Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3541/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3541

Ședința publică de la 23 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 3: Alina Răescu

Grefier -- -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI -, împotriva sentinței numărul 2273 din data de 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât PRIMARUL COMUNEI -, intimata reclamantă, intimatul pârât Consiliu Local și intimații intervenienți, G -,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, arătându-se că recursul a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 și este scutit de taxa de timbru.

S-a referit că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă,conform prevederilor art. 242 alin.2

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 2273/11 noiembrie 2008 Tribunalul Gorj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă în parte acțiunea principală cu precizarea ulterioară formulată de reclamanta și a obligat pârâții să-i achite contravaloarea tichetelor de masă de la 1 ianuarie 2003 și în continuare și sporul de dificultate în procent de 50% din salariul de bază pe perioada 1 ianuarie 2006 - 31.12.2007.

S-a luat act de renunțarea reclamantei la restul pretențiilor.

A admis cererea de intervenție în interes propriu a intervenientei și a obligat pârâții la plata sporului de fidelitate, solicitare neuropsihică și stres, tichetele de masă sau contravaloarea acestora, indemnizația de 15% din salariul de încadrare, ce se acordă salariaților ce își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor publice, pentru îndeplinirea unor servicii, activități și responsabilități suplimentare activității de bază, toate aceste drepturi urmând a fi acordate începând cu 1 ianuarie 2003 la zi și în continuare și va fi respinsă cererea privind acordarea sporului pentru condiții vătămătoare.

A admis cererea de intervenție formulată de intervenienta și a obligat pârâții la plata sporului de fidelitate, de suprasolicitare neuropsihică și stres, tichetele de masă sau contravaloarea acestora, sporul pentru indemnizație în procent de 50% începând cu 1 ianuarie 2003 la zi și în continuare, sporul de dificultate în procent de 50% începând cu iunie 2005 la zi și a respins cererea acesteia privind acordarea sporului pentru condiții vătămătoare.

A admis cererea de intervenție a intervenientului și a obligat pârâții la plata sporului de confidențialitate, mobilitate, fidelitate, solicitare neuropsihică și stres, tichete de masă sau contravaloarea acestora, spor de dispozitiv începând cu 1.08.2004 la zi și în continuare, și sporul de dificultate începând cu iunie 2005, respingând cererea privind acordarea sporului pentru condiții vătămătoare.

A admis cererea de intervenție a intervenientei și a obligat pârâții la plata sporului de confidențialitate, mobilitate, fidelitate, solicitare neuropsihică și stres, tichetele de masă sau contravaloarea acestora de la 1 ianuarie 2003 la zi și în continuare, sporul de dificultate de la 1.07.2006 la zi și a respins cererea privind acordarea sporului pentru condiții vătămătoare.

A respins cererea de intervenție a intervenientului cu privire la sporurile de confidențialitate, mobilitate, fidelitate, solicitare neuropsihică și stres, tichete de masă și spor pentru condiții vătămătoare și a admis-o numai în ceea ce privește acordarea sporului de dispozitiv de la 1.07.2004 și spor de dificultate care va fi acordat din iunie 2005.

A respins cererea de intervenție a intervenientului G privind plata suplimentului postului și suplimentul gradului.

În motivare instanța a reținut că din cuprinsul materialului probator aflat la dosarul cauzei, precum și din adresa Primăriei com. de la fila 154, acțiunea principală și cererile de intervenție astfel cum au fost precizate ulterior sunt întemeiate în parte, invocând dispoz. OUG nr. 92/2004, OG nr. 119/1999, Legea nr. 84/2003, Legea nr. 188/1999, HG 281/1993, art. 6 din CEDO, Legea nr. 142/1998, Constituția României, OUG nr. 209/2005, Legea nr. 263/2006, Legea nr. 76/2005.OG 2/2006, OG 6/2007, Ordinul nr. 496/2003, Legea nr. 138/1999, OUG 63/2003, Ordinul MAI nr. 496/2003, Legea nr. 137/2000, OUG 192/2002.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 14.05.2009 Primarul com., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că sporurile acordate nu sunt prevăzute de normele legale în vigoare și că instanța a interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile în cauză.

În ședința publică din 23.09.2009, instanța din oficiu a analizat în baza art. 137 Cod pr. civilă tardivitatea recursului.

Astfel, conform art. 301 Cod pr. civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Conform dovezii de comunicare a hotărârii instanței de fond către recurent (fila 210 dosar fond) acesta a primit sentința nr. 2273 din 11.11.2008 la 28.11.2008.

Recursul a fost declarat însă după 6 luni, la 14.05.2009, deci cu depășirea termenului prevăzut de art.301 Cod pr. civilă.

În consecință, recursul formulat de recurentul Primarul com. va fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI -, împotriva sentinței numărul 2273 din data de 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, ca fiind tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. S

Ex.2//06.10.2009

Jud. fond M

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Alina Răescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3541/2009. Curtea de Apel Craiova