Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 37/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 21.01.2009

SENTINȚA CIVILĂ NR.37

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.02.2009

PREȘEDINTE: Diana Duma

GREFIER:- -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B, având ca obiect litigiu privind funcționari publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 05.02.2009, concluzii scrise din partea reclamantei. De asemenea, tot prin registratura instanței s-a depus, la data de 06.02.2009, din partea pârâtei un înscris intitulat "precizări".

Instanța, constată că precizările depuse de către pârâtă reprezintă concluzii scrise cu privire la fondul cauzei și, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat și, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în baza dispozițiilor art.242 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:

Prin acțiune, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând ca prin sentință să se anuleze ca nelegală decizia nr.156/14.III.2008 emisă de pârâtă prin care a fost sancționată cu mustrare scrisă conform art.3 lit. a) din Legea nr.188/1999, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta susține că îndeplinește funcția de director executiv al Casei Județene de Pensii A și decizia ce i s-a aplicat, atacată în cauză, este nelegală, lovită de nulitate deoarece nu s-au respectat dispozițiile art.78 alin.3 din Legea nr.188/1999, în sensul că nu a fost audiată și poziția sa nu a fost consemnată în scris așa cum prevede acest text de lege. Este adevărat că a dat o notă explicativă la data de 12.02.2008 în legătură cu situația lucrărilor de reparații curente la imobilul din A,-, dar aceasta a fost făcută în fața reprezentanților Direcției de audit Intern și Control și în legătură cu alte aspecte decât sancțiunea disciplinară. Textul art.78, alin.3 din Legea privind Statutul funcționarilor publici prevede clar că "sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris sub sancțiunea nulității". În cazul său așa cum a arătat a dat doar o notă explicativă și nu a fost audiată în legătură cu sancțiunea disciplinară care i-a fost aplicată. Ca urmare, decizia de sancționare este lovită de nulitate.

În alt doilea rând, se arată că sancțiunea care i-a fost aplicată este nefondată, iar motivele care au stat la baza acestei decizii nu sunt reale.

Se precizează că în decizia de sancționare practic nu se arată în ce constă abaterea disciplinară săvârșită de către reclamantă făcându-se doar referire la diferite note de constatare ale unor direcții, cum ar fi Direcția de Audit Intern și Control, Direcției Juridice și Reglementări Comunitare, unde se constată anumite situații ale lucrărilor de reparații curente la imobilul din A,- A și că nu au fost percepute penalități de întârziere pentru neîncadrarea în termenele prevăzute în contractul privind lucrarea de reparații.

Se învederează că în realitate a avut o colaborare bună cu orul " Construcții" T care a respectat toate termenele de execuție prevăzute în contract și în actele adiționale, ba mai mult lucrările la interiorul imobilului au fost executate cu câteva zile în avans în data de 18.12.2007, în loc de 20.12.2007. Cu ocazia recepției lucrările interioare care a avut loc la data de 27.12.2007 conform procesului verbal de constatare nr.2161, a constatat unele deficiențe pe care orul le-a remediat pe cheltuiala sa, în cursul lunii ianuarie. În această situație nu avea nici un motiv pentru care să aplice penalități de întârziere, deoarece practic lucrarea nu a fost întârziată și s-a predat la termen, iar continuarea lucrărilor peste acest termen reprezenta doar remedierea deficiențelor. Chiar în timp ce se efectuat aceste remedieri a sosit în control echipa de la Direcția de Audiat Intern și Control, care a constatat manopera neexecutată în valoare de 2315 lei, aceasta în condițiile în care valoarea contractului a fost de 1.700.000 lei. I s-a reproșat faptul că a plătit în avans această sumă de 2315 lei pentru lucrări neexecutate, când de fapt acestea fuseseră terminate încă din 18.12.2007, iar la momentul controlului se remediau deficiențele constatate de reclamantă. De asemenea, a avut diriginte de șantier care a semnat toate situațiile de lucrări care au stat la baza facturilor emise și plătite.

Se arată că în cursul lunii februarie și martie 2008 avut un control de la Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi A care a avut ca obiect printre altele și lucrarea de reparație a imobilului din A,- A, și care nu a constatat nici un fel de deficiențe în ceea ce privește derularea contractului cu " Construcții" T, cu toate că a verificat atât contractul cât și actele adiționale, facturi emise și plătite precum și constatările făcute de către Casa Națională de Pensii

Legal citată, pârâta, Casa Națională a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.

În considerentele întâmpinării se invocă excepții privind prematuritatea și inadmisibilitatea acțiunii, în temeiul art.7 alin.1 coroborat cu art.4 din Legea nr.- pentru că s-a adresat instanței înainte de a primi răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei de sancționare, răspunsul la contestație fiindu-i comunicat reclamantei la data de 24.IV.2008, iar la acțiune nu a anexat soluția la contestație.

Pârâta a cerut respingerea pe fond a acțiunii ca neîntemeiată pentru că, din analiza dispozițiilor imperative ale art.78 din Legea nr.188/1999, republicată privind Statul funcționarilor Publici, conform "(1) Sancțiunea disciplinară prevăzută la art.77 alin.(3) lit. a) se poate aplica direct de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică.

Sancțiunile disciplinare prevăzute la art.77 alin. (3) lit. b), e) se aplică de persoana care are competența legală de numire în funcția publică, la propunerea comisiei de disciplină.

Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces verbal", astfel că, rezultă clar și fără putință de tăgadă faptul că, în cazul sancțiunii disciplinare prevăzută la art.77 alin. (3) lit. a), care se poate aplica direct de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică, adică de Președintele, nu mai este necesară audierea funcționarului public această audiere fiind imperativă doar în cazul sancțiunilor disciplinare prevăzute la art.77 alin.3 lit. b), e), care se aplică de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică, dar numai la propunerea comisiei de disciplină.

Față de aceste considerente, apreciază că afirmația reclamantei, privind faptul că nu a fost audiată, este total nefondată, întrucât însăși reclamanta recunoaște că a dat o notă explicativă în fața reprezentanților Direcției Audit Intern și Control din cadrul în data de 12.01.2008, în legătură cu situația lucrărilor de reparații curente la imobilul din A, iar aceasta notă a fost solicită tocmai pentru ca reclamanta să poată justifica existența unor deficiențe constatate în modul în care s-a derulat contractul între A și " Construcții"

de reclamanta este și faptul că în decizia nr.156/14.03.2008 se precizează la art.1 că sancțiunea a fost dispusă în conformitate cu dispozițiile art.77 alin.3 lit. a) din Legea nr.188/1999 republicată, tocmai ca urmare a deficiențelor constatate în modul în care s-a derulat contractul între A și " "

Față de aceste precizări, solicită instanței să constate că susținerile reclamantei sunt total nefondate și în consecință, decizia nr.156/14.03.2008 este temeinică și legală fiind emisă cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în vigoare în materie.

Totodată, în conformitate cu nota de constatare nr.-/16.01.2008 a Direcției de Audit Intern și Control din Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, referitoare la contractul de achiziții publice privind lucrările de reparații la imobilul cu caracter administrativ achiziționat de A în baza contractului de vânzare cumpărare nr.6987 din 28.11.2006 s-au constatat următoarele:

Contractul de achiziții publice privind lucrările de reparații s-a derulat într-un mod defectuos, datorită neprofesionalismului care a evaluat greșit lucrările necesare și termenele de execuție (acestea fiind condiții în baza cărora s-a câștigat licitația). Conducerea A nu a monitorizat strict contractul și evoluția lucrărilor, ajungându-se în situația depășirii termenelor cu 70 de zile, până în momentul de față.

Contractul de lucrări trebuia finalizat în data de 20.12.2007, dată de la care trebuiau să fie solicitate penalitățile de întârziere, conform art.12.1 din contract;

Prin plata efectuată în data de 27.12.2007 cu nr.3939 s-au achitat servicii neefectuate (manopera);

de șantier nu a respectat obligațiile care îi reveneau prin contract.

