Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 334/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
DECIZIA NR. 334/ Dosar Nr-
Sedința publică din 12 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Mirena
- - judecător
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 227 din 05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 mai 2009, când părțile au fost lipsă, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 12 mai 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 227 din 05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Covasnas - respins acțiunea formulată de reclamanții -a, și împotriva pârâtului Primarul comunei pentru plată indemnizație de dispozitiv.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantele sunt funcționari publici în cadrul Primăriei comunei.
Legea nr. 138/1999, la care fac referire reclamantele, privește salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Reclamantele nu fac parte din instituțiile ce fac obiectul de reglementare al legii de mai sus.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 192/2002, astfel cum a fost modificată, privind drepturile de natură salarială, cuprinde reglementări privind sistemul de salarizare.
Conform art. 4 alin. 2 din ordonanță, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Potrivit art. 5 și urm. din lege, printre drepturile de care beneficiază funcționarii publici nu este enumerată și indemnizația de dispozitiv.
Art. 13 din Legea nr. 138/1999 face referire la indemnizația de dispozitiv, dar aceasta este prevăzută pentru militari precum și personalul civil din instituțiile publice respective.
Ulterior, prin Ordinul nr. 496/2003 a Ministerului Administrației și Internelor s-au adus precizări cu privire la această indemnizație.
Astfel, la pct. 9.2 se prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Potrivit pct. 31.1 "prin personal civil în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalului contractual din Ministerul Administrației și Internelor.
Faptul că prin ordinul respectiv s-au adus precizări cu privire la indemnizația de dispozitiv nu poate fi interpretat altfel decât în contextul Legii nr. 138/1999 care a reglementat acordarea acestei indemnizații, respectiv în legătură cu personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De altfel, chiar noțiunea de "dispozitiv" are fără discuție o semnificație militară.
Instrucțiunile de aplicare a Legii nr. 138/1999, date prin ordinul ministrului nu pot avea în vedere alte categorii de personal decât cele stabilite prin lege, deoarece acest lucru ar însemna o adăugare la lege.
Pe de altă parte, domeniul administrației publice vizat prin ordin nu poate include decât personalul din structurile ministerului, deoarece atribuțiile privind reglementările cu caracter general în ce privește salarizarea funcționarilor publici din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale revin parlamentului ori guvernului.
Ca urmare acest ordin, prin sintagma "domeniul administrației publice" se referă la personalul ce face parte din aparatul central al ministerului, din structurile, instituțiile sau autoritățile subordonate.
În acest sens amintim Corpul de control al Primului Ministru, Direcția Generală de Pașapoarte, Instituția Prefectului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență etc.
Unitatea administrativă primăria nu face parte din structura ministerului și nici nu este subordonată acestuia, iar față de prevederile din actele normative menționate, după cum s-a arătat, prin ordinul respectiv nu se poate adăuga la lege.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții -a, și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că îndemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin Legea nr. 138/1999, că prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 s-a stabilit ca și personalul civil să beneficieze de îndemnizația de dispozitiv prevăzută la art. 13 din lege.
Reclamantele au mai arătat că, acordarea îndemnizației de dispozitiv în mod nediscriminator, pentru tot personalul din administrație publică are în vedere dispozițiile art.5 și 6 din Codul Muncii privitoare la discriminare și la plata egală pentru muncă egală, dispozițiile capitolului V secțiunea 2 din Constituția României care include în administrația publică locală atât autoritățile comunale și orășenești, consiliul județean - pe de o parte, cât și Prefectul pe de altă parte, dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin care se instituie principiul nediscriminării.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată, raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat.
Prima instanță a reținut corect situația de fapt. Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Primăriei comunei.
Indemnizația de dispozitiv este reglementată prin Legea nr. 138/1999 fiind o indemnizație care se acorda inițial persoanelor care aveau calitatea de militar, în sectoarele de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, dar și salariaților civili din unitățile militare. În cursul anului 2002 s-a procedat la demilitarizarea instituției poliției, iar în anul 2004 la cea a foștilor militari din sistemul penitenciar. Pentru ambele categorii s-au păstrat prin lege toate drepturile de natură salarială și alte drepturi acordate anterior militarilor, inclusiv indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază. Indemnizația de dispozitiv a fost acordată încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 138/1999 și personalului civil din poliție și subunitățile subordonate Ministerului d e Interne. Tot personalul încadrat în cadrul Ministerului d e Interne beneficia de indemnizația de dispozitiv.
