Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3536/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3536

Ședința publică de la 23 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu

Grefier: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI, împotriva sentinței nr.1292 din 21 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât PRIMARUL COMUNEI și intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen și este scutit de taxă de timbru.

S-a arătat că recurentul pârât, în baza art.242 alin.2 Cod pr.civilă, solicitat judecarea în lipsă.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.1292/21.04.2009, Tribunalul Gorj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a admis cererea formulată de reclamanta împotriva pârâților Consiliul Local al comunei și Primarul comunei, Județul

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei sporul de contabil șef în cuantum de 40%, începând cu 01.03.2006 și până la 01.04.2008, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul este funcționar public în cadrul Primăriei comunei din luna iunie 2003 în funcția contabil, fiind reîncadrată ulterior în funcția de consilier principal (contabil șef), conform datelor din carnetul de muncă.

Conform OG 6/2007, modificată prin OG 9/2008, contabilii șefi beneficiază de o indemnizație de conducere în cuantum de 40% din salariul de bază, dacă au studii superioare, reclamanta absolvind Facultatea de Științe Economice.

De asemenea, instanța a reținut că beneficiază de această indemnizație chiar și personalul care are în subordine persoane ce au în fișa postului activități contabile.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Primarul comunei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs recurentul a arătat că intimata reclamantă a fost încadrată ca funcționar public de execuție în cadrul Primăriei, în baza Dispoziției Primarului comunei nr.1/2004.

Din data de 17.03.2008, ca urmare a concursului promovat, intimata reclamantă ocupă postul de șef birou, având în subordine 5 persoane funcționari publici și personal contractual.

Instanța de fond, în mod greșit a echivalat funcția de consilier principal cu cea de contabil-șef, întrucât intimata reclamanta ocupă funcția publică de execuție, conform fișei postului.

În plus, aceasta nu are în subordine persoane încadrate pe funcția de contabil sau persoane cu atribuții de contabil sau persoane cu atribuții de contabil, condiție impusă de dispozițiile legale în vigoare.

Au fost anexate Dispoziția nr.1/01.07.2004 a Primarului comunei, Hotărârea nr.3/21.01.2005 a Consiliului Local, ștatul de funcții și fișa postului intimatei reclamante.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței civile a Tribunalului Gorj.

În motivare aceasta a arătat că a fost reîncadrată în funcția de consilier principal.

De asemenea, are în subordine personal-funcționari publici care, deși încadrați casieri, desfășurau și activități financiar contabile, inclusiv contabilul Grupului Școlar și pe cel al Serviciului Public de Gospodărire Comunală.

Recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Intimata reclamantă ocupă, în cauză, în conformitate cu ștatul de funcții pentru aparatul propriu de specialitate al Consiliul Local, aprobat prin HCL nr.3/2005 al fișei postului, funcție publică de execuție, postul contabil.

Sporul de 40% din salariul de bază solicitat în cauză nu este reglementat legal pentru o funcție de execuție, fiind reglementat pentru funcția de contabil-șef, aferent deci unei funcții de conducere, conform anexei nr.IV lit.c din OG 2/2006, reluat în OG 6/2007 și OG 9/2008.

Funcția de șef birou financiar contabil ocupată de intimata reclamantă conform copiei carnetului de muncă nu echivalează cu funcția de contabil șef, care este încadrată în categoria funcțiilor publice de conducere și pentru care este prevăzut sporul de 40% din salariul de bază.

Atâta vreme cât intimata reclamantă nu deține funcția publică de conducere de contabil șef, singura pentru care legea prevede plata sporului în discuție, funcție care nu este prevăzută în organigrama aparatului propriu de specialitate al Consiliului Local, acordarea acestui spor excede cadrului legal în materie.

Totodată, funcția sa nu poate fi asimilată legal unei funcții de conducere prin prisma faptului că are în subordine persoane care au atribuții, conform fișei postului, în domeniul contabil.

Față de cele arătate anterior, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va fi admis recursul, va fi modificată sentința și se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI, împotriva sentinței nr.1292 din 21 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Modifică sentința, respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 2009.

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

- -

JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu

- -

JUDECĂTOR 3: Alina Răescu

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

LF/ 29.09.2009

Jud.fond:

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Alina Răescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3536/2009. Curtea de Apel Craiova