Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 37/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 37/R/CA/2007 Dosar nr-
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 2889/18.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 29 ianuarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 2889/C/18 septembrie 2007 Tribunalul Brașova respins excepția invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și a admis acțiunea formulată de reclamanții, pati, G, randabur, în contradictoriu cu intimații Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului
Au fost obligați intimații să plătească în solidar reclamanților sporul de fidelitate cuvenit pe anul 2005, sume actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
S-a admis cererea de chemate în garanție formulată de intimatul Ministerul Administrației și Internelor și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure intimaților fondurile necesare plății drepturilor salariale menționate.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt polițiști în cadrul
Potrivit art. 6 din G nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, modificată și completată de Legea nr. 353/2003, "Pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un sport de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază -".
Cu toate că reclamanții îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de sporul de fidelitate, în anul 2005 acest drept nu li s-a acordat, fiind suspendat prin nr.OUG 118/2004.
Instanța constată că suspendarea acordării dreptului în cauză contravine dispozițiilor art. 41 și 53 din Constituție, deoarece, sporul de fidelitate fiind un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului de muncă, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Suspendarea contravine și dispozițiilor art. 38 din codul muncii în conformitate cu care, " Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Ca urmare, constatând că dreptul în cauză nu a fost abrogat, instanța apreciat că el a existat pe întreaga perioadă a suspendării, iar după încetarea acesteia se cuvine a fi acordat retroactiv.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție instanța a respins-o având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor gestionând bugetul de stat are obligația de a asigura fondurile necesare plății drepturilor salariale angajaților din sistemul bugetar, între care și reclamanții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentat în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că:
1) În mod greșit s-a admis cererea de chemare în garanție nefiind îndeplinite cerințele art. 60 - 63 Cod procedură civilă, nu există obligația de despăgubire în sarcina Ministerul Economiei și Finanțelor; dacă ordonatorul principal de credite nu a acordat în mod nejustificat indemnizațiile cuvenite reclamanților nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerul Economiei și Finanțelor; atât ministrul finanțelor cât și ministrul internelor sunt ordonatori principali de credite și conform legilor privind finanțele publice (Legea nr. 72/1996 și 500/2002) creditele acordate unui ordonator de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite; cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pentru salariații altor instituții.
Nu s-au făcut critici cu privire la fondul cauzei.
Intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului arătând că au dreptul la sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003 pe anul 2005. Nu se referă la motivele recurentei privind lipsa calității procesuale.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate se constată că recursul este nefondat.
1) Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Finanțelor Publice are următoarele atribuții: pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; aprobă clasificațiile bugetare și modificările acestora, analizează propunerile de buget; asigură monitorizarea execuției bugetare; blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite etc.
Ordonatorii de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare potrivit art. 21.
Ei au o serie de responsabilități prevăzute de art. 22.
Proiectele legilor bugetare se elaborează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice (art. 28 din Legea nr. 500/2002). Chiar dacă aceste proiecte au la bază și propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite puterea de decizie o are conform legii Ministerul Finanțelor Publice care poate să cuprindă sau nu în proiectul legii bugetului cheltuielile propuse. De asemenea doar acesta are posibilitatea de a propune rectificarea bugetară pentru repartizarea unor fonduri suplimentare pentru punerea în executare a dispozițiilor hotărârilor judecătorești.
Recurentul nu a fost chemat în garanție pentru a plăti el drepturile salariale unor persoane angajate la instituții subordonate altui ordonator de credite (în speță Ministerul Internelor și Reformei Administrative) ci a fost obligat să asigure aceste sume în conformitate cu atribuțiile ce-i revin conform Legii privind finanțele publice.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu poate cere direct rectificarea bugetului său și alocarea unor fonduri suplimentare, aceasta trebuie să se realizeze prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru aceasta s-a admis cererea de chemare în garanție pentru ca Ministerul Economiei și Finanțelor să cuprindă în proiectul legii de buget sau în propunerea de rectificare și aceste sume pentru ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Soluția nu a fost criticată pe fond.
Curtea reține că: corect a interpretat prima instanță dispozițiile legale și a soluționat cererea reclamanților.
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin.1 Cod procedura civilă raportat la prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința civilă atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 2889/C/ 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. C - 29.11.2008
Dact 31.01.2008 - 2 ex
Jud fond. Gh
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Marcela Comșa, Silviu