Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 33/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 33/

Ședința publică de la 11 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Apostu

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

Grefier - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamantul, domiciliat în, str. -,. 13,. A,. 3,. 16, jud. V, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr. 1A, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, sector 5,--8 și INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI G, cu sediul în-,jud. G, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2008 și s-au consemnat în încheierea din acea zi, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de11.03.2008, când a pronunțat prezenta.

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 94/44 din data de 15.01.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE B și INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI G, pentru a fi obligați:

- la trecerea/avansarea reclamantului în cazul ofițerilor de poliție

(categoria profesională "A");

- să-i acorde reclamantului gradul profesional de ofițer de poliție și să emită o dispoziție de numire pe o funcție corespunzătoare pregătirii sale profesionale, în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi G;

- să fie obligate pârâtele A și să-i plătească cu titlu de daune morale, echivalentul în lei a sumei de 5.000 EURO.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul susține următoarele;

În luna august a anului 2000, reclamantul a fost selecționat să susțină examenul de admitere în cadrul Școlii de de Poliție "- " - Câmpina (fiind declarat admis) și a urmat cursurile acestei instituții până în anul 2002 fiind repartizat să-și desfășoare activitatea în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi G din

În luna august a anului 2002 fost selecționat (conform nevoilor unității din perioada respectivă) și a susținut examenul de admitere în cadrul Facultății de Drept a Academiei de Poliție " " - B, cursuri frecvență redusă, fiind declarat admis.

În perioada anilor 2002-2007 urmat cursurile Facultății de Drept a Academiei de Poliție " " - B, la forma de învătământ frecvență redusă, în profilul Științe Juridice, specialitatea Drept, a susținut examenul de licență la Academia de Poliție " " - B în sesiunea iulie 2007 și a obținut media 8,75.

Pe perioada facultății atât cursurile cât și examenul de licență desfășurate în cadrul Academiei de Poliție " " au avut ca obiect aceleași materii ca și la cursurile de zi, ba mai mult chiar examenul de licență a avut loc în aceeași zi și în aceleași săli de concurs cu studenții de la cursurile de zi, subiectele fiind comune și alese prin tragere la sorți din cadrul aceleeași tematici și bibliografii.

În art.21, alin.3 din Legea 360/2002 privind statutul polițistului modificată prin nr.OUG 89/02.10.2003 și Legea nr.101/2004 se prevede că: "La absolvirea Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție " - " a Ministerului Administrației și Internelor, polițistului i se acordă gradul profesional de subinspector de poliție și este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de 12 luni.", iar la alin. (4) al aceluiași art.21: " Polițiștilor prevăzuți la art. 9 alin. (2) și (3) (cu referire la agenții de poliție) li se acordă gradele profesionale în funcție de pregătirea lor și de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului, încadrarea acestora se face pe o perioadă de probă de 6 luni sau 12 luni, în raport cu categoria din care fac parte și cu gradul profesional acordat."

Consideră că a fost discriminat față de studenții de la cursurile de zi și solicită ca instanța să rețină acest lucru interpretând textul de lege al art. 21 din Legea nr.360/2002 conform principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinșuere debemus" care au absolvit Facultatea de Drept a Academiei de Poliție "" - B, fiind aceeași promoție cu reclamantul iulie 2007, deoarece aceștia au fost avansați în gradul de subinspector de poliție odată cu obținerea de Licență în Drept (în baza prevederilor legale menționate mai sus) iar acesta nu a fost avansat/trecut în corpul ofițerilor de poliție cu gradul profesional de subinspector de poliție, nici până in prezent.

În cadrul art.21 din Legea nr.360/2002 legiuitorul nu face distincție între forma de învățământ curs de zi și curs cu frecvență redusă, folosind în mod generic termenul de "absolvenți", fapt pentru care consideră că textul de lege trebuie interpretat conform principiului de drept" ubi lex non distinguit, nec nos distinguire "

nr.137/1991 privind înființarea Academiei de Poliție " " a Ministerului d e Interne (. prin nr. 427/1992 și nr. 674/1993) prevede în art. 2 că:

"în cadrul Academiei se pregătesc ofițeri activi necesari acestui minister" și datorită art. 3 care specifică faptul că:

"durata studiilor este de 4 ani la zi și 5-6 ani la." înseamnă că studenții de la cursurile de zi NU AU alte drepturi în plus față de cei de la. nefăcându-se nicăieri asemenea mențiuni.

