Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3612/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3612
Ședința publică de la 28 2009
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea Președinte Secție
-- - - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea
-- - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea
Grefier -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, A, împotriva sentinței nr.1171 din 06 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții reclamanți, A, și intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru iar recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea de față înregistrată la data de 10.02.2009, reclamanții, A, -, au chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii G, solicitând obligarea acesteia la calcularea, acordarea și plata, suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 01.01.2004 - 01.08.2005, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivare, au arătat că în această perioadă au avut calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei, iar prevederea legală din art. 29 al. 1 devenit art. 31 al.1 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendată până la data de 31 dec. 2006 prin art. 44 din OUG 92/2004.
Textele legale invocate de reclamanți prevăd că aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare ce se acordă conform Legii nr. 188/1999 se suspendă în perioada 2004-2006.
S-a susținut că dreptul de a solicita aceste suplimente, ținând cont de suspendările prev. de OUG 92/2004, există pentru perioada anterioară acestei date iar ulterior se deschide dreptul la acordarea suplimentelor.
S-a arătat că potrivit art. 38 și 39 al. 1 lit.d din Legea nr. 53/2003 prevăd că orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitatea absolută, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, astfel încât suspendarea dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada 01.01.2004 - 01.08.2005 nu s-a realizat iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate absolută înfăptuindu-se numai suspendarea obligației corelative ca o măsură la îndemâna debitorului ce nu dorește să-și execute obligația în mod voluntar.
S-a arătat că restrângerea acestor drepturi poate fi restrânsă numai dacă este necesară într-o societate democratică, măsura trebuind să fie proporțională cu situația care a determinat-
S-a susținut că norma de suspendare contravine disp. art. 15 al.2 din Constituție deoarece disp. art. 44 din OUG 92/2004 sunt retroactive, suspendând așadar un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
S-a susținut că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă deoarece dreptul la aceste suplimente nu a fost restrâns și îngrădit.
S-a considerat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece aceste dispoziții nu mai sunt în vigoare iar potrivit art. 29 al. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond și nu Curții Constituționale deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței, iar Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor privind constituționalitatea unor legi sau ordonanțe, ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 29 ( 31 ) din legea 188/1999, Codul Muncii, Constituția României și Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
La data de 20.03.2009 pârâta a depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 1171 de la 06 aprilie 2009 admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu de instanță.
A respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții, A, -, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au solicitat acordarea drepturilor pe perioada 01.01.2004 01.08.2005, actualizați cu indicele de inflație la data plății efective.
Potrivit disp.art.1 coroborat cu art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune având un caracter patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost solicitat în termenul stabilit de lege, respectiv 3 ani calculat la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum reclamanții au investit instanța cu soluționarea cererii la data de 10.02.2009, instanța a apreciat că în cauză a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești solicitate.
Față de cele ce preced, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință a respins ca prescrisă acțiunea.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs a arătat că instanța de fond în mod greșit a considerat perioada 01.01.2004-01.08.2005 ca fiind prescrisă.
A arătat că legea 188/99 modificată nu prevede evaluarea performanțelor profesionale pentru acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare așa cum în mod greșit a reținut prima instanță. Cele două drepturi solicitate au fost prevăzute în mod expres în art. 31 din 188/99 însă au fost suspendate prin legi bugetare anuale dar nu înlăturate.
Mai mult prin dispozițiile art. 37 alin. 3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici se menționează că:, funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate in conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuata cu încălcarea acestui principiu este lovita de nulitate absolută."
A mai arătat că, potrivit art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
A considerat că îi sunt aplicabile prevederile acestui protocol, întrucât suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un bun în sensul art. 1 din acest document, de care a fost privat pe toată perioada în care a operat suspendarea.
Examinând recursul formulat de reclamanți, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Așa cum a reținut și instanța de fond reclamanții au solicitat acordarea drepturilor pe perioada 01.01.2004 01.08.2005, actualizați cu indicele de inflație la data plății efective.
Potrivit disp.art.1 coroborat cu art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune având un caracter patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost solicitat în termenul stabilit de lege, respectiv 3 ani calculat la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum reclamanții au investit instanța cu soluționarea cererii la data de 10.02.2009, instanța a apreciat că în cauză a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești solicitate.
Reclamații au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții, A, împotriva sentinței nr.1171 din 06 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 2009.
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea - - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Constantin - - | Judecător, - |
Grefier, |
02.10.2009
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Adina Calotă PoneaJudecători:Adina Calotă Ponea, Mihaela Cotora Constantin