Față de toate aceste abateri și încălcări ale dispozițiilor legale constatate de Direcția de Audit Intern și Control cu privire la modul în care a fost derulat contractul dintre A și " Construcții", Direcția Audit Intern și Control a făcut propuneri pentru a se intra în legalitate și anume:

- starea actuală a clădirii și modul în care s-a desfășurat contractul, impun numirea unui expert tehnic și construcții, care să se pronunțe asupra calității lucrărilor și a cantităților folosite.

- calcularea penalităților de întârziere, care vor fi reținute din garanția de bună execuție a contractului.

- sancționarea conducerii A și a persoanelor implicate în efectuarea plății pentru achitarea serviciilor care nu au fost prestate.

De asemenea, prin nota nr.-/29.01.2008 a Direcției Audit Intern și Control aprobată de Președinta, au fost dispuse o serie de măsuri conducerii A cu privire la derularea Contractului de Lucrări nr.1/01.08.2007 încheiat între A și " Construcții"

Precizează faptul că, la cererea expresă adresată conducerii A, prin care se solicită să se precizeze modul în care directorul executiv al A, doamna, a dat curs măsurilor propuse prin nota nr.-/29.01.2008 de către Directorul Direcției Audit Intern și Control și aprobate de președintele, li s-a răspuns printr-o adresă care nu prezintă nici un fel de relevanță juridică față de propunerile transmise, iar modul de abordare al întregii problematici de către directorul executiv al Aaf ost sfidător la adresa conducerii, încălcându-se cu buna știință dispozițiile legale în vigoare.

Din analiza contractului de achiziții publice privind lucrările de reparații la imobilul cu caracter administrativ achiziționat de A în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.6987/28.11.2006, s-au constatat multiple nereguli de natura a favoriza Societatea Comercială, aceste încălcări ale clauzelor contractuale, (în speță art.14.2) făcând obiect și unei sesizări adresate Inspectoratului de Poliție al Județului A în vederea efectuării verificărilor ce se impun în cauză, pe baza întregului material documentar probator existent la dosar, conchide pârâta.

Excepțiile au fost respinse prin încheierea de ședință din 6 mai 2008 pentru că potrivit art.80 din Legea nr.188/1999 modificată, nu este obligatorie procedura prealabilă în cazul sancțiunilor disciplinare, textul de lege prevăzând că funcționarul sancționat administrativ se adresează instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziției de sancționare, nefiind incidente nici dispozițiile nr.HG1343/2007 care se referă expres la normele de organizare și funcționarea a comisiilor de disciplină, care fiind emise printr-o hotărâre de guvern, deci printr-un act normativ cu față juridică inferioară legii, nu pot modifica dispoziția art.80 din Legea nr.188/1999 suscitată, care nu instituie obligatoriu o procedură prealabilă, permițând sesizarea directă a instanței pentru anularea sancțiunii disciplinare.

Instanța a respins și excepția de netimbrare invocată de pârâtă fiind vorba de o acțiunea privind raporturi de muncă, astfel că nu se timbrează potrivit dispozițiilor Codului muncii.

Prin sentința civila nr.118/06.05.2008 curtea a admis acțiunea și a anulat decizia nr.156/14.03.2008 emisa de pârâtă, ca fiind nelegale.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta.

Prin decizia nr.3683 din 23.10.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de către pârâta Casa Naționala de Pensii, a casat sentința civila nr.118/06.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA și a trimis cauza sper rejudecare aceleiași instanțe.

În cuprinsul deciziei s-a reținut că prima instanța a soluționat în mod corect excepțiile privind netimbrarea și prematuritatea formulării acțiunii reclamantei, reținând totodată că audierea reclamantei - intimate s-a realizat.

Se constată de către instanța de control judiciar că în speța de față nu operează nulitatea absolută a deciziei de sancționare, astfel cum a reținut prima instanța, astfel că se impune analizarea pe fond a cererii de chemare în judecată.

Pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - secția de contencios administrativ și fiscal dosarul a fost înregistrat la data de 21.01.2009

Reclamanta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Pârâta a formulat precizări, în cuprinsul cărora a invocat excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată, excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și excepția de netimbrare a cererii.

Se menționează pe fondul cauzei că reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr.156/14.03.2008, susținând faptul că la emiterea acesteia nu a fost respectată procedura legală, în sensul că nu a fost audiată în legătură cu sancțiunea disciplinară aplicată și ca atare decizia ar fi lovită de nulitate.

Apreciază că afirmația reclamantei, privind faptul că nu a fost audiată, este total nefondată, întrucât însăși reclamanta a recunoscut că a dat o notă explicativă în fața reprezentanților Direcției Audit Intern și Control din cadrul în data de 12.01.2008 în legătură cu situația lucrărilor de reparații curente la imobilul din A, iar această notă a fost solicitată tocmai pentru ca reclamanta să poată justifica existența unor deficiențe constatate în modul în care s-a derulat contractul între A și " Construcții"

Astfel, în cuprinsul deciziei se precizează că sancțiunea a fost dispusă în conformitate cu dispozițiile art.77 alin.3 lit. a) din Legea nr.188/1999, tocmai ca urmare a deficiențelor constate în modul în care s-a derulat contractul între A și " Construcții" A, susținerile reclamantei fiind total nefondate, decizia nr.156/14.03.2008 fiind temeinică și legală.

Menționează că la cererea sa expresă adresată conducerii A, prin care s-a solicitat să se precizeze modul în car directorul executiv al A, doamna, a dat curs măsurilor propuse prin nota nr.-/29.01.2008 de către Directorul Direcției Audit Intern și Control și aprobate de Președintele, li s-a răspuns printr-o adresă care nu prezintă nici un fel de relevanță juridică față de propunerile transmise, iar modul de abordare al întregii problematici de către directorul executiv al Aaf ost sfidător la adresa conducerii, încălcându-se cu bună știință dispozițiile legale în vigoare.

Se mai arată că din analiza contractului de achiziții publice privind lucrările de reparații la imobilul cu caracter administrativ achiziționat de A în baza contractului de vânzare - cumpărare nr.6987/28.11.2006, s-au constatat multiple nereguli de natură a favoriza "", aceste încălcări ale clauzelor contractuale făcând obiectul și unei sesizări adresate A în vederea efectuării verificărilor ce se impun în cauză, pe baza întregului material documentar probator existent la dosar.

Se solicită respingerea acțiunii reclamantei pe cale de excepție ca prematur introdusă, inadmisibilă și netimbrată, iar pe fond respingerea ca netemeinică și nelegală și să se constate legalitatea Deciziei nr.156/14.03.2008 emisă de

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată următoarele:

În ceea ce privește excepțiile invocate de către pârâtă prin precizările depuse la dosar, Curtea le va respinge față de considerentul că îân decizia nr. 3683 din 23.10.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat această problemă în sensul că soluția primei instanțe de respingere a excepțiilor este corectă iar aspectele de drept dezlegate de câtre instanța de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Decizia nr.156/14.III.2008 prin care reclamanta a fost sancționată cu mustrare scrisă, a fost emisă în temeiul art.77 alin.3 lit. a) din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, modificată pentru constatarea unor deficiențe în modul de derulare a contractului dintre Casa Județeană de Pensii A, unde reclamanta este director executiv și " Construcții"

Curtea constată că actul administrativ de sancționare disciplinară atacat de către reclamanta îndeplinește elementele de formă prevăzute de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind în decizia pronunțată că actul atacat cuprinde în mod corect toate elementele necesare pentru individualizarea abaterii disciplinare.

Astfel fiind, în decizia atacată se menționează în ce anume constă abaterea disciplinară și care sunt textele legale incidente, indicându-se totodată și înscrisurile care au fost avute în vedere de către pârâtă în emiterea deciziei contestate. Aceasta stare de fapt a fost reținută și în decizia instanței de control judiciar.

