Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3734/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3734
ȘEDINȚA DIN DATA - 2009
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Alina Răescu
GREFIER-- -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PENTRU SPORT A JUDEȚULUI D, împotriva sentinței nr.576 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimata pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU SPORT.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 23 2009, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 30 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 576 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.04.2004-18.11.2005.
S-a respins acțiunea pentru această perioadă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Sport D și Agenția Națională pentru Sport.
A obligat pârâtele să plătească reclamantului suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pe în procent de 25% fiecare, pe perioada 19.11.2005-12.03.2009 data pronunțării hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației
În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanta arată că în perioada menționată a avut calitatea de funcționar public în cadrul autorității sau instituției publice pârâte.
Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, act normativ care reglementează și salarizarea funcționarilor publici, a fost modificată și completată prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, introducând elemente noi în ceea ce privește salariul funcționarilor publici.
Astfel, art.29 din Legea nr.188/1999 inițială, devenit ulterior art.31, a fost modificat și completat în sensul că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul gradului.
S-a considerat că până în prezent, aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006, prin art. 48 din nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
S-a arătat că până în prezent nu a beneficiat de aceste elemente care compun salariul unui funcționar public, întrucât aplicarea acestor prevederi normative exprese au fost suspendate succesiv, și anume: pentru anul 2005 prin art.44 din nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006 prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006;
S-a precizat că pentru anii 2007 si 2008 această suspendare nu a mai fost menținută și cu toate acestea, în mod nelegal, nu le-au fost achitate cele două componente ale salariului funcționarului public.
Mai mult prin dispozițiile art. 37 alin 3 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținută în vigoare și pentru anul 2008 prin nr.OG9/2008 se menționează expres faptul că salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, astfel:, funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuata cu încălcarea acestui principiu este lovita de nulitate absoluta."
În temeiul dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile Codului Muncii.
Astfel, aceasta suspendare contravine și dispozițiilor art. 18, art.38 și art.39 alin 1 lit. d din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, care prevăd în mod imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament.
S-a apreciază că au fost încălcate și prevederile art.40 alin 2 lit. c din Codul Muncii conform cărora angajatorii au obligația de a acorda salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
De asemenea potrivit art.38 alin. 2 din Constituția României din anul 1991 așa cum a fost modificat prin art. l pct.20 din Legea de revizuire, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială.
S-a mai aratat că, textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr-o Ordonanță de Urgență.
Potrivit art. 1 din Protocolul Adițional La Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional ".
Consideră că le sunt aplicabile prevederile acestui protocol întrucât suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță cert, lichid și exigibil și prin urmare constituie un bun în sensul art. l din acest document, iar toată perioada în care operează suspendarea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare este o perioadă marcată de manifestări unilaterale de subiectivism, abuz și arbitrariu.
Art. 53 alin. l din Constituția României stipulează expres care sunt cazurile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale omului, valori esențiale ocrotite prin legea fundamentală.
În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.29 (art.31) din Lege nr. 188/1999, Codul Muncii, Constituția României și Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Astfel, dispozițiile prevăzute de la art.29 lit. c și d din Legea nr.188/1999 au fost suspendate prin acte normative care au fost adoptate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public. A mai arătat, că în conformitate cu legile anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat, plata salariilor și a celorlalte elemente ale salariului pentru funcționarii publici din sistemul public de pensii se face prin bugetul asigurărilor sociale de stat, în acest buget nefiind prevăzute sume cu aceasta destinație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA PENTRU SPORT A JUDEȚULUI D, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul promovat de către pârâta DIRECȚIA PENTRU SPORT A JUDEȚULUI D, s-a arătat că, în art.31 alin.1 din Legea 188/1999 sunt prevăzute elementele componente ale salariului la care au dreptul funcționarii publici dar, în mod expres, drepturile salariale sunt prevăzute în legea specială a salarizării aplicabile în domeniul în care funcționarii publici își desfășoară activitatea, la care face trimitere și art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursul formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman ta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul pârâtei pârâta DIRECȚIA PENTRU SPORT A JUDEȚULUI D, va modifica în parte sentința nr.576 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în sensul că va respinge acțiunea și pentru perioada 19.11.2005-12.03.2009. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PENTRU SPORT A JUDEȚULUI D, împotriva sentinței nr.576 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-,
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea și pentru perioada 19.11.2005-12.03.2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.Jud.
Tehnoredact. 05 Octombrie 2009
Jud. fond
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Alina Răescu