat respingerea actiunii reclamantei ca neintemeiata deoarece pe de o parte nu poate determina intinderea suplimentelor salariale, nefiind reglementata modalitatea de acordare a suplimentelor, iar pe de alta parte pentru acordarea acestora a fost suspendata.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului de a solicita sume de bani aferente anului 2004 si pana la 4.09.2006 se retine ca aceasta exceptie este neintemeiata pentru urmatoarele considerente.
Dreptul la actiune s-a nascut la data de 1.01.2007, asa cum in mod corect a invocat si reclamanta, data la care acest drept nu a mai fost suspendat prin nici un act normativ.
Nici un termen de prescriptie nu poate curge atata timp cat dreptul respectiv nu s-a nascut sau este afectat de o conditie sau un termen suspensiv, conform art. 7 al. 3 din decretul nr. 167/1958.
Prin urmare va respinge aceasta exceptie invocata de parat.
Analizand actele si lucrarile dosarului, cu privire la fondul cauzei, curtea retine urmatoarele:
Prin cererea sa reclamanta a solicitat acordarea unor drepturi prevazute de legea nr. 188/1999, legea functionarilor publici, respectiv suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.
Nici legea sus indicata si nici un alt act normativ in vigoare nu stabileste nici un cuantum si nici o modalitate de calcul a acestor doua componente ale salariului functionarilor publici.
Prin prisma acestui aspect nu are nici o relevanta juridica suspendarea aplicarii prevederilor art. 31 al. 1 pct. c si d din legea nr. 188/1999 prin mai multe acte normative (OUG nr. 94/2004, legea nr. 76/2005, OG nr. 2/2006).
Pentru a putea fi vorba despre acordarea unor drepturi prin legea nr. 188/1999, trebuia ca reglementarea acestor suplimente sa fie completa, respectiv sa fie determinat atat cuantumul, precum si criterii de aplicare, conditii, etc.
Nu se poate vorbi de existenta unui drept atata timp cat intinderea acelui drept nu este reglementata in nici un act normativ si nici nu se poate aplica principiul analogiei cel putin din doua motive.
Primul pentru ca nu exista reglementat nici in privinta altor categorii de salariati, functionari, acest drept sau cuantumul lui, iar pe de alta parte chiar si art. 157 al. 2 din codul muncii dispune ca "istemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor specialese stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".
Neputandu-se vorbi de existenta unui drept, nu sunt incidente nici prevederile din art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
Reclamanta vorbeste despre un drept care tinde sa fie lipsit de continut, ori se observa din lacunara prevedere legislativa de la art. 31 din legea nr. 188/1999, ca legiuitorul nici nu a determinat continutul acestui drept si nici nu a delegat alte autoritati sa emita acte prin care sa se reglementeze modul de punere in aplicare a prevederii legale sau modul de acordare a acestor suplimente.
Concluzia este ca s-a reglementat un drept lipsit de continut, singura culpa in acest sens apartinand legiuitorului.
S-ar incalca principiul separatiei in stat prin stabilirea unui cuantum al dreptului fie pe cale administrativa, fie pe cale judiciara.
De asemenea, daca instanta ar stabili in locul autoritatii legislative intinderea acestui drept, ar pronunta o hotarare prin care s-ar depasi atributiile puterii judecatoresti.
Mai mult reclamanta nu a motivat in nici un fel de ce solicita acordarea suplimentelor in cuantum de 25% pentru fiecare atata timp cat legea nu a cuantimficat in nici un mod aceste suplimente.
Oricum neexistand nici un criteriu legal de stabilire a celor doua suplimente, instanta este in imposibilitate de a stabili cuantumul acestora in conditiile in care sunt reglementate in toata legislatia sporuri variabile care pot porni de la 1% si pana la 100%.
De asemenea nu se poate vorbi despre un drept de creanta cert, lichid si exigibil in conditiile in care intinderea creantei nu poate fi stabilita si astfel nu sunt incidente nici prevederile constitutionale si nici ale art. 1 din Protocolul nr. I la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor fundamentale.
Culpa pentru aceasta situatie apartine legiuitorului dar in prezenta cauza reclamanta nu se judeca cu statul R, ci cu angajatorul care este o institutie publica bugetara si care nu poate sa plateasca drepturi salariale neprevazute de legea salarizarii functionarilor publici, fara a suporta consecintele prevazute de legea nr. 500/2002.
Practic prin legea nr. 188/1999 s-au stabilit reglementari de principiu ce trebuie avute in vedere tot de legiuitor atunci cand va adopta o lege de salarizare unitara a functionarilor publici.
In alta ordine de idei se retine ca din prevederile OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 si 6/2007 reiese ca salariile functionarilor publici sunt diferentiate pe trepte de salarizare.
Ca urmare prin stabilirea diferita a salariului tinand cont de criteriul treptei de salarizare nu poate fi interpretat decat in sensul ca in actele normative de salarizare a functionarilor publici a fost acordat implicit un supliment la salariu in functie de treapta de salarizare.
Instanta are in vedere si deciziile Curtii Constitutionale nr. 818/2008, 819/2008 care a statuat ca "instantele nu mai pot aplica prevederile unor alte acte normative in privinta salarizarii unor categorii de salariati, functionari publici, acte normative care nu le sunt aplicabile acestora si sa refuze aplicarea actelor normative aplicabile acestor categorii".
Prin urmare, in baza celor retinute mai sus va respinge ca neintemiata actiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
Respinge actiunea reclamantei - - cu domiciliul in B,-, - 17,. B,. 8,. 69, sector 3 in contradictoriu cu paratul MINISTERUL MEDIULUI cu sediul in B,-, sector 5, ca neintemeiata.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 14.10.2009.
PRESEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red. CP (4 ex.)
12.11.2009
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina