Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 342/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 11.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.342
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.03.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.974/24.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B prin DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, având ca obiect, litigiu privind funcționari publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul - recurent, personal, asistat de avocat, iar în reprezentarea pârâților - intimați se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului - recurent solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților - intimați pune concluzii de respingere a recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș - secția contencios administrativ - sub nr.7058/30/24.09.2008 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenite pentru anii 2002 și 2003 conform art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, sume actualizate în raport cu rata inflației.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, s-a prevăzut ca polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar de la data intrării în vigoare a nr.OG38/2003, reclamantul nu a beneficiat de aceasta dispoziție legală, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.
Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate reține că acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pe anii 2002 - 2003. considera astfel, ar contravenii prevederilor art.53 din Constituția României și art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Pe de altă parte art.41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit iar potrivit art.53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și fără a aduce atingere existenței dreptului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul T, a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii iar pe fondul cauzei, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând că dispozițiile art.37 alin.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prevederile art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
S-a mai arătat că bugetul a fost aprobat prin Legea nr.379/2005, care la art.5 alin.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2002 - 2006 în bugetul nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăți.
Câtă vreme dispozițiile legale de suspendare au fost date cu respectarea Constituției României, instanței de judecată îi revine doar rolul de a constata existenta acestor dispoziții fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
Pârâta a mai arătat că, prin nr.OUG146 din 19 decembrie 2007, fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006, stabilindu-se și cele trei tranșe de plată pe parcursul anului 2008.
Prin sentința civilă nr.974/24.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T, ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin nr.OUG146 din 19 decembrie 2007, fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006, stabilindu-se și cele trei tranșe de plată pe parcursul anului 2008.
Art.4 alin.5 din actul normativ mai sus indicat prevede faptul că "plata drepturilor prevăzute la alin. (1)- (4) se face la cererea beneficiarilor acestor drepturi.
Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 24.09.2008, ulterior apariției actului normativ mai sus indicat, intrat în vigoare la data de 19.12.2007, deci cererea, la data înregistrării la instanță fiind ulterioară apariției actului normativ a rămas astfel fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurentul solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiteri acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare se arată că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât reclamantul avea dreptul la plata primei de concediu pe anii 2002 - 2003 în condițiile în care după intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002 polițistul nu mai are calitatea de militar ce acea de funcționar public civil și ca atare beneficiază și de drepturile prevăzute de Legea nr.188/1999 în măsura în care nu contravin legislației specifice sau nu sunt reglementate de aceasta. Legea nr.138/1999 referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aplicabilă polițiștilor până la adoptarea legii privind salarizarea acestora nu reglementează dreptul la prima de concediu și ca atare acestei categorii îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/199.
Deși în sentința recurată se face referire la prevederile nr.OUG146/2007 recurentul arată că nu a beneficiat de aceste dispoziții legale motiv pentru care a procedat la introducerea cererii de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Tas olicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală arătând că dreptul la plata primei de concediu pentru polițiști a fost stabilită prin nr.OG38/2003 care a intrat în vigoare la 01.01.2004, iar pentru perioada invocată de reclamant dispozițiile art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 nu au produs efecte juridice.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 24.09.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și T obligarea la plata primelor de concediu pe anii 2002 - 2003.
Prima instanță prin sentința recurată a respins acțiunea ca rămasă fără obiect apreciind că cererea reclamantului a fost înregistrată ulterior intrării în vigoare a nr.OUG146/2007 care a reglementat modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă cuprinse în acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legi bugetare succesive în perioada 2001 - 2006, stabilindu-se și cele trei tranșe de plată pe parcursul anului 2008. Prima instanță a reținut astfel că prin intrarea în vigoare a nr.OUG146/2007 cererea reclamantului formulată ulterior datei de 19.12.2007 a rămas fără obiect.
Soluția apare ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii întrucât prin nr.OUG146/2007 se reglementează modalitatea de plată a primelor de concediu suspendate prin legi bugetare anuale succesive în perioada 2001 - 2006 iar la art.2 se stabilește plata acestor drepturi pentru anul 2008 eșalonat în trei tranșe, respectiv pentru anii 2001 - 2002 în luna martie, pentru anii 2003 - 2004 în luna iunie și pentru anii 2005 - 2006 în luna octombrie 2008. În condițiile în care reclamantul a pretins plata primei de concediu pe anii 2002 - 2003 iar cererea a fost introdusă la data de 24.09.2008 instanța nu putea reține ca acțiunea a rămas fără obiect întrucât au expirat perioadele pentru acre s-a stabilit plata acestor drepturi respectiv luna martie și iunie 2008 și ca atare dacă reclamantul ar beneficia de prevederile nr.OUG146/2007 acțiunea sa nu poate fi respinsă ca rămasă fără obiect el fiind îndreptățit la recunoașterea dreptului respectiv pe calea unei hotărâri judecătorești de vreme ce nu a beneficiat de dreptul respectiv în cele două tranșe.
Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect echivalează cu necercetarea în fond a cauzei astfel încât văzând și dispozițiile art. 312 alin.3 și 5 Cod procedură civilă instanța va admite recursul și va casa sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș ocazie cu care prima instanță va analiza pe fond cererea reclamantului stabilind totodată și dacă acesta beneficiază de dreptul la prima de concediu pe anii 2002 - 2003 ținând cont de legislația specifică aplicabilă polițiștilor în perioada respectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.974/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimații și
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.03.2009.
PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - -
aflată în semnează
vicepreședinte
GREFIER,
- -
RED:/16.03.09/TEHNORED:/16.03.09/2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș /Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker
