Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 35/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Sentința nr. 35/2009
Ședința publică de la 19 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa judecător
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol a venit spre soluționare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții:, (), (), G, împotriva pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12.02.2009 și au fost consemnate în încheierea pronunțată în aceeași zi.
CURTEA
- Deliberând -
Asupra cauzei în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanții, (), (), G, au chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru acordarea următoarelor drepturi pentru perioada 7.08.2005 - 01.11.2007:
1) suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază;
2) sporul de confidențialitate în cuantum de 15 % din salariul de bază;
3) sporul de până la 10 % din salariul de bază pentru cei care desfășoară activitatea manipulând dosare din arhivele autorităților sau instituțiilor publice;
4) sporul de calculator de până la 15 % din salariul de bază;
5) sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10 % din salariul de bază pentru cei care desfășoară activitate în autoritățile/instituțiile publice în care funcționează instalații generatoare de electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență, stații de bruiaj;
6) sporul de stabilitate și fidelitate, diferențiat de până la 20 %, calculat la salariul de bază;
7) sporul de suprasolicitare neuropsihică și stres, în cuantum de 15 % din salariul de bază;
8) contravaloarea tichetelor de masă;
9) contravaloarea tichetelor cadou;
Cererea este scutită de plata taxei de timbru conform dispozițiilor art. 15 lit.a din Legea nr. 146/1997.
În motivarea acțiunii s-a susținut referitor la fiecare capăt de cerere, după cum urmează:
1) Drepturile referitoare la sporurile pentru suplimentul postului și pentru treapta de salarizare sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 al. 1 lit. c, d din legea nr. 188/1999, începând cu data de 01.01.2007, având în vedere dispozițiile Legii nr. 251/2006.
Suspendarea acestor drepturi prin nr.OUG 92/2004 contravine dispozițiilor art. 15 al.2 din Constituție, în baza art. 38, 39 al. 1 lit. d din Codul Muncii salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament.
2) Legea nr. 19/2000 reglementează domenii de activitate specifică, o serie de date la care reclamanții au avut acces având caracter confidențial. Ținând seama de obligația de confidențialitate cuprinsă în fișa postului, de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 188/1999, art. 7 alin.3 din Legea nr. 7/2004 și de art. 26 din Codul Muncii, funcționarii publici sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate.
3) Având în vedere că anual se consultă și manipulează un număr de zeci de mii de dosare ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în activitatea este justificată cererea de acordare a sporului pentru manipularea dosarelor în arhivă.
4) Sporul pentru activitatea de calculator este întemeiat pe dispozițiile art. 8 lit. a din nr.HG 281/1993, acordarea acestuia fiind suspendată în fiecare an.
5) Sporul pentru condiții vătămătoare este prevăzut de art. 16 și următoarele din nr.OG 2/2006, condițiile de acordare stabilindu-se, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, prin încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
6) Acordarea sporurilor de stabilitate și fidelitate este întemeiată pe dispozițiile art. 3 din legea nr. 188/1999, art. 31 alin. 2, 3 din Legea nr. 188/1999, art. 8 din nr.HG 281/1993 având ca scop, pe de o parte, cointeresarea fiecărui funcționar asupra activității individuale, crescând calitatea serviciilor prestate cetățenilor, acordarea unui salariu echitabil, dar și stimularea, cointeresarea personalului de a rămâne în cadrul instituției în care lucrează.
7) Pentru funcționarii publici care desfășoară activități cu publicul în cadrul instituției se impune acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică și stres, conform dispozițiilor art. 31 coroborat cu art. 3 lit. c, d, e din Legea nr. 188/1999 și ale art. 2, 8 din nr.HG 281/1993, având în vedere complexitatea muncii desfășurate.
8) Plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă a fost solicitată având în vedere dispozițiile art. 1 al. 1, 2 din Legea nr. 142/1998, art. 5 din normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, pârâta având obligația de a asigura și stabili plata drepturilor prevăzute de lege.