Conform dispozițiilor incidente în materie Curtea constată că actul de sancționare este legal întocmit, fiind respectată procedura legală de aplicare a sancțiunii disciplinare, adică audierea funcționarului public, efectuarea cercetării prealabile a faptei imputate, precum și emiterea actului de sancționare de către organul competent.

Prin urmare, art.78 alin.1 din Legea nr.188/1999 prevede că, sancționarea persoanelor de art.77 alin.3 lit. a) din lege, se poate aplica direct de către persoana care are competență legală, de numire în funcția publică, iar art.78 alin.3 din aceeași lege dispune că sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public, audierea trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității, iar refuzul funcționarului public de a se prezente la audieri sau de a semna o declarație cu privire la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-verbal.

Deci, prin acest text legal s-a instituit obligația audierii funcționarului public în cadrul cercetării abaterii disciplinare și consemnarea declarației într-un înscris, sub sancțiunea nulității absolute a măsurii de sancționare.

Obligația audierii funcționarului public, prevăzută de acest din urmă text legal, nu este înlăturată prin dispozițiile art. 35-37 din nr.HG1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină pentru că, în cazul sancționării prevăzute de art.77 alin.3 lit. a) din Legea nr.188/1999, competența legală a comisiei respective se reduce doar la o propunere de menținere sau anulare a sancțiunii disciplinare, așa cum prevede art.23 alin.1 lit. c) din nr.HG1344/2007, urmare la verificarea aspectului dacă sancționarea s-a aplicat cu respectarea prevederilor art.78 alin.3 din Legea nr.188/1999 modificată, deci a împrejurării că funcționarul public a fost audiat sau nu anterior sancționării.

Împrejurarea că reclamanta a fost audiată este menționată și în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, acest aspect de drept dezlegat fiind obligatoriu pentru instanța de fond.

Astfel fiind, Curtea reține că sancțiunea aplicată este legală sub aspect procedural.

În urma controlului de fond efectuat, Curtea constată că, față de documentele menționate chiar în decizia atacată și care au fost avute în vedere la aplicarea sancțiunii și emiterea actului, fapta imputată reclamantei există, fiind demonstrată totodată și vinovăția acesteia, constatându-se deficiențele existente în modul în care s-a derulat contractul dintre A și " Construcții" A, reținute în nota de constatare nr. -/16.01.2008 a Direcției Audit Intern și Control Casa Națională de Pensii.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta, în calitate de director al A se face vinovată de efectuarea plății pentru achitarea unor servicii de construcție care în fapt nu au fost prestate, astfel cum rezultă din nota de constatare nr.- din 29.01.2008 emisă de către Direcția de Audit Intern și Control din cadrul Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale B și din nota de constatare nr.- din 16.01.2008 emisă de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale B (filele 79 - 82).

Față de fapta reținută în sarcina reclamantei, prin raportare la consecințele produse prin această faptă, Curtea constată că individualizarea sancțiunii a fost făcută în mod corect.

În ceea ce privește susținerile reclamantei în sensul că nu este vinovată de modul de desfășurare al contractului de achiziții, neaducând însă nici o probă în dovedirea afirmațiilor sale, astfel cum avea obligația conform art.129 Cod procedură civilă. Împrejurarea că nu s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice față de reclamantă nu este de natură să înlăture răspunderea disciplinară a acesteia pentru fapta săvârșită.

Reținând cele expuse, văzând și prevederile legale menționate, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Constatând culpa procesuală a reclamantei în declanșarea litigiului Curtea va respinge cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în A,-, jud. A în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale B, cu sediul în B,-, Sector 2.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.02.2009

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

RED:/17.02.09

TEHNORED:/18.02.09

4.ex./SM/emis 2 com./

Se comunică:

- reclamanta -, A,-, jud. A

- pârâta - Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale B, B,-, Sector 2.

Președinte:Diana Duma
Judecători:Diana Duma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 37/2009. Curtea de Apel Timisoara