Același lucru este prevăzut si in Hotărârea Guvernului nr.294 din 21 martie 2007 privind - organizarea si funcționarea Academiei de Politie B din cadrul, art. 3, alin. l unde se prevede că:

"Academia formează ofițeri si arhiviști pentru asigurarea nevoilor de de personal al,care este beneficiar determinat principal al procesului formativ desfășurat in instituția de învățământ superior", legiuitorul nefăcând diferență sau vreo discriminare intre studenții de la cursurile de zi si cei de la.

Conform art. 16 din Constituția României cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări - ca atare același drept pe care îl are absolventul de la zi al Facultății de Drept din cadrul Academiei de poliție " " - B îl are și absolventul de la frecvență redusă, această discriminare fiind făcută - în contradicție cu legea fundamentală - de pârâți prin interpretarea ilegală pe care o dau textului de lege.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a emis Hotărârea nr.401/12.11.2007 prin care a constatat existența unei discriminări făcută de MIRA și IGPR între absolvenții de la cursurile de zi și cei de la frecvență redusă ai Facultății de Drept "" - B și a recomandat acestora aplicarea unitară a legii, fără nici o discriminare.

Prin întâmpinare, Inspectoratul General al Poliției Române, invocă următoarele;

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române din următoarele considerente: emiterea actului administrativ de acordare a gradului de ofițer nu este în competența, competența în materie revenindu-i, potrivit prevederilor legale (art. 15 alin.1 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului), ministrului administrației și internelor.

În conformitate și cu prevederile art.2 litera g) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 600/2005, pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților ministerului administrației și internelor, ministrul aprobă "acordarea gradelor de ofițeri maiștrilor militari, subofițerilor și agenților de poliție care au absolvit cu diplomă sau licență, instituții de învățământ superior".

În aceste condiții nu poate dispune trecerea reclamantului, prin avansare, în corpul ofițerilor de poliție, motiv pentru care, soliciă instanței de judecată admiterea excepției și scoaterea din cauza a Inspectoratului General al Poliției Române.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Reclamantul încearcă inducerea în eroare a instanței de judecată, prin invocarea prevederile art. 73 alin (7) din Legea 360/2002 și susținerea că acesta ar statua obligativitatea Ministerului d e Interne de a promova în categoria profesională A - corpul ofițerilor, toți agenții ce îndeplineau condiția licențierii".

Conținutul art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, este următorul "agenții de poliție care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în condițiile prezentei legi".

Deci, dreptul reclamantului care decurge conform legii, din faptul că a absolvit studii universitare, este acela de a participa la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor vacante de ofițeri și nicidecum obligația instituției de a-1 trece în corpul ofițerilor.

Conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului cu modificările și completările ulterioare, "ofițerii de politie pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diplomă de licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată" ale Ministerului Administrației și Internelor sau ai altor instituții de învățământ superior corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului administrației si internelor.

Din interpretarea textului "pot proveni" rezultă clar că legea nu impune o obligație, ci prevede un drept al agenților de poliție.

În aplicarea prevederilor legii a fost emis Ordinul nr. 300/2004 privind activitatea de resurse umane în unitățile Ministerului Administrației și Internelor, care, în Secțiunea a 5-a reglementează "Trecerea polițiștilor/cadrelor militare într-o categorie/corp superior".

Conform art. 49 alin. (1) "agenții de politie/maiștrii militari și subofițerii care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în condițiile legii, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

1. sunt declarați medical și psihic pentru corpul ofițerilor;

2. studiile superioare absolvite corespund cerințelor postului;

3. nu se afla sub efectul unei sancțiuni disciplinare;

4 nu sunt puși la dispoziție în situațiile prevăzute de art. 65 din Statutul polițistului și art.89 din Statutul cadrelor militare.

(2) al aceluiași articol prevede că "soluționarea solicitărilor de trecere a agenților/maiștrilor militari și subofițerilor în categoria ofițerilor se face în limita posturilor rămase vacante, după încheierea activității de promovare a ofițerilor în grade profesionale /militare superioare și asigurarea locurilor pentru promoția de ofițeri ai Academiei de Poliție " ", pentru care există alocațiile bugetare necesare."

Tot prin întâmpinare, Inspectoratul de Poliție al Județului G, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a G, motivată de următoarele:

Calitatea procesuală pasivă presupune existenta unei identități între persoana pârâtului și cel obligat in raportul juridic dedus judecății.

Întrucât reclamantul este acela care a declanșat procedura judiciară, acestuia ii revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală cât și calitatea procesuală a pârâtului, pentru acest ultim aspect, apreciază că trebuie analizat dacă pârâtul poate fi obligat în raportul juridic dedus judecații.

Astfel, pornind de la primul capăt de cerere "trecerea/avansarea în corpul ofițerilor de poliție" și raportat la prevederile art. 15 al. l lit. b din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului (potrivit cărora acordarea gradelor profesionale pentru ofițeri se face de către Ministrul Internelor și Reformei Administrative la propunerea Inspectorului General al Poliției Romane apreciază că în cauză, nu poate avea calitate procesuală pasivă Inspectoratul de Politie al Județului

Pe de altă parte, art. 12 lit. a și din. nr. 600/2005 privind aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane potrivit cărora Inspectorul General al Poliției Române propune. ofițerilor de poliție și trecerea agenților de poliție în corpul ofițerilor precum și cele ale art. 2 lit. a și c din același act normativ potrivit cărora Ministerul Internelor și Reformei Administrative aprobă acordarea gradului de subinspector de poliție absolvenților cu diplomă de licență ai Academiei de Poliție " " (lit.a), respectiv, acordarea gradelor profesionale ofițerilor (lit. c).

Curtea analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În mod evident, potrivit disp. art. 15 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, ministrul administrației și internelor este cel care emite actul administrativ de acordare a gradului de ofițer de poliție.

De asemenea, potrivit disp. art. 2 lit. g din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 600/2005, ministrul este cel care aprobă acordarea gradelor de ofițeri maiștrilor militari, subofițerilor și agenților de poliție care au absolvit cu diplomă sau licență, instituții de învățământ superior.

Ca atare, urmează să fie admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, atât în cazul Inspectoratului General de Poliție al Județului G și în consecință să fie respinsă acțiunea față de aceste pârâte, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.

În ceea ce privește autoritatea pârâtă Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea reține că față de aceasta, acțiunea este nefondată.

Pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în conformitate cu disp. art. 49 alin. II din Ordinul nr. 300 din 21.06.2004, agenții de poliție, cum este cazul reclamantului, care au absolvit studii superioare cu dreptul de a participa pentru ocuparea posturilor vacante, în condițiile legii pentru condiții pe care textul le enumeră în mod expres.

Problema esențială este că reclamantul nu poate fi numit ofițer, atâta timp cât nu a promovat un concurs, potrivit textului mai sus citat, contrar celor susținute de acesta.

Este adevărat că prevederile Hot. nr. 401/12.11.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat o discriminare între absolvenții de le învățământul superior, cursuri de zi și cei de la fără frecvență sau cu frecvență redusă, dar această hotărâre are caracter de recomandare și mai întâi trebuie modificată legislația în domeniu.

În consecință, pe baza celor mai sus expuse, urmează a respinge acțiunea reclamantului ca nefondată față de pârâta B și pentru lipsa calității procesuale pasive față de pârâtele B și

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în, str. -,. 13,. A,. 3,. 16, jud. V, față de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr. 1A și pentru lipsa calității procesuale pasive față de pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, sector 5,--8 și INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI G, cu sediul în-,jud.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2008.

Președinte,

dr. - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. /19.06.2008

Tehnored. /6 Ex./20.06.2008

Comunicat 4 ex./23.06.2008

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 33/2008. Curtea de Apel Galati