Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3601/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3601
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea Președinte Secție
- - - - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea
- - - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG J împotriva sentinței nr. 1124 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant RAN.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG J și intimatul reclamant RAN.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2
S-a arătat întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul reclamant RAN. prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- la data de 06.02.2009, reclamantul RAN. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg-J, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună anularea actelor administrativ fiscale nr. 16381/04.04.2008 și, respectiv nr. 18513/18.04.2008 ale pârâtei și obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de primă înmatriculare) achitată de reclamant, în cuantum de 4 741 lei, taxă prevăzută ilegal, sumă ce va fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate cu prezenta cauză.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul CE și art. 234 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, art. 247 Cod procedură civilă, art. 148 alin 2 din Constituția României.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 30.03.2009, pârâta a solicitat respingerea acțiunii întrucât este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Reclamantul a motivat în acțiune că a achitat taxa specială în conformitate cu art. 214 Cod fiscal însă din documentul de plată la rubrica "obligație" reiese clar că taxa plătită este taxa de poluare. La dosarul cauzei nu sunt depuse actele administrativ fiscale nr. 16381/04.04.2008 și nr. 18.513/18.04.2008 emise de Tg-
Intimatul a depus la pârâtă două cereri nr. 74.135/19.12.2008 și nr. 4230/28.01.2009 prin care solicită restituirea dar nu depune la dosarul cauzei și răspunsul primit la aceste solicitări, fapt ce dovedește că acțiunea este netemeinică și nelegală.
Prin aceeași întâmpinare, pârâta a solicitat introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, având calitate procesuală activă întrucât, în conformitate cu disp. art.1 din OUG nr. nr. 50/2008, modificată prin OUG nr. 218/10.12.2008, suma achitată de reclamant nu se face venit al bugetului de stat iar Tg-J doar încasează cuantumul sumei în contul Administrației Fondului pentru Mediu.
Pe cale de excepție, a invocat inadmisibilitatea acțiunii întrucât chitanța depusă la dosar nu constituie un act administrativ fiscal în conformitate cu art.43 din OG nr 92/2003, republicată, nici cererea nu conține elementele necesare să constituie act administrativ fiscal, precum și tardivitatea acțiunii, potrivit art. 207 alin 1 din OG nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât petentul nu a formulat contestație împotriva vreunui act administrativ fiscal sau a vreunei decizii emisă de Tg-J, în conformitate cu legislația națională, OG nr. 50/2008.
Prin sentința nr. 1124 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- respins excepțiile invocate de pârâtă și a admis acțiunea formulată de reclamantul RAN. fiind obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-J să restituie taxa de primă înmatriculare în valoare de 4741 lei, actualizată.
S-a dispus anularea actelor administrative nr. 16.381/04.04.2008 și nr. 18.513/18.04.2008, emise de pârâtă.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea 554/2004 prin adresa Tg.J de refuz a restituirii taxei de primă înmatriculare solicitate de reclamant.
Pe fond tribunalul a considerat întemeiată acțiunea în raport de prevederile art.90 paragraful 1 din tratatul Comunității Europene conform cărora nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Tg.J criticând soluția Tribunalului Gorj pentru nelegalitate.
S-a susținut că prima instanță a încălcat principiul disponibilității părților în procesul civil prin nesocotirea limitelor investirii primite prin cererea de chemare în judecată.
Recurenta a invocat faptul că prin acțiunea promovată reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare și nu a taxei de primă înmatriculare, obiectul pretențiilor sale fiind supus unui alt regim juridic.
În întîmpinare, intimatul reclamant nu a făcut referire la obiectul pretențiilor sale însă a subliniat îndreptățirea sa la restituirea taxelor speciale pe care le-a achitat statului și pe care nu le datora.
Recursul este fondat.
Potrivit principiului disponibilității, partea are dreptul de a hotărî cu privire la exercitarea acțiunii civile, a căror pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată.
În acest scop, partea este obligată să determine obiectul acțiunii prin chiar cererea de chemare în judecată, urmând ca litigiul să fie soluționat în acest cadru al obiectului și fără ca instanța să poată depăși limitele lui.
Obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii constituie, corelativ garanția aplicării principiului disponibilității recunoscut părții reclamante.
În condițiile în care, în speță, tribunalul s-a pronunțat cu privire la restituirea taxei de primă înmatriculare deși reclamantul solicitase restituirea taxei de poluare, hotărârea pronunțată este afectată de nulitate.
Neexaminarea de către tribunal a obiectului acțiunii cu care a fost investit echivalează cu o necercetare a fondului litigiului.
Ca atare, în conformitate cu art.312 pr.civilă Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG J împotriva sentinței nr. 1124 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 2009
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea - - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Constantin - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.-
3ex./14.10.2009
jud fond
Președinte:Adina Calotă PoneaJudecători:Adina Calotă Ponea, Mihaela Cotora Constantin