Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 352/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 352/
Ședința publică de la 2 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE cu sediul în B, sector 3,- și de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI - GRUPA SINDICALĂ DIN CADRUL INSPECTORATULUI TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE F, prin reprezentant legal și reclamanții(, -, -, -A, -, TA, -, -, -, G, -, -, -, -,), toți cu domiciliul ales în F,-, împotriva sentinței nr. 605 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI - GRUPA SINDICALĂ DIN CADRUL INSPECTORATULUI TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE F, prin reprezentant legal lipsă fiind recurentul pârât MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE B și intimatul pârât Inspectoratul TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu a fost timbrat recursul declarat de recurentul pârât MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE B, deși i s-a pus în vedere prin citația emisă și atașată la dosar la fila 93, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită respingerea recursului declarat de recurentul pârât ca netimbrat și admiterea recursului propriu declarat, așa cum a fost, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și acordarea în funcție de data angajării a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de25% din salariul de bază începând cu data de 01.04.2004 și până la data pronunțării hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective pentru considerentele arătate pe larg în motivele de recurs, sens în care consideră necesar a depune concluzii scrise, un set de decizii ca practică judiciară a instanțelor din țară.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin sentința nr. 605/2008 a Tribunalului Vranceas -a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI - GRUPA SINDICALĂ DIN CADRUL INSPECTORATULUI TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE F în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare V, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având ca obiect drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
În consecință a fost obligată pârâta la plata acestor drepturi bănești în cuantum de 25 % fiecare din salariul de bază pentru perioada mai 2004 - ianuarie 2007, actualizat conform indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Totodată s-au respins excepțiile necompetenței materiale a instanței și lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantul este reprezentantul legal al funcționarilor publici din cadrul DGFP
În această calitate, reclamanții pretind acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de câte 25 % fiecare din salariul de bază.
Aceste suplimente sunt reglementate de dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, legea privind statutul funcționarilor publici, după cum urmează:
"(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Aceste dispoziții legale au fost suspendate prin articolul 44 din OUG nr.92/2004 aprobată prin Legea nr.76/2005; prin articolul 48 din OG nr.2/2006 aprobată prin Legea nr.417/2006, suspendare care a operat până în decembrie 2006.
Prin aceste suspendări succesive s-a ajuns practic la negarea unui drept fundamental, dreptul la plata corespunzătoare muncii prestate, drept accesoriu celui la muncă, fapt contrar dispozițiilor art.53 din Constituția României.
Potrivit acestui text legal "
(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."
Cum în cauză nu s-a justificat în sensul dispozițiilor aliniatului 2 al articolului 53 din Constituție caracterul necesar și proporționalitatea restrângerii cu situația care a determinat-o, tribunalul nu poate conchide decât că prin aceste suspendări succesive s- ajuns la negarea și încălcarea unui drept.
Mai mult, cu privire la aceste drepturi Curtea de APEL GALAȚI, în calitatea sa de unificator al practicii judiciare a decis în sensul acordării acestor sume, dovadă fiind de exemplu Decizia nr.496/R/18.09.2008, pronunțată în dosarul nr-.
Cum această decizie poate fi interpretată ca o dezlegare dată unor probleme de drept, extrapolând și dispozițiile art.315 Cod procedură civilă, care instituie obligativitatea acestor dezlegări de drept, Tribunalul apreciază că reclamanții au dreptul la aceste sume de bani reprezentând cele două sporuri.
Cu privire la perioada pentru care se acordă sporuri, Tribunalul reține că reclamanții au solicitat acordarea începând cu data de 1.01.2004 la zi și în continuare până la modificarea legii sau până la încetarea raporturilor de serviciu.
Întrucât prima suspendare a acordării acestor drepturi a intervenit prin art. 50 ind.1 din Legea 164/2004, intrată în vigoare la 22 mai 2004, pentru perioada 1 ianuarie 2004- 22 mai 2004, dreptul la acțiune este prescris.
La data de 24 ianuarie 2007 însă se publică în Monitorul Oficial OG nr.6/2007 privind salarizarea funcționarilor publici, modificată și completată ulterior prin OG nr.9/2008.
Potrivit articolului 4 din acest act normativ, care nu suferit modificări "Salariul de baza se stabileste in functie de categorie, de clasa, care reflecta nivelul studiilor necesare exercitarii functiei publice, si, dupa caz, de gradul profesional al functiei publice, precum si in raport cu nivelul la care se presteaza activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr. 1- 6. "
Rezultă astfel, că prin intrarea în vigoare a cestui act normativ în salariul de bază al funcționarului public au fost incluse aceste sporuri, cât timp se arată că salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasa, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, si, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum si in raport cu nivelul la care se prestează activitatea.
Acest lucru a fost subliniat și de Ministerul Muncii prin adresa nr.10939/31.07.2008 într-o altă cauză, atașată din oficiu la dosar.
Prin urmare, Tribunalul apreciază că momentul până la care se pot acorda aceste sume este ianuarie 2007 inclusiv.
Ulterior acestei date, reclamanților nu li se mai cuvin aceste sporuri prin intrarea în vigoare a OG nr.6/2007, act normativ necontestat de reclamanți.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate Tribunalul reține că reclamanții au cerut angajatorului aceste sporuri în cuantum de câte 25 % fiecare din salariul de bază. Prin urmare, Tribunalul a admis acțiunea în parte, în sensul că a obligat pârâta la plata acestor sporuri în cuantumul solicitat din mai 2004 și până în ianuarie 2007 inclusiv, sume care se vor actualizate cu indicele de inflație de la momentul plății efective, și s-a respins ca neîntemeiată solicitarea de acordare a acestor sume la zi și în continuare.
În ce privește excepția de necompetență materială a instanței, invocată de pârâtul, a fost respins, motivat de faptul că reclamantul a înțeles să se judece în principal cu V și în subsidiar cu
S-a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul, motivat de faptul că este ordonator principal de credite.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recursului declarat de reclamanți s-a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat că a intervenit prescripția pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004, deoarece pe perioada suspendării nu putea curge prescripția dreptului la acțiune.
În mod greșit a apreciat prima instanță că sporurile respective au fost incluse în salariul de bază al funcționarilor publici prin OG 6/2007. În plus adresa nr. 10939/31.07.2008 a Ministerului Muncii nu există la dosar, iar dacă instanța a avut-o în vedere, ar fi trebuit să o comunice și să o pună în discuția părților.
Interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor OG 6/2007 este una greșită, deoarece, potrivit art.1 al.2 din OG nr.6/2007, sistemul de salarizare cuprinde, pe lângă salariul de bază și sporurile reglementate de art.31 al.1 din Lg.188/1999 republicată.
Dispozițiile OG nr. 6/2007 reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și modul de acordare a criteriilor salariale în anul 2007 și nicidecum includerea suplimentului postului și treptei în salariile de bază.
Instanța de fond a făcut o interpretare greșită a prevederilor OUG 192/2002, OUG nr.123/2003, OUG nr.92/2004 și OG 2/2006, soluția pronunțată fiind astfel nelegală.
În motivarea recursului declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a arătat că în mod greșit instanța a respins excepția necompetenței materiale a instanței motivând, reclamantul a înțeles să se judece în principal cu F și în subsidiar cu ", întrucât, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și părțile cu care a înțeles reclamantul să se judece în contradictoriu, potrivit art.10 al.1 din Legea nr.554/2004, coroborat cu art.3 al.1 din Codul d e procedură civilă, raportat la dispozițiile art.1 din HG nr.385/2007, competența materială în soluționarea cauzei aparține curții de apel,ca primă instanță.
Mai mult, potrivit regulii locului în organizarea administrației publice după care se stabilește competența materială a instanței, întrucât se află în prezența unui litigiu ce are ca obiect raportul de serviciu al unui funcționar public coroborat cu faptul că două din pârâtele sunt autorități publice centrale și solicită să se constate că în cauză sunt incidente dispozițiile art.3 pct.1 pr. civ.și disp.art.10 al.1 din Legea 554/2004 raportat la art.3 pct.1 pr. civ. a contenciosului administrativ.
Mai arată că în mod nefondat instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a, cu motivarea că Ministerul are calitate de ordonator principal de credite.
Sporul pretins are ca temei de drept dispozițiile Legii 1887/1999, Legii 53/2003.
Aceste dispoziții legale prevăd că se poate negocia prestația suplimentară în bani între părți, care le stabilesc, în contractul individual de muncă, în considerarea specificului muncii și executarea obligațiilor de serviciu de către salariat,Deci, aceste suplimente se negociază între salariați și unitatea angajatoare.
Prin asimilare, calitatea de salariat este sinonimă cu aceea de funcționar public, iar cea de unitatea angajatoare cu cea de instituție /autoritate publică.
În cauza dedusă judecății reclamanții au calitatea de funcționari publici încadrați la Inspectoratul TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare F,deci raportul de serviciu există între pârâta F și reclamanți, și nu între aceștia și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Conform HG 333/2005, F este o instituție publică teritorială descentralizată cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
În condițiile în care reclamanții nu au avut niciodată raporturi de serviciu avea calitate procesuală pasivă, nefăcându-se dovada existenței identității între cel pretins obligat și Minister.
În mod nelegal și netemeinic instanța de fond a reținut că reclamanții au dreptul la sporurile invocate, acestea constituind un drept de creanță.
Suspendarea unei dispoziții printr-un act normativ împiedică producerea de efecte juridice până la încetarea cauzei de suspendare.
Dispozițiile prevăzute de art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost suspendate prin legile succesive, fără întrerupere, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare al funcționarilor publici.
Mai mult, potrivit art.3 din OG nr.6/2007, cu modificările și completările ulterioare, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Conform prevederilor actelor normative prin care s-a dispus suspendarea sporurilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe anii 2004, 2005,2006, 2007, 2008, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are obligația să își îndeplinească cu profesionalism și imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu.
În mod netemeinic instanța reține că există baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare.
Instanța de judecată nu poate să dispună acordarea acestor suplimente și pe cale de consecință obligarea angajatorului să plătească funcționarului public, ci doar să-l oblige la plata acestor drepturi salariale, cu condiția să fi fost stabilite de ordonatorul de credite printr-un act administrativ individual pentru fiecare funcționar public în parte.
În condițiile în care nu există reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conf. art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".
"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.
Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.
Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.
Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.
În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".
Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:
- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;
- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs în perioada 23 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007 întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.
În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".
Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".
Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României care prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.
Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.
Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
Atâta timp cât norma legală este în vigoare și calitatea de funcționar public angajat al pârâtei există, atunci se impune plata drepturilor respective, până la încetarea calității de angajat sau până la abrogarea normei respective.
Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins excepția necompetenței materiale, obiectul litigiului constituindu-l obligarea F în calitate de angajator și ordonator secundar de credite, la plata sporurilor respective.
În mod corect s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având calitatea de ordonator principal de credite.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul reclamantului și va modifica în parte a sentinței atacată în sensul acordării sumelor respective începând cu data de 1.01.2004 și în continuare, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.
Curtea va anula ca netimbrat recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având în vedere nerespectarea dispozițiilor legii privind taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI - GRUPA SINDICALĂ DIN CADRUL INSPECTORATULUI TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE F, prin reprezentant legal și reclamanții(, -, -, -A, -, TA, -, -, -, G, -, -, -, -,), toți cu domiciliul ales în F,-, împotriva sentinței nr. 605 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința nr. 605/2008 a Tribunalului Vrancea în sensul că obligă pârâtele să achite reclamanților sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% fiecare din salariul de bază începând cu data de 1.01.2004 și în continuare, actualizate potrivit indicilor de inflație la data achitării efective, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE cu sediul în B, sector 3,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 2 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red./14.04.2009
Terhnored./2ex./15.04.2009
Fond -
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia membrilor completului de judecată, apreciem că soluția corectă în cauză era aceea de admitere a recursului, modificare a sentinței instanței de fond și în rejudecare, prin reaprecierea dispozițiilor legale aplicabile cauzei de față, se impunea respingerea acțiunii reclamanților.
Actele normative la care se referă reclamanții nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.
Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadmisibilității în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din alt punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Dorina Vasile, Mariana Trofimescu
