Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3626/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3626
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea Președinte Secție
- - - Vicepreședinte
- - VicePREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea C
Grefier
xxxxxxxxxx
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva sentinței nr. 1156 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, C,
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns intimații reclamanți, și, lipsind recurenții pârâți DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, intimații reclamanți, C, și intimatul pârât OFICIUL PENTRU AMELIORARE ȘI REPRODUCȚIE ÎN
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, sunt scutite de la plata taxei de timbru iar recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2
S-a arătat că intimații reclamanți, și au depus întâmpinări iar intimații reclamanți și au depus cereri de judecarea cauzei în lipsă.
Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.
Intimații reclamanți, și, pe rând având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1156 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-au respins excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și obligați pârâții să plătească reclamanților suplimentul postului în proccent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază aferente perioadei 12.01.2006-16.03.2009, corespunzător datei numirii în funcția publică și timpului efectiv lucrat, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
S-a luat act că reclamantul a renunțat la judecata cauzei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele;
Cu privire la excepția de necompetență materială a instanței a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 pct.1 civ.Cod Penal, litigiul de față fiind un litigiu privind drepturile bănești ale funcționarilor publici întemeiat pe dispozițiile Legii nr.188/1999 și nu un litigiu privind anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală întemeiat pe dispozițiile Legii nr.554/2004, astfel că instanța competentă este Tribunalul Mehedinți.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile instanța a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, fiind vorba de un refuz al acordării drepturilor bănești prevăzute de art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999, situație în care nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a s-a reținut că reclamanții s-au aflat în raporturi de serviciu cu DADR M, respectiv M în perioada pentru care se solicită plata drepturilor bănești, iar este ordonatorul principal de credite, astfel că excepția va fi respinsă ca neîntemeiată.
Pe fond, s-a reținut că reclamanții sunt funcționari publici și s-au aflat în raporturi de serviciu cu pârâții în perioada pentru care se solicită plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art.31 alin.1 din Legea 188/1999 republicată, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Plata celor două suplimente a fost suspendată succesiv după cum urmează:prin art.50 indice 1 din Legea nr.164/2004 prin care a fost aprobată cu modificări și completări OUG nr.123/2003, prin art.44 din OUG nr.92/2004 pentru anul 2005 și prin art.48 din OG nr.2/2006 pentru anul 2006.
Suspendarea prevăzută de actele normative anterior menționate nu a mai fost menținută și pentru anii 2007,2008,2009.
Deci, dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu data de 01.01.2004 și a fost suspendat până la data de 01.01.2007, fără a fi însă abrogat.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007 privind drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile art.31 al.1 din Legea nr.188/1999, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999 republicată.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei fiind elemente componente ale salariului funcționarului public sunt aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007 potrivit căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În speța sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
Prin suspendarea periodică, reclamanții a fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol (privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional).
În speță, reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă s-a întemeiat pe prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999.
Conform art.246 civ.Cod Penal s-a lua act de renunțarea reclamantului la judecata cauzei.
Împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul Mehedinți au declarat recurs pârâții DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a arătat că în art.31 din Legea nr.188/1999 nu este prevăzut cuantumul acestui spor, iar sumele care ar fi trebuit alocate nu au fost prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli anual al instituției.
Examinând recursurile formulat de pârâtă, Curtea le găsește fondate, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului din acțiune privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursurile formulate de pârâți și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva sentinței nr. 1156 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-
Modifică sentința.
Respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 2009
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea - - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Constantin - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red jud. -
Tehnored SI 2 ex./29.09.2009
Jud fond
Președinte:Adina Calotă PoneaJudecători:Adina Calotă Ponea, Mihaela Cotora Constantin
