Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3567/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3567
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier - -
xxxx
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenții reclamanți, BANCĂ, recurent, recurent, împotriva sentinței nr.1523 din 1.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ M și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții reclamanți, BANCĂ, recurent, recurent, și intimatul pârâtă AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ M și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ M fiind reprezentată de consilier juridic.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a acordat cuvântul pe fond părții prezente.
Consilier juridic pentru intimatul pârâtă AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ M pune concluzii de respingere a recursului reclamanților.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1523 din 1.04.2009 Tribunalul Mehedinția respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății.
A respinge acțiunea formulată de reclamanții, Bancă, -, împotriva pârâților Autoritatea de Sănătate Publică M și Ministerul Sănătății.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Autorității de Sănătate Publică M, așa cum rezultă din adeverințele depuse la dosar.
Prin adresa nr.3726/02.07.2008, Autoritatea de Sănătate Publică Mas olicitat Societății Naționale de B efectuarea determinărilor necesare și eliberarea buletinelor de determinare care să evidențieze valoarea densității de putere echivalentă a undei plane măsurată în această instituție.
În urma măsurătorilor efectuate s-a eliberat buletinul de măsurători al radioelectric nr.302/8311 din 30.05.2008 în care au fost evidențiate valorile densității de putere echivalentă a undei plane. În baza acestui buletin Autoritatea de Sănătate Publică Mas olicitat Ministerului Sănătății aprobarea acordării sporului pentru condiții vătămătoare de până la 10% din salariul de bază personalului care își desfășoară activitatea în aceste condiții, însă nu a primit niciun răspuns în acest sens.
Potrivit art.16 alin.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, se acordă funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj.
Conform alin.2 al aceluiași articol, categoriile de funcționari publici, cuantumul sporului prevăzut la alin. (1) și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Față de aceste prevederi legale, instanța reține că acordarea sporului pentru condiții vătămătoare se face numaicu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobatși numai prinact al ordonatorului principal de creditecare stabilește cuantumul sporului și condițiile de acordare.
Prin urmare, față de reglementarea legală se apreciază că legiuitorul a acordat competențe exclusive ordonatorului principal de credite pentru acordarea sporului pentru condiții vătămătoare, fără ca instanța să se poată substitui atribuțiilor acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, BANCĂ, recurent, recurent, susținând că instanța de fond în mod greșit a reținut că acordarea acestui spor se face numai cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat și prin act administrativ al ordonatorului principal de credite.
Prin adresele 3726/2.07.2008 și 6299/20.11.2008 Mas olicitat Ministerului Sănătății să acorde acest spor de periculozitate, arătând că se încadrează în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat, însă acesta nici până în prezent nu a răspuns solicitărilor.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii, admiterea acțiunii și obligarea acestora la plata acestui spor începând cu 9.07.2008, până pînă în prezent, actualizat cu indicele de inflație.
S-au invocat prevederile art. 16 OG 6/2007 precum și faptul că instanța în raport de împrejurarea că au dovedit condițiile vătămătoare trebuia să le acorde sporul respectiv.
Recursul este nefondat.
OG nr. 6/2007 reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
În secțiunea a doua a acestei ordonanțe sunt reglementate sporurile și condițiile, în care se acordă acestea funcționarilor publici.
Sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10 % din salariul de bază este reglementat de art. 16 din OG nr. 6/2007.
Textul precizat prevede acordarea sporului de condiții vătămătoare funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice care generează electromagnetice de radio frecvență.
Același text prevede dreptul ordonatorului principal de credite de a stabili categoriile de funcționari și cuantumul sporului precum și condițiile de acordare a acestuia. Textul condiționează așadar acordarea acestui spor de existența unui act administrativ al ordonatorului principal de credite, cu precizarea că actul administrativ trebuie să aibă în vedere încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Corect a apreciat instanța de fond, că instanța nu se poate substitui ordonatorului principal de credite și să stabilească ea însăși categoriile de funcționari și condițiile de acordarea a sporului pentru condiții vătămătoare.
Curtea apreciază că însăși redactarea textului art. 16 alin. 1 din OG 6/2007 este de natură să conducă la soluția de mai sus.
Astfel, sporul poate fi de până 10 % situație în care instanța nu poate să se substituie autorității și să stabilească procentul concret cuantumul acestui procent.
De asemenea, prin condiționarea încadrării în cheltuielile de personal se instituie o altă limitare a posibilității acordării acestui spor.
Din întreaga economie a textului care reglementează sporul de condiții vătămătoare rezultă că legiuitorul a acordat competențe exclusive ordonatorului principal de credite, fără ca instanța să se poată substitui atribuțiilor acestuia.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții reclamanți, BANCĂ, recurent, recurent, împotriva sentinței nr.1523 din 1.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ M și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red. Jud.MF
Ex.2//29.09.2009
Jud. fond M
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu