Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3358/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3358
Ședința publică de la 14 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 07 iulie 2009 privind recursul declarat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C în nume propriu și în numele și pentru pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR împotriva sentinței nr. 681 din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din data de 07 iulie 2009 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința nr. 681 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, A și au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % fiecare din salariul de bază pentru perioada 20.02.2006 - 26.03.2009, sume ce vor fi actualizate la data plății efective și înscrierea în carnetele de muncă a acestor drepturi.
A fost respinsă cererea privind acordarea pe viitor a drepturilor bănești.
În motivarea sentinței s-a reținut că dispozițiile prevăzute de la art. 29 lit. c și d din Legea nr.188/1999 au fost suspendate prin acte normative care au fost adoptate ulterior intrării în vigoare a Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarului public.n conformitate cu legile anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat, plata salariilor și a celorlalte elemente ale salariului pentru funcționarii publici din sistemul public de pensii se face prin bugetul asigurărilor sociale de stat, în acest buget nefiind prevăzute sume cu aceasta destinație.
Dispozițiile acestui articol precizează că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Ultimele două elemente, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art.44 din OUG92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Or, având în vedere faptul că pentru anii 2007-2008, suspendarea prevăzută de OUG92/2004 și nr.OG2/2006 nu a mai fost menținută și faptul că, potrivit art.37 alin.3 din nr.OG6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, prin analogie de la plata primelor de vacanță, care s-a acordat din anul 2001, prin OUG146 din 19.12.2007, suplimentul sporului și suplimentul gradului solicitat prin acțiune se impune a fi acordat.
Se impune această soluție în vederea înlăturării inechităților existente între persoanele care au primit drepturi salariale pe baza unor hotărâri judecătorești, elemente ce vizează interesul public și constituie o situație extraordinară.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării, deci devine actual, părțile urmând a fi repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Conform art. 53 din Constituția României, restrângerea exercițiului unor drepturi este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în aceasta.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că, tot temporar a fost amânată plata suplimentului postului și suplimentului gradului.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional prevăzut în art.1 (5) din Constituție, care dispune că în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.
De asemenea, potrivit art. 38 alin2 din Constituția României, revizuită, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, printre aceste măsuri se regăsesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al tinerilor și femeilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice stabilite de legi, cum este cazul în speță.
Or, textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și suplimentului gradului vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr-o ordonanță de urgență.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul Adițional la Convenția menționată.
Instanța a respins cererea reclamantului privind acordarea sporurilor în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, dat fiind că acest capăt de cerere este prematur a fi analizat, dreptul reclamantilor nefiind actual cât timp prejudiciul a cărui acoperire o solicită acesta este incert, atât în ceea ce privește producerea dar și în ce privește cuantumul acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C în nume propriu și în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul promovat s-a arătat că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 9 Cod proc. civilă, sentința fiind lipsită de temei legal ori dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut că nu există nicio prevedere legală care să prevadă cuantumul celor două suplimente și modul de calcul, fiind evident astfel că aceste două suplimente nu pot fi acordate de nicio instituție publică și nici de instanță, nefiind prevăzute de lege.
S-a mai susținut că prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG92/2004 și nr.OUG2/2006, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare, însă se aplică pentru viitor și nu poate retroactiva pentru perioada cât a fost suspendată.
Examinând recursul formulat de pârât, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007, act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamanti în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților din acțiune privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C în nume propriu și în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C în nume propriu și în numele și pentru pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR împotriva sentinței nr. 681 din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn. 2ex/20.07.2009
Jud. fond
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi
