Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 365/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE NR. 365/CA/2009

Ședința publică de la 18 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarat de către pârâtele AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI A și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI împotriva sentinței nr. 1466/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. pentru pârâta recurentă Agenția Pentru Protecția Mediului A, lipsă fiind pârâta recurentă Agenția Națională pentru Protecția Mediului, reclamanta intimată și pârâtul intimat MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.

La dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare din partea pârâtului intimat Ministerul Mediului și dezvoltării Durabile și pârâta recurentă Agenția Pentru Protecția Mediului

Nefiind alte cereri,instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul pârâtei Agenția Pentru Protecția Mediului A susține recursul așa cum a fost formulat și motivat, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului. Fără cheltuieli de judecată.

În ce privește recursul pârâtei Agenția Națională pentru Protecția Mediului solicită admiterea acestuia.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba -Secția Comercială și Contencios Administrativ sub dosar nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâții AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI A, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI și MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE solicitând prin sentința ce se va pronunța:

- obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2004 și până la data pronunțării și în continuare până la încetarea raportului de serviciu, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este funcționar public în cadrul AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI A, calitate în care a avut dreptul conform prevederilor art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și gradului, însă pârâta a refuzat aplicarea acestor prevederi legale, invocând diferite motive.

În drept a invocat Legea nr.188/1999, Legea nr.54/2003, Legea nr.554/2004.

Prin sentința civilă nr.1465/CAF/2008 Tribunalul Albaa admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească reclamantei în funcție de perioada efectiv lucrată ca funcționar public în cadrul instituției pârâte, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, fiecare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 21.10.2005 și până la data de 21.10.2008, sume actualizate cu indicele de inflație, calculat de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

În considerentele sentinței s-a reținut că, reclamanta își desfășoară activitatea în calitate de funcționar public în cadrul Agenției Pentru Protecția Mediului A, astfel că potrivit disp.art. 31 alin.1 din Legea nr. 188/1999 republicată are dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

S-a reținut de către Tribunalul Alba că în perioada 2004-2006 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin articolul unic, pct.7 din Legea 164/2004 pentru aprobarea OUG nr.123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, OUG nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 și prin OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Tribunalul Alba prin considerentele reținute a mai arătat că pentru anul 2007 și 2008 acest spor nu a fost suspendat, el nemaifiind menționat în Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2007 și nici în Ordonanța Guvernului nr.9/2008.

Instanța a apreciat că, în cauză, se impune a se aplica prin analogie dispozițiile art. 18 alin.2 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern și art.9 alin.7 din OG nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv potrivit cărora auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25%, aplicat la salariul de bază brut lunar, întrucât suplimentul postului, cât și suplimentul treptei de salarizare constituie sporuri care se referă la complexitatea muncii prestate și la nivelul performanțelor profesionale ale funcționarilor publici din instituții în care își desfășoară activitatea și auditorii interni.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Agenția Națională Pentru Protecția Mediului și Agenția Pentru Protecția Mediului A solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță a interpretat greșit prevederile legale, admițând acțiunea reclamantei. Se arată că sumele solicitate de reclamantă, ca reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pe perioada cât reclamanta a avut calitatea de funcționar public, nu au fost prevăzute în bugetul aprobat, astfel că sunt în imposibilitate de a face plata acestora. Totodată aceste sporuri deși au fost indicate ca și denumire nu sunt individualizate sub aspectul cuantumului și condițiilor de acordare.

În drept s-au invocat disp.art.304 și 242 Cod procedură civilă.

Recursul este scutit de taxa de timbru conform prevederilor art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor declarate de pârâte și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

Examinând recursurile pârâtelor în raport cu motivele invocate și actele dosarului, Curtea constată că instanța de fond nu a identificat, interpretat și aplicat corect prevederile legale. Astfel, ispozițiile legale invocate și incidente în cauză sunt următoarele:

Prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în 2004, în art.29 alin.(1) lit. c) și d), devenit art.31 în forma republicată a legii în anul 2007,se prevede:" Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul gradului".

Conform art.31 alin.(3) din aceeași lege "Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".

Articolul 29 din Legea nr.188/1999 a fost introdus prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a prevăzut în art. XIII. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 581și ale art. 601alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.

Prin rt.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 s-a stabilit: "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".

În aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, text introdus prin Legea nr.161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici.

Proiectul reglementa mod unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituind, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Astfel, conform proiectului, atât salariul de baza cât și suplimentul postului se calculau în puncte.

Însă acest proiect de act normativ elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.

Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.

În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii așa cum solicită reclamantul când face trimitere la sporul acordat altor funcționari publici care exercită controlul preventiv sau auditul intern de 25% potrivit Legii nr.84/2003 și Legii nr.672/2002, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

În cauză nu au fost încălcate prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, chiar dacă prin jurisprudența Curții de Justiție de la Strasbourg se recunoaște caracterul de bun și unui drept de creanță pentru că în speță reclamanta nu a dovedit cuantumul creanței.Cum nu s-a stabilit prin lege un procent fix de acordare și nici criterii de cuantificare a acestor sporuri pentru ca această creanță să fie determinată sau cel puțin determinabilă reclamanta nu are o creanță lichidă în sensul art.379 pr. civ. și în concluzie nu se poate reține că instanța de fond prin soluția adoptată a nesocotit dreptul de proprietate al reclamantului astfel cum e reglementat prin Constituția României și Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

Instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art.312 (2), (3) Cod procedură civilă motiv pentru care va admite recursurile și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantei.

Recurenții nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Admite recursurile declarate de către pârâtele AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI A și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI împotriva sentinței nr. 1466/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția de Contencios Administrativ și în consecință:

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI A, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI și MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.03.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact./2 ex./25.03.2009

Jud.fond.

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 365/2009. Curtea de Apel Alba Iulia