Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 348/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - litigiu privind funcționarii publicii -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.348

Ședința publică din26 februarie 2009

PREȘEDINTE: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean

Grefier

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâtul Complexul al S, cu sediul în S,-, jud. S,împotriva sentinței nr. 3428 din 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Suceava- secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru reclamanții intimați, lipsă fiind pârâtul recurent.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.

Apărătorul reclamanților intimați - avocat, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. În motivarea concluziilor sale arată că prin aplicarea discriminatorie a Legii nr. 142/1998 se încalcă în mod flagrant un drept fundamental, acela al egalității tuturor cetățenilor. Totodată învederează instanței că în proiectul de buget pe anul 2009 au fost incluse aceste sume, sens în care depune la dosar o copie după acest buget (fila 164-166 dosar recurs).

Declarând dezbaterile închise, după deliberare:

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr- din 26.09.2008, reclamanții, S, -, C, -, -, G, (), G, G, G, Primac, a, ta, și intervenienti în nume propriu, -, HG, -, a, -, și au solicitat în contradictoriu cu pârâta Complexul S, obligarea acesteia la achitarea contravalorii tichetelor de masă către fiecare începând cu ultimii 3 ani până în prezent, proporțional cu timpul lucrat și în continuare.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, potrivit disp. art. l din Legea nr. 142/09.07.1998, "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar precum și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajatori". Alineatul 2 al aceluiași act normativ prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar.

Mai arată că acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului și anume includerea sau nu a sumelor în buget, constituie o restrângere a dreptului la protecția socială a reclamanților în raport cu alți salariați din sectorul bugetar. Indiferent dacă sunt sau nu, prevăzute în bugetul anual sume cu această destinație, pârâții angajatori au obligația să acorde aceste tichete, iar pentru a fi aplicabilă această reglementare legală din actul normativ cu caracter special, pârâta, în virtutea atribuțiilor ce le avea și le are, trebuia să depună diligențele necesare pentru ca aceste sume să fie cuprinse în bugetul Direcției pe care le solicită și este aprobat de Consiliul Județean, deoarece în caz contrar o lege specială nu se aplică din.

Prin aplicarea discriminatorie a Legii nr. 142/1998 s-a încălcat în mod flagrant un drept fundamental, acela al egalității tuturor cetățenilor români în fața legii.

În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe disp. art.1 și urm. din Legea nr. 142/1998 și art.278 Cod procedură civilă.

În dovedire au depus la dosar practică judiciară, dovada îndeplinirii procedurii prealabile și adeverințe de salariat.

Pârâta Complexul S nu a depus la dosar întâmpinare în temeiul dispozițiilor art.118 Cod procedură civilă.

Prin sentința nr. 3428 din 04.12.2008, Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamanților și a intervenienților în nume propriu, obligând pârâta să plătească sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998 începând cu data de 25.09.2005 până la data de 04.12.2008 - data pronunțării hotărârii, proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective și a respins capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă pentru viitor ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că acordarea tichetelor de masă este prevăzută de art. 1 din Legea nr. 142/1998 și art. 1 și 2 din Legea nr. 193/2006, texte ce se coroborează cu art. 41 din Constituția României și că, deși este vorba despre o dispoziție supletivă a legii, acest drept nu le poate fi refuzat reclamanților, el fiind o măsură de protecție privind securitatea lor la locul de muncă.

Din analiza actelor și probelor administrare în cauza, rezultă că reclamanții și intervenienții au calitatea de salariați ai pârâtei Complexul S, ceea ce înseamnă că sunt salariați în cadrul sectorului bugetar.

S-a mai motivat că, acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului constituie o restrângere a dreptului la protecția socială a reclamantei, în raport de alți salariați din sectorul bugetar.

De altfel, atâta timp cât tichetele de masă reprezintă măsuri de protecție socială înseamnă că pârâta angajatoare avea obligația să le acorde de drept, automat, chiar de la data intrării in vigoare a Legii nr. 142/1998, obligație pe care însă angajatoarea nu și-a respectat-o, astfel încât nu se poate pretinde ca reclamanții nu pot solicita aceste drepturi pe ultimii 3 ani, sume reactualizate.

Referitor la cererea privind acordarea tichetelor de masă pentru viitor, tribunalul a reținut că această creanță nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând a fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâtul Complexul și a arătat că deși obligația de acordare a contravalorii tichetelor pe ultimii trei ani a fost stabilită de către instanță în sarcina nemijlocită a angajatorului, respectiv pârâta, structura de cheltuieli și modul de alocare a acestora se aprobă de către Consiliul Județean S, care este ordonatorul principal de credite.

Recursul urmează să fie admis pentru următoarele considerente:

Dreptul solicitat - tichete de masă - este reglementat prin legea nr.142/1998 care în art. 1 prevede că " salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă".

În art. 1 al. 2 din același act normativ se arată că "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar".

Din examinarea celor două texte legale rezultă că acordarea tichetelor de masă se poate face ( nu este o obligație ) doar în limita bugetelor existente.

Prin decizia nr.14 din 18 februarie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda mai multor categorii de angajați prin care și funcționarilor publici.

Art. 2 din Hotărârea nr. 5/1999 - pentru aprobarea Normelor de aplicare a legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prevede că acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă se face prin clauze stabilite de comun acord - angajator - salariați - prin contractele colective de muncă.

În baza art. 312 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul, va modifica sentința civilă nr. 3428/04.12.2008 a Tribunalului Suceava în sensul că respinge acțiunea reclamanților ca nefondată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Complexul al S, cu sediul în S,-, jud. S,împotriva sentinței nr. 3428 din 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Suceava- secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./03.03.2009

jud.fond

Președinte:Hîncu Cezar
Judecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Mitrea Muntean

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 348/2009. Curtea de Apel Suceava