Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 334/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.334
Ședința publică de la 26 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului formulat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în-, județul B împotriva sentinței civile nr.355//12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns intimata Sindicatul "Finanțe" al Salariaților din cadrul Direcției Genrale a Finanțelor Publice B prin avocat în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurenta Agenția de Administrare Fiscală
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este la primul termen, motivat, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimaților, precizează că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că reclamanții au calitatea de funcționari publici din cadrul B și că sunt salariați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și că în temeiul acestui act normativ au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi salariale și cele două sporuri, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, așa cu au fost reglementate prin art.31 alin.1 lit.c din actul normativ indicat. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică. Solicită cheltuieli de judecată depunând în acest sens ordinul de plată emis de CEC Bank ce reprezintă onorariu apărător. Depune concluzii scrise la dosar și un set de practici judiciară.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.355/12 noiembrie 2008 a Tribunalului Brăilas -a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL "FINANȚE" al salariaților din cadrul B în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B având ca obiect drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În consecință a fost obligată pârâta la plata acestor drepturi bănești în cuantum de 25% fiecare din salariul de bază în cuantum de 25% fiecare din salariul de bază pentru perioada 1.01.2004 - 12.11.2008 actualizat conform indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice și sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii 188/1999. In temeiul acestui act normativ au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 41 al.1 lit.c din actul normativ citat.
Reclamanții, așa cum recunoaște și pârâta nu au primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, pârâta este obligată la plata acestuia.
Relativ la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, a respins-o întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Potrivit art. 1082 Cod civil, pârâta a fost obligată la plata de daune interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007 pentru următoarele considerente:
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005, și prin nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
Astfel, disp.art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc, în mod generic, compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din nr.OG2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a nr.OG6/2007, act normativ care nu mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Se poate observa, fără echivoc, că Statutul funcționarilor publici nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant fiind arbitrar și fără susținere legală.
În această situație, intimatul-reclamant este în imposibilitate de a realiza, prin intermediul instanței, o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil.
Recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata suplimentelor și pentru viitor, motivat de faptul că, creanța nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții: de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior prin modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
În susținerea celor menționate, invocă practică judiciară în materie.
Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Până la republicarea din anul 2007 a Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".
"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.
Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.
Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.
Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.
În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".
Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:
- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;
- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs în perioada 23 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007 întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.
În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".
Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".
Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României care prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.
Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.
Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
Față de cele expuse și constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței instanței, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 Cod proc.civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată conform dovezilor existente la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul formulat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în-, județul B împotriva sentinței civile nr.355//12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-
Obligă recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală - B la plata sumei de 40.250 lei cheltuieli de judecată către intimatul Sindicatul "Finanțe"al Salariaților din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința nepublică de la 26 Martie 2009.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.VD/16.04.2009
Tehno ZE/16.04.2009
ex.2
Fond:
OPINIE SEPARATĂ,
În sensul admiterii recursului.
În dezacord cu opinia membrilor completului de judecată, apreciem că soluția corectă în cauză era aceea de admitere a recursului, modificare a sentinței instanței de fond și în rejudecare, prin reaprecierea dispozițiilor legale aplicabile cauzei de față, se impunea respingerea acțiunii reclamanților.
Actele normative la care se referă reclamanții nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.
Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadminisibilății în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
JUDECĂTOR,
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile
