Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3607/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3607

Ședința publică de la 28 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea Președinte Secție

-- - - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea

-- - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea

Grefier -

XXXXX

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva încheierii din data de 03 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA PUBLICĂ DE PATROMONIU.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru intimata pârâtă DIRECȚIA PUBLICĂ DE PATROMONIU, lipsind recurentul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul nu este declarat în termenul legal.

Curtea acordă cuvântul asupra excepției tardivității recursului raportat la dispozițiile art.301

Consilier juridic pentru intimata pârâtă DIRECȚIA PUBLICĂ DE PATROMONIU pe excepție pune concluzii de respingerea recursului ca tardiv.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare și menținerea încheierii din data de 03 aprilie 2009 dispusă de instanța de fond cu privire la sentința nr. 1255/2009.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr.1947 din 18.05.2007 Tribunalul Gorja admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Tg-J, Primarul Municipiului Tg-J și Direcția Publică de Patrimoniu Tg-J.

A anulat dispoziția nr. 44222/02.02.2007 emisă de primarul Municipiului Tg-

A obligat pârâții să plătească reclamantei sporul de mobilitate de 15% și sporul de confidențialitate în cuantum de 10% aplicabile la salariul de încadrare, începând cu 01.04.2004 în sumă actualizată la data plății.

În considerentele sentinței s-a reținut că sub aspect formal instanța de contencios administrativ a fost corect sesizată conform art. 26 al.1-3 din OUG. nr. 192/2002, potrivit căruia contestațiile formulate în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și altor drepturi care se acordă funcționarilor publici, potrivit acestui act normativ,se soluționează de către ordonatorul de credite în termen de 10 zile împotriva măsurilor luate, funcționarul public se poate adresa conform alin.4 din art. 26, instanței de contencios administrativ.

Reclamanta a înțeles să solicite aceste drepturi prin cererea adresată Direcției Publice de Patrimoniu fiind comunicat răspunsul negativ cu adresa nr. 44222/02.02.2007, pe care reclamanta a înțeles să o conteste.

Pe fond, s-a constat că organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic este reglementată de Legea 514/2003, si Statul profesiei de consilier juridic adoptat în 2004.

Potrivit dispoz. art.1 alin.3 din OUG nr.92/2004, sistemul de salarizare al funcționarilor publici cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulente si alte drepturi

Această dispoziție este în concordanță cu dispoz. art. 60 al.1 din Statul profesiei de consilier juridic, conform cărora pentru activitatea sa profesională, consilierul juridic are dreptul la o remunerație de bază stabilită conform legilor speciale.

Corespunzător calității de funcționar public si distinct față de drepturile salariale stabilite conform OUG 92/2004, consilierii juridici pot negocia prestații suplimentare reprezentând clauza de mobilitate si de confidențialitate conform art. 60 al.2 din Statut si care face trimitere la art.25 - 26 din 53/2004, privind Codul muncii, care reprezintă temeiul acordării respectivelor sporuri.

De altfel, textele de lege sus-menționate definesc clauzele de mobilitate si de confidențialitate, care sunt complementare obligațiilor de a păstra secretul profesional prev. de art. 16 din 514/2003.

In consecință, consilierul juridic, ca funcționar public, are dreptul la sporuri suplimentare corespunzătoare clauzelor de confidențialitate și mobilitate în cuantum celui similar stabilit pentru alți angajați, respectându-se astfel principiul egalității de șanse și de tratament reglementat de art. 39 alin.1 lit. din 53/2004.

Prevederile Legii 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, inclusiv cele privind confidențialitatea se aplică tuturor categoriilor de consilieri juridici și mai mult în art. 3 din lege se stipulează că în cazul consilierului juridic numit în funcție acesta are statutul funcționarului potrivit funcției și categoriei sale.

Statutul funcționarului public instituie în art. 45 din legea 188/1999 obligația de confidențialitate a tuturor funcționarilor publici.

Cele două clauze de mobilitate și confidențialitate nu sunt contrare statutului funcționarului public, clauza de confidențialitate fiind reglementată expres iar pentru clauza de mobilitate nu există o dispoziție contrară prohibitivă.

Împotriva acestei sentințe a formulat cerere pentru lămurire dispozitiv pârâta Direcția Publică de Patrimoniu Tg. J, susținând că prin dispozitivul sentinței pârâta a fost obligată să plătească reclamantului sporul de mobilitate și de confidențialitate în cuantum de 25% aplicat salariului de încadrare al reclamantului începând cu luna octombrie 2004 și până în prezent.

A solicitat lămurirea în ce privește data până la care reclamantul are dreptul la aceste sporuri, putând fi interpretat în funcție de motivații subiective.

Prin încheierea din 3.04.2009 Tribunalul Gorja admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 1255 din 11.04.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj, formulată de Direcția Publică de Patrimoniu în contradictoriu - consilier juridic în cadrul Direcției Publice de Patrimoniu.

A obligat pârâta la plata sporurilor salariale începând cu octombrie 2004 până la data pronunțării sentinței.

În considerentele încheierii s-a reținut că prin sentința nr. 1255 din 11.04.2007 pronunțată în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta Direcția Publică de Patrimoniu.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului sporul de confidențialitate și mobilitate în cuantum de 25% aplicat salariului de încadrare al reclamantului, începând cu luna octombrie 2004 și până în prezent, reactualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

S-a observat că data până la care au fost acordate aceste sporuri nu este determinată, motiv pentru care potrivit dispoz. art. 2811Cod pr. civilă instanța va admite cererea, în sensul că obligă pârâta la plata sporurilor salariale începând cu octombrie 2004 până la data pronunțării sentinței.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului reclamantul susținut că prin sentința nr. 1255 din 11.04.2007 Tribunalul Gorj a admis acțiunea pentru acordarea sporului de mobilitate și confidențialitate în cuantum de 25% aplicat din salariul de încadrare, începând cu luna octombrie 2004 și până în prezent, reactualizat cu indicele de inflație la data efectivă a plății.

Această sentință a fost pusă în executare de Direcția Publică de Patrimoniu până la data de 1.01.2009, invocând faptul că nu produce efecte juridice decât până la această dată. În același timp a fost emisă o decizie de imputare a sumelor încasate de reclamant de la data pronunțării sentinței până la 1.01.2009.

Pârâta Direcția Publică de Patrimoniu Tg. a formulat o cerere pentru lămurirea dispozitivului sentinței 1255/11.04.2007 a Tribunalului Gorj, ce a fost soluționată prin încheierea din 3.04.2009 a Tribunalului Gorj în sensul obligării pârâtei la plata sporurilor salariale doar până la data pronunțării sentinței.

Această încheiere este netemeinică și nelegală întrucât nu s-a reținut faptul că actele normative invocate în susținerea acestor drepturi salariale subzistă, respectiv art. 60 alin. 2 și următoarele din Statutul profesiei de consilier juridic coroborate cu art. 25 Codul muncii.

A solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii pentru lămurirea sentinței civile nr. 1255 din 11.04.2007 a Tribunalului Gorj, în sensul acordării acestor sporuri salariale și pe viitor, atâta timp cât este menținut raportul de muncă și nu intervin norme legale contrare.

Recursul este tardiv și va fi respins întrucât potrivit art.301 Cp. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu distinge altfel.

În cauză, hotărârea recurată, respectiv încheierea din data de 03.04.2009 a fost comunicată reclamantului la data de 09.04.2009 iar recursul a fost înregistrat la data de 19.04.2009 cu mult peste termenul procedural de 15 zile reglementat de lege.

Față de cele arătate, conform art.312 recursul va fi respins ca fiind tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva încheierii din data de 03 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA PUBLICĂ DE PATROMONIU.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 2009.

PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea

- - -

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Constantin

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud. C

Ex.2/

Jud. fond

Președinte:Adina Calotă Ponea
Judecători:Adina Calotă Ponea, Mihaela Cotora Constantin

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3607/2009. Curtea de Apel Craiova