În anul 2003, Ministerul d e Interne a fuzionat cu Ministerul Administrației Publice, rezultând Ministerul Administrației și Internelor, denumit la data formulării cererii Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Pentru eliminarea unor discriminări prin acordarea unor drepturi suplimentare, pentru unele categorii de funcționari și personal civil contractual, față de alți angajați inițial în administrația publică din noul Minister al Administrației și Internelor constituit în anul 2003, fost emis Ordinul ministrului nr. 496/23.07.2003 prin care la pct. 9.2 se prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea și în domeniul administrației publice". La pct. 31.1 din Ordin este definit personalul civil ca reprezentând atât funcționarii publici, cât și personalul contractul din toate unitățile ce intră în structura acestui minister.
Se mai precizează în Ordin că personalul civil din domeniul administrației publice beneficiază de dreptul reglementat în art.13 din Legea nr.138/1999, respectiv indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază.
În consecință, față de dispozițiile din actele normative menționate, rezultă că reclamanții, angajați în sistemul administrației publice la Primăria comunei, serviciu încadrat de legiuitor în structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, beneficiază de indemnizația de dispozitiv. Ordinul nr. 496/2003 al ministrului administrației și internelor este aplicabil și acestora. Ordinul nu a fost abrogat sau modificat în mod expres în sensul că acestei categorii de funcționari publici, în care se încadrează și reclamanții nu li s-ar aplica. Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nu a fost publicat în Monitorul Oficial, dar este în vigoare și se aplică.
Nu se încalcă principiul autonomiei locale. Și celelalte drepturi salariale ale funcționarilor publici încadrați în administrația publică sunt stabilite prin acte normative la nivelul central.
Instanța va avea în vedere și împrejurarea că personalul similar din cadrul serviciilor publice similare primește indemnizația de dispozitiv.
Prin neacordarea acestor drepturi și reclamantelor, s-ar ajunge la o situația discriminatorie care nu ar avea o justificare obiectivă și rezonabilă, încălcându-se astfel prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Beian contra României.
În consecință acțiunea reclamanților privind acordarea indemnizației de dispozitiv este întemeiată. Reclamanții au solicitat obligarea la la plata acesteia începând cu data de 1.01.2006, dar au formulat cererea de chemare în 9.02.2009. Acțiunea este prescrisă pe perioada 1.01.2006 - 8.02.2006 față de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în consecință pretențiile aferente acestei perioade vor fi respinse pe acest considerent.
Pentru recuperarea prejudiciului efectiv și păstrarea valorii reale a obligației bănești urmează a se dispune actualizarea sumelor cuvenite cu titlu de îndemnizație de dispozitiv cu indicele de inflație. În acest sens se vor avea în vedere și prevederile art. 1082 și 1084 Cod civil.
Este întemeiată și cererea privind obligarea pârâtului la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă conform prevederilor Decretului nr. 92/1976.
Va obliga pârâtul să plătească aceste drepturi și în continuare până la modificarea situației de fapt (încetarea raporturilor de serviciu) și/sau de drept (abrogarea sau modificarea dispozițiilor legale avute în vedere la pronunțarea prezentei hotărâri).
Pentru aceste considerente, Curtea în baza art. 312, alin.1 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, urmează să admită recursul și să modifice sentința atacată conform dispozitivului din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții -a, și împotriva sentinței civile nr. 227/5.03.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții -a, și în contradictoriu cu Primarul comunei și în consecință:
Obligă pârâtul să aloce, să calculeze și să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând indemnizație de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 9 februarie 2006, dar nu mai înainte de data numirii în funcție și până la data pronunțării prezentei hotărâri, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Obligă pârâtul să plătească aceste drepturi și în continuare până la modificarea situației de fapt și / sau de drept.
Obligă pârâtul să consemneze în carnetele de muncă ale funcționarilor publici aceste drepturi.
Respinge pretențiile aferente perioadei 01.01.2006 - 8.02.2006 ca fiind prescrise.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. MC 12.05.2009/dact.VP 13.05.2009
Judecător fond
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Mirena