Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3641/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3641
Ședința public de la 29 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul A PRIN SINDICATUL LIBER FINANȚE și pârâții M, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței nr.1278 din 19 martie 2009, pronunțat de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.
La apelul nominal fcut în ședința public au lipsit recurentul reclamant A și recurenții pârâți M, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, care învedereaz c recursurile au fost declarate în termen legal și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, iar recurenta pârât M au depus, prin serviciul registratur, o cerere de suspendare a judecții în conformitate cu prevederile art.244 alin.1 pct.1 Cod pr. civil pân la soluționarea recursului în interesul legii având ca obiect drepturile prevzute de art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999 republicat și art.1 alin.1 din nr.OG6/2007, la cerere fiind anexat adresa nr. 2423/1362III-7/2009 a Ministerul Public, Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciar civil.
S-a artat c recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lips conform prevederilor art.242 alin.2 Cod pr. civil.
Curtea respinge cererea de suspendare formulat de recurentul reclamant A și recurenta pârât M M, apreciind c în cauz nu sunt îndeplinite cerințele prevzute de art.244 alin.1 pct.1 Cod pr. civil și, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberri.
CURTEA
Asupra recursurilor de faț:
Prin sentința nr.1278 din 19 martie 2009, Tribunalul Mehedințiaa dmis în parte acțiunea formulat de reclamantul A și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția General a Finanțelor Publice a Județului M, s plteasc reclamantului pentru timpul efectiv lucrat ca funcționar public în cadrul DGFP M, suplimentul corespunztor postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare, de la 01.01.2004 pân la pronunțare în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plții efective.
S-a luat act c reclamantul a renunțat la judecat cu privire la pârâta Agenția Național de Administrare Fiscal și la petitul 3 și 4 din acțiune.
În motivarea sentinței s-a reținut c art. 29 din Legea nr. 188/1999 inițial, devenit ulterior art. 31, a fost modificat și completat în sensul c pentru activitatea desfșurat, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baz; sporul de vechime în munc; suplimentul postului; suplimentul gradului.
Aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendat succesiv, dup cum urmeaz: pentru anul 2005, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006, prin art. 48 din nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
S-a apreciat c în perioada suspendrii nu curge termenul general de prescripție de trei ani prevzut de Decretul 167/1958.
Pentru anii 2007 și 2008, aceast suspendare nu a mai fost menținut, îns nu au fost achitate cele dou sporuri ale salariului funcționarului public, așa cum stipuleaz prevederile legale invocate.
S-a reținut c, potrivit art. XIII din Legea nr.251/2006, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 37 alin. 3 din nr.OG 6/2007 privind unele msuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pân la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acord funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținut în vigoare și pentru anul 2008 prin nr.OG9/2008, se menționeaz expres: " funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitri sau renunțri, cu excepția reținerilor din salariul efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuat cu înclcarea acestui principiu este lovit de nulitate absolut."
S-a reținut c suspendarea contravine și dispozițiilor art. 18, art. 38 și art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003, care prevd în mod imperativ faptul c salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovit de nulitate, fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, iar dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare îi corespunde obligația corelativ a angajatorului de a efectua plata.
Dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la munc. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echitții impuse de o societate democratic, potrivit art. 53 din Constituție.
Potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Aprarea Drepturilor Omului și a Libertților Fundamentale, "Orice persoan fizic sau juridic are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauz de utilitate public și în condițiile prevzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Ca urmare a ratificrii de ctre România prin Legea nr.30/1994, Convenția European de Drepturilor Omului, se aplic ca și dreptul intern.
Curtea European a Drepturilor Omului, a creat în jurisprudența sa, o noțiune autonom specific sistemului convenției pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițial a textului, conform cruia "orice persoan are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotrârea Gasus Dosier contra Olandei, pronunțat la 23 februarie 1995, Curtea a artat c noțiunea de bun reglementat de art. 1 din Protocolul adițional, are o semnificație autonom și în mod evident, nu se limiteaz numai la proprietatea unor bunuri corporale și alte drepturi și interese care constituie active, putând fi considerate proprietate și în consecinț bunuri.
Astfel, jurisprudența CEDO, include în noțiunea de bun, orice valoare patrimonial vzut ca un ansamblu de interese care decurs din raporturile cu conținut economic, pe care o persoan ar fi putut licit și efectiv s le dobândeasc.
Cum salariul funcționarilor publici cuprinde alturi de alte elemente și suplimentul postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare, elemente cu conținut economic în sensul dispozițiilor menționate, acestea pot fi considerate bunuri de care au fost privați reclamanții, pe perioada suspendrii aplicrii legilor.
S-a apreciat c a avut loc astfel, o înclcare a art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția European a Drepturilor Omului prin lipsirea reclamantei de un drept legitim pe care ar fi trebuit s îl dobândeasc efectiv.
Reclamantul a solicitat și actualizarea sumelor de primit în raport de inflație, cerere care a fost admis de prima instanț apreciindu-se c aplicarea principiul nominalismului monetar, consacrat de Codul Civil, ar face inaplicabile cel puțin alte dou principii de drept, respectiv, cel al echitții și îmbogțirii fr just cauz.
Instanța de fond a apreciat c prin aplicarea ratei inflației, se acord aceeași valoare exprimat într-un numr mai mare de unitți monetare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâta Direcția General a Finanțelor Publice a Județului M prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamantul a artat în motivele de recurs formulate, c sentința recurat cuprinde motive contradictorii, în sensul c prima instanț a obligat pârâta la acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare, fr a se menționa îns procentul de 25 % pentru fiecare supliment în parte, procent care s-a aplicat și altor funcționari publici.
A solicitat admiterea recursului, modificarea hotrârii primei instanțe în sensul obligrii pârâților la plata suplimentului postului de 25% din salariul de baz, precum și a suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de baz actualizate cu indicele de inflație la data plții efective.
În recursul promovat de ctre pârâta Direcția General a Finanțelor Publice a Județului M prin Ministerul Finanțelor Publice s-a artat c sunt incidente în cauz motivele de recurs prevzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod proc. civil, prima instanț pronunțând o hotrâre cu depșirea atribuțiilor puterii judectorești, sentința fiind lipsit de temei legal și dat cu aplicarea greșit a legii.
S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamant, c nu este posibil negocierea individual privind sporurile salariale, iar actul normativ care s prevad un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la aceast dat, astfel c solicitarea reclamantei ca instanțele judectorești s reglementeze o omisiune legislativ ar echivala cu transformarea puterii judectorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art. 61 din Constituție.
Recurenta pârât a solicitat admiterea recursul formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiat.
Examinând recursul formulat de pârât, Curtea îl gsește fondat, așa cum se va arta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificat prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptțit funcționarul public, artând c acesta include salariul de baz, sporul de vechime în munc, suplimentul postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare.
În privința ultimelor dou componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesiv a acestora, suspendare ce a operat pân la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunztor treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicrii dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciaz c Statutul funcționarilor publici reglementeaz în mod generic funcția public, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fr s stabileasc, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul c, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește c salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determin instanța s aprecieze c, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizeaz prin lege organic în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bnești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind fr susținere legal.
Aceste aspecte conduc la concluzia c Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizrii funcționarilor publici, urmând ca determinarea concret a drepturilor salariale s fie stabilit ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanț al crei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotrârea judectoreasc de scopul su final - punerea în executare, și pe de alt parte o eventual cuantificare de ctre instanț în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform cruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicrii acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicat în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțional a artat c dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în msura în care din acestea se desprinde înțelesul c instanțele judectorești au competența s anuleze ori s refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând c sunt discriminatorii și s le înlocuiasc cu norme create pe cale judiciar sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținut susținerea reclamantei privind faptul c drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția European a Drepturilor Omului. Instanța European a decis în jurisprudența sa c atât timp cât acțiunile reclamanților se afl "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu fceau s se nasc nici un drept de creanț, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu c "o creanț nu poate fi considerat "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dac ea a fost constatat sau stabilit printr-o decizie judiciar trecut în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocat de reclamant nefiind constatat printr-o hotrâre irevocabil, nu beneficiaz de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constant a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigur interpretarea și aplicarea unitar a legii de ctre celelalte instanțe judectorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptat la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în aceast materie a fost contrar soluției adoptate în prezenta cauz, necesitatea schimbrii acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotrârea din 6 decembrie 2007, pronunțat în cauza Beian împotriva României a statuat c "divergențele de jurisprudenț constituie, prin natur, consecința inerent a oricrui sistem judiciar care se bazeaz pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciaz c reclamantul nu a fcut dovada c drepturile solicitate constituie o creanț cert, lichid și exigibil împotriva pârâtei.
Recursul reclamantului va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului, va admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE M PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și va modifica sentința în sensul c va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul A împotriva sentinței nr.1278 din 19 martie 2009, pronunțat de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.
Admite recursul formulat de DGFP M împotriva aceleiași sentințe.
Modific sentința în sensul c respinge acțiunea.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public de la 29 2009.
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi - - | Judector, - - | Judector, - - |
Grefier, - - |
red.jud.-
tehnored.
06 Octombrie 2009
jud.fond.
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie
