Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3610/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3610
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea Președinte Secție
-- - - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea
-- - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea
Grefier -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, G, împotriva sentinței nr. 327 din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat pentru recurenții reclamați, G, lipsind intimata pârâtă INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal iar intimata pârâtă a depus întâmpinare.
S-a arătat cererea de judecarea cauzei în lipsă formulată de intimata pârâtă.
Avocat pentru recurenții reclamanți depune adresa nr.463/17.02.2009 în dovedirea adresării către pârâta intimată pentru plata drepturilor bănești.
Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenții reclamanți pune concluzii de admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 327 din 21.04.2009 Tribunalul Olta respins acțiunea formulată de reclamanții, -, G, în contradictoriu cu intimata INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că în conformitate art. 1 alin l. 554/2004 a contenciosului administrativ - orice persoană ce se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ ori prin nesoluționarea in termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ.
În calitate de persoane vătămate - reclamanții, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente - trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau in parte a acestuia.
Deși reclamanții s-au adresat cu cerere ordonatorului de credite pentru acordarea drepturilor bănești la 03.02.2009 - s-a constat că nu s-a dat eficiență însă dispoz. art. 3l din OG 2/2006
Potrivit dispoz. art. 31 alin 1 din OG 2/2006, dispoziție menținută și în /2007 se prevede că soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi este de competența ordonatorilor de credite, contestația depunându-se in termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
de credite le incumbă obligația potrivit alin. 3 al aceluiași articol să soluționeze contestațiile in termen de l0 zile de la înregistrare, cu avizul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate, ori instituție publică.
Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin - persoana in cauza se poate adresa instanței de contencios administrativ, in termen de 30 zile de la data comunicării soluționării contestației.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, G, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond nu a analizat actele dosarului, a interpretat greșit actul dedus judecății și a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.
Au arătat că legea 188/99 modificată nu prevede evaluarea performanțelor profesionale pentru acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare așa cum în mod greșit a reținut prima instanță. Cele două drepturi solicitate au fost prevăzute în mod expres în art. 31 din 188/99 însă au fost suspendate prin legi bugetare anuale dar nu înlăturate.
Mai mult prin dispozițiile art. 37 alin. 3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici se menționează că:, funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate in conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuata cu încălcarea acestui principiu este lovita de nulitate absolută."
Au mai arătata că, potrivit art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
A considerat că îi sunt aplicabile prevederile acestui protocol, întrucât suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un bun în sensul art. 1 din acest document, de care a fost privat pe toată perioada în care a operat suspendarea.
Examinând recursul formulat de reclamanți, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanții au calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, G, împotriva sentinței nr. 327 din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 2009.
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea - - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Constantin - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud. C
Ex.2//2.10.2009
Jud. fond MTH.
Președinte:Adina Calotă PoneaJudecători:Adina Calotă Ponea, Mihaela Cotora Constantin
