Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3339/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3339
Ședința publică de la 14 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 07 iulie 2009, privind recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței nr.812 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din data de 07 iulie 2009 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.812 din 17 martie 2009, Tribunalul Gorja respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții, și.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici și drepturile solicitate au fost inițial reglementate prin Legea nr. 188/1999 în art. 29 al.1 lit. c și d, cu 1 ianuarie 2007 în temeiul art. I pct. 30 și art. XIII din Legea nr. 251/2006. art. 29 lit. d devenind "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În forma actuală, republicată a Legii nr. 188/1999, art. 29 devenit art. 31, pentru activitatea desfășurată salariații publici având dreptul la un salariu care se compune din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, fără ca cele din lit. c și d să fie cuantificate.
Conform art. 44 din OUG 92/2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188 R, cu modificările ulterioare a fost suspendată și în baza art. 48 din OG 2/2006, începând cu 23 ianuarie 2006, s-a suspendat aplicarea acelorași dispoziții până la 31 dec. 2006.
Având în vedere prevederile textului enunțat - art. 29 al. 1 lit. c și d (în prezent art.31) din Legea nr. 188/1999 funcționarii publici au dreptul să primească prin efectul legii suplimentul postului și cel al gradului, chiar dacă prin ordonanțe de urgențe acordarea dreptului a fost suspendată temporar. Dreptul subzistă deci și după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării rezultă și din principul general constituțional prevăzut în art. 1 al. 5 din Constituție conform căruia în România respectarea Constituției, a supremației legilor este obligatorie întrucât în ipoteza contrarie drepturile bănești ar rămâne o simplă ficțiune și aceasta ar echivala înlăturării lor, ori în speță drepturile fac parte din categoria celor reglementate în privința muncii și protecției sociale, conform art. 41 din Constituție, ele fiind suspendate și nu înlăturate.
Pe de altă parte, drepturile prev. în art. 29 din Legea nr. 188/1999 trebuie să fie acordate reclamanților întrucât legea produce efecte de la data publicării ei în Monitorul Oficial și până la abrogare, printr-un act normativ cu putere identică.
Conform art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată reintră de drept în vigoare.
S-a reținut că prin OG 6 din 24 ianuarie 2007 s-au reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al Legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare făcând parte din noțiunea de sporuri (art. 31 al.1 din Legea nr. 188/1999, )
Dispozițiile acestui act normativ (OG 6/2007) nu au abrogat Legea nr. 188/1999, făcându-se mențiune în cuprinsul art. 48 că ordonanța se completează cu Legea nr. 188/1999.
S-a apreciat că drepturile solicitate de reclamanți sunt componente ale salariului de bază al funcționarului public și refuzul plății acestora încalcă disp. art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, suspendarea succesivă a plății lor privându-i pe funcționarii publici de drepturile licite și legitime dobândite prin efectul legii.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva, republicat în 1960, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
În conformitate cu art. 3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani și începe sa curgă, conform art. 7 de la data când se naște dreptul la acțiune.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, instanța judecătorească este obligată ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune este prescris. Normele care reglementează prescripția extinctivă sunt imperative, de ordine publică.
Prescripția extinctivă limitează timpul în care o persoană poate să-și valorifice un drept subiectiv recurgând la organele de jurisdicție.
Conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 din Codul d e Procedură Civilă, se impune cu prioritate, pronunțarea asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 06.02.2009 la secția de contencios administrativ, iar dreptul la acțiune s-a născut la data de 01.01.2004, astfel că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 01.01.2007, dată la care a încetat și interdicția acordării acestor suplimente, iar ordonanțele invocate de reclamanți nu se încadrează în niciuna din cauzele de suspendare prevăzute de art.13 din decretul nr.167/1598.
Prin decizia nr. XXIII din 12.12.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ și în aplicarea dispozițiilor art.411alin.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin OG nr.83/2000, a stabilit că prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
În consecință instanța supremă a dezlegat prin această decizie o cu totul altă problemă de drept decât cea care obiectul prezentei cauze, cu atât mai multă cu cât temeiul juridic este legea nr.188/1999, iar prin decizia sus menționată se face referire la un alt temei juridic, și anume legea nr.50/1996.
Instanța a constatat prescris dreptul la acțiune în raport de dispozițiile art.1 din decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă. Potrivit art. din același decret, termenul de prescripție este de 3 ani, iar conform art.283 alin. l lit. c din legea nr.53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, dispoziții aplicabile și în raporturile de serviciu ale reclamanților, conform dispozițiilor art.117 din legea nr.188/1999 privind statului funcționarilor publici, care menționează că dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii, recurenții reclamanți au susținut că instanța de fond în mod greșit a considerat perioada 01.01.2004-05.08.2005 ca prescrisă, arătând că exercițiul dreptului de a încasa cele două suplimente a fost suspendat pe perioada 01.01.2004-31.12.2006 prin legi succesive, însă această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului și nici cu prescripția acestuia, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
S-a arătat că, calculul prescripției dreptului la acțiune privind acordarea acestui drept începe să curgă de la data când nu a mai fost suspendat acest drept, respectiv 01.01.2007.
Examinând recursul formulat de reclamanți, Curtea îl găsește nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de funcționar public, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea apreciază însă că, în mod corect, instanța de fond a respins cererea reclamanților privind acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.01.2004 - 01.08.2005 având în vedere că a operat prescripția extinctivă, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, art.3.
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Se constată că față de data introducerii acțiunii -13.02.2009, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.01.2004- 01.08.2005 s-a prescris.
Cum, în materia prescripției nu există dispoziții specifice, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, în art. 13, 14 stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamantul nefiind în nici unul din aceste cazuri.
Pentru motivele arătate, în temeiul dispozițiilor art.312 urmează a respinge recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței nr.812 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn. 2ex/24.08. 2009
Jud. fond
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi
