Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3764/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 3764
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1303 din data de 22 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI G și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen;că recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă.
S-a arătat că intimatul pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR a depus cerere de amânare, solicitând comunicarea motivelor de recurs.
Curtea respinge cererea de amânare și constatând cauza în stare de judecată, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1303 din 22.04.2009 Tribunalul Gorja respinge acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului G și Ministerul Administrației și Internelor.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul exercită cu caracter temporar funcția publică de subprefect (înalt funcționar public) al județului G, conform HG nr. 244 din 11 martie 2009, până la organizarea concursului în vederea ocupării efective a postului.
Conform dispoz. OUG nr. 222 din 30 dec. 2008 publicată în O nr. 899 din 31 dec. 2008, art. IV " în perioada ianuarie - decembrie 2009 unica formă de remunerare a conducătorilor și adjuncților conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, indiferent de forma de finanțare, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și cele aflate în coordonarea primului ministru o reprezintă o sumă egală cu indemnizația prevăzută de lege pentru funcția de secretat de stat din ministere, respectiv de subsecretar de stat din ministere, după caz".
Susținerea reclamantului că dispoz. art. IV al. 1 din OUG nr. 222/2008 nu afectează salariul de bază ci eventualele sporuri care sunt oricum suspendate pe o perioadă determinată, nu are nici o relevanță juridică pentru soluționarea cauzei, fiind evident că - raportat la speța dedusă judecății - indemnizația reclamantului, ca înalt funcționar public este plafonată la o sumă egală cu funcția de subsecretar de stat din ministere, neinvocându-se că pârâta nu-i plătește efectiv o asemenea sumă.
Faptul că prin nr. 2575 din 10 dec. 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost admisă și acțiunea reclamantului (fost subprefect, până la ocuparea funcției de către reclamant) și pârâta obligată să plătească sumele ce reprezintă suplimentul postului și cel al treptei de salarizare nu îi profită reclamantului, pe de o parte întrucât la momentul pronunțării acestei sentințe nu era în vigoare OUG nr. 222 din 30 decembrie 2008, pe de altă parte întrucât sintagma "plata drepturilor pentru viitor" trebuie înțeleasă ca echivalentul obligației încetării legale de plată de către pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamantul a arătat în motivele de recurs formulate, că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că prima instanță a obligat pârâta la acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, menționând procentul de 25 % pentru fiecare supliment în parte,însă a respins în mod greșit acordarea drepturilor și pentru viitor.
A solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâților la plata suplimentului postului de 25% din salariul de bază, precum și a suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază și pentru viitor.
Examinând recursul formulat de reclamant, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a ( soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru motivele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1303 din data de 22 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. Jud. D
Ex.2//07.10.2009
Jud. fond M
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
