Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 368/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - lit.priv.funcț.publ. -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 368

Ședința publică din 26 februarie 2009

PREȘEDINTE: Morariu Adriana

JUDECĂTOR 2: Sas Remus

JUDECĂTOR 3: Nechifor Veta

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Primăria comunei, cu sediul în comuna, județul S, împotriva sentinței nr. 3375 din 27 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).

La apelul nominal a răspuns pentru recurentă, lipsă fiind reclamanții intimați, -, G, și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se învederează instanței că la dosar a fost depusă prin serviciul registratură al instanței de către reclamanții intimați întâmpinare.

Instanța constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul recurentei, întrebat fiind, arată că a luat cunoștință despre conținutul întâmpinării depuse la dosar și depune, la rândul său, deciziile nr. 23,24 ale ÎCCJ ( 29-37 dosar), precum și decizia nr. 14 din 18.02.2008 a aceleiași in instanțe(38,39 dosar) Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, pe care o consideră nelegală și netemeinică, în sensul de a se respinge în totalitate pretențiile reclamanților și, în subsidiar, în cazul în care se va admite acțiunea, aceasta să fie admisă doar în parte, cu următoarele condiții: respingerea în totalitate a pretențiilor pe perioada 01.01.2004 - 31.12.2006, prin incidența suspendării legale a aplic.art.31 alin.1 lit.b și din Legea nr. 188/1999; admiterea în parte a capătului de cerere privind acordarea sporului de 25 % pentru post și a sporului de 25 % din treapta de salarizare pentru perioada 01.01.2007 - data rămânerii definitive prezentei hotărâri; respingerea capătului de cerere privind obligarea pe viitor a autorității publice locale la acordarea pe viitor a celor două sporuri și respingerea capătului de cerere privind actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație până la data plății efective ca nefundat.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA:

Asupra recursului de față,constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr.5509/86 din 16.07.2008, reclamanții, -, G, și au chemat în judecată pârâta Primăria comunei solicitând obligarea acesteia la plata către fiecare reclamant a sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 al.1 lit.c și din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, calculate și plătite începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, precum și suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, retroactiv din 01.01.2004 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective pentru fiecare dintre persoanele nominalizate.

In motivare reclamanții au arătat că suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a)salariul de baza;

b)sporul pentru vechime in munca;

c)suplimentul postului;

d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Au mai invederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. c si d din lege.

Relevant este faptul ca potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.1 lit.c si d din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007.

Prin urmare, au solicitat a se constata că, deși aceste drepturi solicitate de reclamanți trebuia să le fi fost acordate de drept, cel târziu începând cu data de 01 ianuarie 2007, în mod abuziv, încălcând prevederile legale, angajatorul Primăria com., refuză acordarea acestora lună de lună.

Referitor la solicitarea de acordare a acestor drepturi retroactiv, au solicitat a se constata faptul că potrivit art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanții au dreptul la suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.01.2005 pana la data de 01.09.2008.

Aceasta prevedere legală, respectiv art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificările si completările ulterioare, a fost suspendata pana la data de 31 decembrie 2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004.

In acest sens, au solicitat a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituția României care prevede că " Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinato, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".

Examinând textul art. 44 din nr.OUG 92/2004 prin care a fost suspendata plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata ca legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.

Din interpretarea sistematică și logică a textelor de mai sus rezultă că plata suplimentului postului si a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate.

Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică ( respectiv Codul Muncii ), rezultă în mod indubitabil că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Ori, contrar acestor dispoziții, atât executivul ( prin OUG 92/2004), cât si legiuitorul (prin Legea 76/2005 pentru aprobarea OUG 92/2004) au anulat acest drept în mod ilegal.

Consideră ca nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art. 29 alin 1 din Legea nr. 47 /1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt În vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 01.01.2005, ca urmare a faptului că instanța de fond a fost investită cu soluționarea acțiunii la data de 17.06.2008 pentru drepturile bănești corespunzătoare perioadei 01.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii, iar perioada 01.101.2004 - 01.06.2005 este supusă prescripției, întrucât drepturile bănești aferente au fost solicitate după împlinirea termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

Se arată că în perioada 2004 - 2006 prevederile referitoare la sup0limentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr.922/2004, prin urmare atât legiuitorul cât și executivul au înțeles să suspende expres prin aceste acte normative exercițiul acestor drepturi, instituția primăriei înțelegând să compenseze aceste limitări de drepturi salariale prin acordarea tuturor celorlalte sporuri posibile, ori primarul nu poate executa o cheltuială care nu este inclusă în bugetul aprobat de consiliul local, conf.disp.art.4 alin.1-3 din Legea nr. 273/2006.

S-a mai invocat de către unitatea pârâtă prev. OG nr.6/2007 prin care sunt reglementate drepturile salariale ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.

Prin deciziile Curții Constituționale nr.818,819,820 publicate în nr.537/16.07.2008, curtea constată că prevederile art.1,2 alin.3 și art.27 al.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale.

Prin sentința nr. 3375 din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Suceava respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 01.01.2005,invocată de pârâtă.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, G, și și a obligat pârâta Primăria comunei să plătească reclamanților drepturile bănești în funcție de data angajării, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat pentru perioada 01.01.2004 până la 27.11.2008 - data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata acestor drepturi începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Asupra excepției instanța a reținut că potrivit art. 117 din Legea nr.288/1999, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, ad-tive sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice și examinând textul nr.44 din OUG nr.92/2004 prin care a fost suspendată plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare s-a constatat că legifierea s-a realizat cu încălcarea disp. Constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece drepturile solicitate de reclamanți nu au fost restrânse, motiv pentru care s-a respins această excepție pentru perioada 01.01.2005 - 01.01.2005,invocată de pârâtă.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prev. Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă alte sporuri și cele două sporuri solicitate prin acțiune, așa cum au fost reglementate prin art. 31 al.1 lit.c și din actul normativ mai sus citat.

Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.

In acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.

Reclamanții nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâtul nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.

Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.

Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Astfel, dreptul reclamantelor la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.

Instanța de fond respins cererea privind acordarea sporurilor în continuare, întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, arătând că dispozițiile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzut de art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, republicată au fost suspendate în perioada 2004- 2006 prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 și că nu sunt prevăzute în bugetul local fonduri pentru acordarea acestor suplimente.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată neîntemeiat recursul.

Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Așa cum de altfel pârâtul recurent admite, reclamantele nu au primit aceste sporuri salariale.

De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Dreptul reclamanțiloor la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială, începând cu data de 01.07.2005.

Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.

Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.

Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.

sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.

Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria comunei, cu sediul în comuna, județul S, împotriva sentinței nr. 3375 din 27 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond.

Tehnored.

Ex. 2/02.03.2009

Președinte:Morariu Adriana
Judecători:Morariu Adriana, Sas Remus, Nechifor Veta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 368/2009. Curtea de Apel Suceava