Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3624/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3624

Ședința publică de la 28 2009

PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea Președinte Secție

-- - - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea

-- - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea

Grefier -

XXXXX

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ D împotriva sentinței nr. 932 din 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ D, lipsind recurentul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile au fost declarate și motivate în termen legal.

Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat a acordat cuvântul asupra recursurilor.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă pune concluzii de admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii.

Pe recursul declarat de reclamant pune concluzii de respingere.

CURTEA

Asupra recursurilor de față.

Prin cererea formulată la data de 27.03.2009, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal reclamantul a chemat în judecată pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ D, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 20.11.2008 și în continuare până la intervenirea unei cauze legale de încetare a obligației de plată, sume actualizate la zi cu indicele de inflație până la data plății efective.

In motivare, reclamanta a arătat că în perioada menționată a avut calitatea de funcționar public în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă D.

Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care reglementează și salarizarea funcționarilor publici, a fost modificată și completată prin Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției introducând elemente noi în ce privește salariul funcționarilor publici.

Astfel art.29 din Legea nr. 188/1999 inițială devenit ulterior art.31, a fost modificat și completat în sensul ca:"Art. 29. - (1) Pentru activitatea desfășurata funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului."

A arătat că până în prezent nu a beneficiat de aceste elemente care compun salariul unui funcționar public, întrucât aplicarea acestor prevederi normative exprese au fost suspendate succesiv, și anume: pentru anul 2005 prin art.44 din nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006 prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006;

A precizat că pentru anii 2007 si 2008 această suspendare nu a mai fost menținută și cu toate acestea, în mod nelegal, nu i-au fost achitate cele două componente ale salariului funcționarului public.

Mai mult, prin dispozițiile art.37 alin 3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținută în vigoare și pentru anul 2008 prin nr.OG9/2008 se menționează expres faptul că salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, astfel:, funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate in conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuata cu încălcarea acestui principiu este lovita de nulitate absoluta."

In temeiul dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile Codului Muncii.

Astfel, această suspendare contravine și dispozițiilor art. 18, art.38 și art.39 alin 1 lit.d din Legea nr.53/2003- Codul Muncii, care prevăd în mod imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament.

S-a apreciat că au fost încălcate și prevederile art.40 alin 2 lit.c din Codul Muncii conform cărora angajatorii au obligația de a acorda salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.

De asemenea, potrivit art.38 alin.2 din Constituția României din anul 1991 așa cum a fost modificat prin art.l pct.20 din Legea de revizuire, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială.

A mai arată că, textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr-o Ordonanță de Urgență.

Potrivit art. 1 din Protocolul Adițional La Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și A Libertăților Fundamentale: "Orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional ".

A considerat că le sunt aplicabile prevederile acestui protocol întrucât suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță cert, lichid și exigibil și prin urmare constituie un bun în sensul art.l din acest document, iar toată perioada în care operează suspendarea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare este o perioadă marcată de manifestări unilaterale de subiectivism, abuz și arbitrariu.

Art. 53 alin.l din Constituția României stipulează expres care sunt cazurile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale omului, valori esențiale ocrotite prin legea fundamentală.

In drept: dispozițiile art.29 (art.31) din Lege nr. 188/1999, Codul Muncii, Constituția României și Protocolul Adițional La Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și A Libertăților Fundamentale.

S-au depus la dosar următoarele înscrisuri: plângerea prealabilă, adeverință privind calitatea de funcționar public, practică judiciară.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ Das olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, nu a fost prevăzută în OUG 6/2007, respectiv OUG nr.9/2008, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2007, respectiv 2008.

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 932 de la 29 aprilie 2009 admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

A obligat pârâta la plata către reclamant a contravalorii suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a contravalorii suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 20.11.2008 - 29.04.2009 data pronunțării hotărâri, sumele vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului la acțiune și până la plata efectivă.

A respins cererea de acordare acestor sporuri și pentru viitor.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în perioada 20.11.2008 -29.04.2009 reclamanta a avut calitatea de funcționar public în cadrul unității pârâte și nu a primit suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.

Potrivit art. 31 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului".

Ultimele două drepturi salariale, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art. 48 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.

Ori, având în vedere faptul că pentru anii 2007-2008, suspendarea prevăzută de OUG 92/2004 și OG nr. 2/2006 nu a mai fost menținută și faptul că potrivit art. 37 alin. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, prin analogie de la plata primelor de vacanță, care s-a acordat din anul 2001, prin OUG 146 din 19.12.2007, suplimentul sporului și suplimentul gradului solicitat prin acțiune se impune a fi acordat.

Se impune această soluție în vederea înlăturării inechităților existente între persoanele care au primit drepturi salariale pe baza unor hotărâri judecătorești, elemente ce vizează interesul public și constituie o situație extraordinară.

Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării, deci devine actual, părțile urmând a fi repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Conform art. 53 din Constituția României, restrângerea exercițiului unor drepturi este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în aceasta.

Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că, tot temporar a fost amânată plata suplimentului postului și suplimentului gradului.

Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional prevăzut în art. 1 (5) din Constituție, care dispune că în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.

De asemenea, potrivit art. 38 alin. 2 din Constituția României, revizuită, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, printre aceste măsuri se regăsesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al tinerilor și femeilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice stabilite de legi, cum este cazul în speță.

Ori, textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și suplimentului gradului vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr-o ordonanță de urgență.

Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Referitor la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța urmează să o respingă întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții: de a fi certă, lichida si exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.

Față de toate aceste considerente, instanța a constatat că acțiunea formulată de către reclamantă, este întemeiată în parte, astfel încât, a fost admisă în parte și s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a contravalorii suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a contravalorii suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 20.11.2008 și până la pronunțarea prezentei hotărâri, cuantumul acestor drepturi salariale fiind stabilit prin analogie cu dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea 672/2002.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă D, criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.

Reclamantul a arătat în motivele de recurs formulate, că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că prima instanță a obligat pârâta la acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fără a se menționa însă procentul de 25 % pentru fiecare supliment în parte, procent care s-a aplicat și altor funcționari publici.

A solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâților la plata suplimentului postului de 25% din salariul de bază, precum și a suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În recursul promovat de către pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă D s-a arătat că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.

S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamant, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art.61 din Constituție.

Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursul formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.

Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.

Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.

Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.

Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.

Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.

Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.

În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.

În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.

În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).

Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".

În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.

Recursul reclamantului va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului, va admite recursul formulat de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 932 din 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Admite recursul formulat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ D împotriva sentinței nr. 932 din 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamant.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 2009.

PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea

- - -

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Constantin

- -

Judecător,

-

Grefier,

02.10.2009

Red.jud.-

3 ex/AS

Președinte:Adina Calotă Ponea
Judecători:Adina Calotă Ponea, Mihaela Cotora Constantin

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3624/2009. Curtea de Apel Craiova