Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3523/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3523
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Alina Răescu
Grefier -- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția de Sănătate Publică, împotriva sentinței nr.298 din data de 08 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru intimata reclamantă, lipsind recurenta pârâtă Direcția de Sănătate Publică
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că intimata reclamantă a depus întâmpinare.
Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;
Avocat pentru intimata reclamantă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 298 din data de 08 aprilie 2009, Tribunalul Mehedinți, a admis în parte cererea formulată de reclamanta și a obligat pârâta Direcția de Sănătate Publică O cu sediul în S, la plata suplimentului postului de 25% si a suplimentului corespunzător treptei de 25%, pentru perioada 17.03.2006-18.09.2008, sume actualizate la data plății, precum și înscrierea mențiunilor privind aceste sporuri în carnetul de muncă al reclamantei.
S-a respinsd cererea privind acordarea acestor sporuri pentru perioada ulterioară datei de 18.09.2008, ca neîntemeiată
Reclamanta a avut calitatea de funcționar public în cadrul instituției pârâte, conform adeverinței depuse la dosar, iar potrivit art.40 alin.2 lit.c Codul muncii pârâta are obligația de a acorda salariaților săi toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate.
Pe de altă parte, funcționarii publici sunt salarizați în conformitate cu dispozițiile Legii nr.188/1999 - care reprezintă Statutul funcționarilor publici - și au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în conformitate cu dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d din actul normativ anterior menționat, cele două suplimente fiind introduse prin Legea nr.161/19.04.2003 și publicată în Monitorul oficial în data de 21.04.2003.
Prin art.44 din OG nr.92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a acesteia, se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 (devenit ulterior, prin republicare, art.31) din Legea nr.188/1999-R, suspendarea acestor dispoziții continuând conform OG nr.2/2006 până la finele anului 2006, după care nu s-a mai dispus în acest sens, iar reclamanta nu a primit respectivele suplimente, așa cum recunoaște și pârâta prin întâmpinare.
Ca atare începând cu data de 23.11.2004 (când a intrat în vigoare OUG nr.92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, dreptul privind acordarea celor două suplimente a fost suspendat, însă suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea dreptului respectiv, art.38 din Codul muncii prevăzând în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrare în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Astfel, art.29 din Legea nr.188/1999 inițială, devenit ulterior art.31, a fost modificat și completat în sensul că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul gradului.
A considerat că până în prezent, aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006, prin art. 48 din nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Instanța a apreciat că nu s-a impus sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
Dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție.
Potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Reclamantul a solicitat și actualizarea sumelor de primit în raport de inflație, cerere care a fost admisă de prima instanță apreciindu-se că aplicarea principiul nominalismului monetar, consacrat de Codul Civil, ar face inaplicabile cel puțin alte două principii de drept, respectiv, cel al echității și îmbogățirii fără justă cauză.
Instanța de fond a apreciat că prin aplicarea ratei inflației, se acordă aceeași valoare exprimată într-un număr mai mare de unități monetare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția de Sănătate Publică, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul promovat de către pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, s-a arătat că, în art.31 alin.1 din Legea 188/1999 sunt prevăzute elementele componente ale salariului la care au dreptul funcționarii publici dar, în mod expres, drepturile salariale sunt prevăzute în legea specială a salarizării aplicabile în domeniul în care funcționarii publici își desfășoară activitatea, la care face trimitere și art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursul formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman ta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul pârâtei Direcția de Sănătate Publică, va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția de Sănătate Publică. împotriva sentinței nr. 298 din data de 08 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul -.
Modifică sentința. Respinge acțiunea reclamantei .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.
Tehnoredact. 01 Octombrie 2009
Jud. fond.
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Alina Răescu