9) Drepturile reclamanților la tichetele de masă și cadou este un drept de creanță, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, pârâta nejustificând o cauză de utilitate publică pentru îngrădirea dreptului și aplicarea discriminatorie a Legii nr. 142/1998.
Pentru susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri.
Legal citată, pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției de prematuritate a introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, a excepției lipsei calității procesuale pasive pentru perioada în care reclamanții nu au avut raporturi de serviciu cu pârâta, precum și a necompetenței materiale a Tribunalului Neamț având în vedere obiectul acțiunii și împrejurarea că pârâta este autoritate a administrației publice centrale.
Cu privire la fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii.
Prin cererea depusă la dosar la data de 03.11.2008 reclamanții și-au precizat acțiunea, indicând perioadele exacte în care reclamanții au avut raporturi de serviciu cu pârâta.
Prin sentința civilă nr. 237/CA/13.11.2008 pronunțată în cauză de Tribunalul Neamța fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, reținându-se că pârâta este autoritate publică centrală în sensul dispozițiilor art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 10 al. 1 din Legea nr. 554/2004, competența revenind Curții de Apel Bacău.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-, părțile fiind citate cu mențiunea de a formula concluzii asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici, desfășurându-și activitatea în cadrul în cursul anului 2006, potrivit tabelului depus la filele 199-200 din dosarul nr-.
Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează a analiza excepțiile prematurității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive.
Referitor la excepția prematurității acțiunii întemeiată pe neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, în litigiile generate de raporturile de serviciu nefiind obligatorie procedura prealabilă. Astfel, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată ( art. 911anterior republicării) stabilesc doar competența instanțelor de contencios administrativ pentru soluționarea acestor cauze, fără a face trimitere la condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004, inclusiv procedura prealabilă, precum dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999 republicată, în situația încetării raporturilor de serviciu.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă este întemeiată în ce privește perioada în care reclamanții nu au avut raporturi de serviciu cu pârâta, având în vedere că titular al obligației de plată a drepturilor pretinse, ordonator de credite pentru această perioadă era autoritatea sau instituția publică cu care reclamanții au avut raporturi de serviciu, iar nu pârâta din prezenta cauză, precum și dispozițiile art. 2, 4 din nr.OG 22/2002, cu modificările ulterioare, care statuează obligațiile care revin fiecărui ordonator de credite.
Cu privire la fondul cauzei, instanța apreciază acțiunea ca fiind nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt cele prevăzute de art. 31 al. 1 din Legea nr. 188/1999 republicată (art. 29 alin. 1 anterior republicării) și de celelalte acte normative date în aplicarea acestei legi, funcționarii publici având un statut legal și nu unul contractual. În consecință, dispozițiile menționate le sunt obligatorii și numai acolo unde acestea sunt lacunare pot fi completate cu cele de drept comun, precum Codul Muncii.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 31 al. 3 din Legea nr. 188/1999 salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii pentru stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. În lipsa acestei legi, au fost adoptate legi speciale anuale care reglementează sistemul de salarizare a funcționarilor publici. Pentru anul 2006, când reclamanții au avut raporturi de serviciu cu pârâta, sistemul de salarizare a fost reglementat de OG 2/2006, fără a cuprinde prevederi referitoare la cele două elemente prevăzute de legea generală - art. 31 al. 1 lit. c, d din Legea nr. 188/1999, republicată, respectiv suplimentul postului și cel al treptei de salarizare.
Pe de altă parte, instanța constată că aceste sporuri nu sunt reglementate de legiuitor, decât la nivel de principiu, fără a cuprinde elemente de concretizare, criterii de determinare a cuantumului, a modalității de calculare și categoriilor cărora le sunt recunoscute. Reprezentând o componentă a exercițiului puterii legiuitoare, instanța nu poate substitui realizarea acestuia, decât cu acceptarea consecinței de înfrângere a principiului constituțional al separației puterilor în stat, prevăzut de art. 1 al. 4 din Constituția României.
