Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3430/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3430

Ședința publică de la 31 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea Președinte Secție

-- - - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea

-- - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea

Grefier -

XXXX

S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanții -, - și și Garda Financiară Secția D, împotriva sentinței nr. 733 din data de 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal s-au prezentat recurenții reclamanți -, - și și consilier juridic pentru recurenta pârâtă Garda Financiară Secția

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile au fost declarate și motivate în termen legal.

S-a referit că atât recurenții reclamanți, cât și recurenta pârâtă au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242

Curtea, apreciind cauza în stare de judecată a pus recursurile în dezbaterea părților prezente:

Recurenții reclamanți -, - și pe rând având cuvântul au solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu privire la recursul declarat de pârâta Garda Financiară Secția D au pus concluzii de respingerea acestuia ca netemeinic și nelegal.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Garda Financiară Secția D solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii. Cu privire la recursul reclamanților pune concluzii de respingerea acestuia ca nefondat.

CURTEA:

Asupra recursurilor de față:

Prin sentința nr.733 din 02 aprilie 2009, Tribunalul Doljaa dmis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții -, - și și a obligat pârâta Garda Financiară D să plătească reclamanților suplimentul corespunzător postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% fiecare din salariul de bază, începând cu 11.06.2008 până la pronunțarea hotărârii, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective și menționarea sporurilor acordate în carnetul de muncă.

A respins capătul de cerere având ca obiect acordarea pentru viitor a drepturilor.

În motivarea sentinței s-a reținut că art. 29 din Legea nr. 188/1999 inițială, devenit ulterior art. 31, fost modificat și completat în sensul că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul gradului.

Aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006, prin art. 48 din nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.

Pentru anii 2007 și 2008, această suspendare nu a mai fost menținută, însă nu au fost achitate cele două sporuri ale salariului funcționarului public, așa cum stipulează prevederile legale invocate.

Dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție.

Potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."

S-a apreciat că a avut loc astfel, o încălcare a art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin lipsirea reclamantei de un drept legitim pe care ar fi trebuit să îl dobândească efectiv.

Cu privire la acordarea sporurilor în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, s-a reținut că acest capăt de cerere este prematur a fi analizat, dreptul reclamantului nefiind actual cât timp prejudiciul cărui acoperire s-a solicitat este incert, atât în ceea ce privește producerea, dar și în ce privește cuantumul acestuia.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții -, - și și pârâta Garda Financiară Secția D, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Reclamanții au arătat în motivele de recurs formulate, că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că prima instanță a obligat pârâta la acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fără a se menționa însă procentul de 25 % pentru fiecare supliment în parte, procent care s-a aplicat și altor funcționari publici.

Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâților la plata suplimentului postului de 25% din salariul de bază, precum și a suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În recursul promovat de către pârâtă s-a arătat că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.

S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamantă, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art. 61 din Constituție.

Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.

Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.

Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.

Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.

Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.

Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.

Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.

În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.

În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Nu poate fi reținută susținerea reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).

Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.

În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).

Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".

În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.

Recursul reclamanților va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamanților și va admite recursul formulat de pârâtă, va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții -, - și, împotriva sentinței nr. 733 din data de 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Admite recursul formulat de pârâta Garda Financiară Secția D, modifică sentința, respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 31 August 2009

PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea

- - -

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Constantin

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red.jud.-

LF/ 2 ex/08.09.2009

Jud.fond:

Președinte:Adina Calotă Ponea
Judecători:Adina Calotă Ponea, Mihaela Cotora Constantin

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3430/2009. Curtea de Apel Craiova