În aceste împrejurări, susținerile referitoare la suspendarea drepturilor privind aceste sporuri devin neconcludente sub aspectul soluționării cererilor formulate.
Referitor la sporul de confidențialitate, instanța constată că dispozițiile art. 15 din nr.OG 2/2006 prevăd acordarea acestuia anumitor categorii de funcționari publici - enumerate limitativ, printre care nu se regăsesc și reclamanții din prezenta cauză. În concluzie, nu se poate reține o lacună a legii speciale care să impună aplicarea legii generale invocate, respectiv Codul Muncii. Modul de reglementare a acestui spor de dispozitiv, art. 26 din Legea nr. 53/2003 are ca situație premisă aptitudinea de negociere a clauzelor contractuale, împrejurare inexistentă în cazul funcționarilor publici, al căror statut legal exclude posibilitatea negocierii și stabilirii altor clauze și obligații corelative corespunzătoare decât cele instituite de dispozițiile legale specifice funcției publice, fiind icompatibile cu natura acesteia.
Cererea privind acordarea sporului pentru manipularea dosarelor de arhivă nu a fost fundamentată pe dispozițiile legale specifice, cu consecința calificării acesteia ca nefondată, instanța neputând reglementa drepturi și obligații noi față de cele consacrate de prevederile aplicabile în această materie.
Nici cererea privind acordarea sporului pentru activitatea de calculator nu este fondată, dispozițiile art. 8 lit. a din HG281/1993 reglementând modalitatea în care se stabilesc locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor și condițiile de acordare, prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor.
Dispozițiile HG281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare nu sunt aplicabile funcționarilor publici, salarizarea acestora fiind obiectul reglementării speciale, prin OG2/2006 pentru perioada în care au avut raporturi de serviciu cu pârâta, având în vedere și dispozițiile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 republicată care consacră cu caracter de principiu, că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii pentru stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, condiție neîndeplinită de HG281/1993 și de natura hotărârilor emise de Guvern, de acte normative de organizare a executării legilor, HG281/1991 fiind emisă în baza Legii salarizării nr. 50/1991 inaplicabilă reclamanților.
Pe de altă parte în prezenta cauză, reclamanții nu au dovedit, existența regulamentului prevăzut de art.8 lit. a din HG281/1993 particularizat la activitatea pe calculator, categorii de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare, potrivit dispozițiilor pe care le-au invocat în susținerea cererii.
Situația este similară în ceea ce privește cererea de acordare a sporului pentru condiții vătămătoare, întemeiat pe dispozițiile art. 16, 17 din OG2/2006, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, stabilindu-se categoriile de funcționari publici, cuantumul sporului, condițiile de acordare, în cauză nefiind depuse dovezi privind emiterea unor asemenea acte administrative.
Referitor la cererea de acordare a sporului de stabilitate, instanța constată că reglementarea invocată, art. 41din OG9/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare îi privește pe salariații din Institutul Național de Statistică, neputând fi extinsă la alte categorii de funcționari publici, având în vedere și dispozițiile art. 42 din OG2/2006 care limitează beneficiul funcționarilor publici la sporurile și drepturile salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, reclamanții nefiind în situația prevăzută de art. 41din OG9/1992 de a fi salariați ai
Justificările invocate pentru cererile de acordare a sporurilor de fidelitate, stres, suprasolicitare neuropsihică nu sunt întemeiate, având în vedere rațiunile expuse anterior în ceea ce privește sporul de confidențialitate, de stabilitate, cât și împrejurarea că sistemul de salarizare reglementat de dispozițiile OG 2/2006 nu cuprinde prevederi specifice acestor sporuri, instanța neputându-se substitui puterii legiuitoare pentru recunoașterea altor drepturi decât cele prevăzute prin actul normativ invocat.
Reglementarea dreptului de acordare a tichetelor de masă s-a realizat prin dispozițiile Legii nr. 142/1998, dispozițiile art. 1 fiind interpretate prin decizia nr. 14/18.02.2008 pronunțată de în soluționarea recursului în interesul legii în sensul că aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Deși decizia vizează modul de aplicare a dispozițiilor Legii 142/1998 altor categorii de personal decât reclamanții, rațiunile pentru care s-a apreciat că beneficiul tichetelor de masă nu este un drept, ci doar o vocație supusă unor condiții exprese, sunt pe deplin incidente în cauză.
Pe de altă parte, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, art. 5 din nr.HG 5/1999, art. 17 din Legea 380/2005, tichetele de masă nu s-au putut acorda în anul 2006 în condițiile în care în buget nu au fost prevăzute sume cu această destinație, valorificarea acestui beneficiu fiind condiționată de prevederile bugetare cu această destinație, pârâta conformându-se dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 380/2005 ce reglementau bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru anul 2006, cu excluderea expresă a sumelor necesare pentru acordarea tichetelor de masă.
Situația este similară în legătură cu acordarea tichetelor cadou, potrivit dispozițiilor Legii nr. 193/2006, dispozițiile art. 2.3 din HG1317/2006, condiționând acordarea acestor tichete cadou de suma prevăzută în bugetul de venituri și de cheltuieli aprobat potrivit legii.
Invocarea de către reclamanți a dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în sensul că dreptul reclamanților la tichetele de masă și tichetele cadou este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul dispozițiilor art. 1 nu este justificată în cauză. Astfel, s-a considerat că dreptul de creanță este considerat bun în sistemul european, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 dacă îndeplinește toate condițiile cerute de dreptul intern: să fie certă, lichidă și exigibilă - decizia Comisiei pronunțată în cauza De împotriva Belgiei din 5.10.1978.
Cum în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile privitoare la creanță, reclamanților fiindu-le recunoscută doar vocația la beneficiul solicitat, cu limitele expuse anterior, nu se poate aprecia că în cauză s-a dovedit încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 și nu poate reprezenta o speranță legitimă în condițiile în care nu este conformă cu jurisprudența Comisiei Europene.
Sub aspectul caracterului discriminatoriu al aplicării Legii nr. 142/1998, încălcându-se astfel drepturile fundamentale recunoscute de dispozițiile art. 16, 53 din Constituția României, de art. 1 al. 2 din OG137/2000, precum și de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor omului, instanța apreciază că în cauză nu sunt incidente criteriile în funcție de care se poate constata o asemenea situație discriminatorie. Astfel, nu subzistă condițiile de egalitate având în vedere statutul socio-profesional, reglementările și limitările consacrate legislativ în materia analizată.
De asemenea, prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820, 821/2008 s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 1, 2 alin. 3, art. 27 alin. 1 din OG137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, în consacrarea principiului constituțional al separației puterilor în stat.
În prezenta cauză, a recunoaște reclamanților dreptul la tichetele de masă echivalează cu refuzul aplicării dispozițiilor legale aplicabile categoriei din care fac parte, prevăzută de Legea nr. 380/2005 și înlocuirea cu norme create pe cale judiciară.
Față de aceste considerente, va fi respinsă excepția prematurității acțiunii invocată de către pârâtă, va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și respinsă, în consecință, acțiunea pentru perioada în care reclamanții nu au avut raporturi de serviciu cu pârâta.
Acțiunea, astfel cum a fost precizată, va fi respinsă ca nefondată, în ceea ce privește perioada în care reclamanții au avut raporturi de serviciu cu pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE
Respinge excepția prematurității acțiunii.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pentru perioada în care reclamanții nu au avut raporturi de serviciu cu pârâta și respinge în consecință acțiunea pentru această perioadă.
Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții, (), (), G, cu domiciliul ales în P N, str. G-ral, nr. 15, - 1, județul N, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă cu sediul în B, sector 4,--22, pentru perioada în care reclamanții au avut raporturi de serviciu cu pârâta.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 19 februarie 2009.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red. sent. 6.03.
Tehnoredact. ES
16 ex.
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa
