Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 377/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 377

Ședința publică de la 27 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu Judecător

- - Președinte secție

- - JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr

Grefier:

**********

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței nr. 4753 din data de 29 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-în contradictoriu cu intimații reclamanți și și intimata pârâtă Instituția Prefectului Județului

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.

S-a referit că intimații reclamanți nu au depus întâmpinare.

S-a arătat că recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, la data de 19 iulie 2007, reclamanții și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Instituția Prefectului Județului M, acordarea primei de concediu de odihnă pe anul 2006.

Reclamanții au precizat că, prin sentința nr. 258 din 24 ianuarie 2007, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea lor pentru anul 2006, dar Curtea de Apel Craiovaa modificat această sentință, în sensul înlăturării obligării pârâtelor la plata primei CO pe anul 2006, ca fiind prematur introdusă.

Prin sentința nr. 4753 din 29 octombrie 2007, Tribunalul Mehedinți a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să plătească acestora prima de vacanță aferentă anului 2006, actualizată cu rata inflației la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că suspendarea exercițiului unui drept recunoscut și garantat nu echivalează cu înlăturarea acestuia, atâta timp cât prin nici o altă dispoziție legală dreptul nu fost înlăturat expres.

Prima instanță a apreciat că textul de lege prin care s-a acordat dreptul la primă de concediu, fiind suspendat succesiv, reclamanții pot beneficia de plata primei de concediu de odihnă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o greșită interpretare prevederilor legale aplicabile în materie.

S-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a arătându-se că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Instituției Prefectului Județului M, instituție publică ce are personalitate juridică, cu patrimoniu și buget propriu.

De asemenea s-a precizat că, neacordarea primei de concediu de odihnă a avut la bază o succesiune de acte normative a căror aplicare s-a făcut în mod diferit de instituțiile publice, datorită unor dificultăți de interpretare.

S-a arătat că pentru anul 2006, dreptul de a primi primă de concediu este încă suspendat, așa încât greșit instanța a admis acțiunea.

Recursul este nefondat.

Soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru motivele ce se vor arăta mai jos.

În conformitate cu prevederile art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, care se impozitează separat.

Având în vedere prevederile textului enunțat, funcționarii publici sunt în drept să primească, prin efectul legii, prima de concediu de odihnă, în fiecare an la nivelul stabilit prin lege.

Însă, prin legea bugetului de stat nr. 379/2005 s-a suspendat acordarea acestui drept.

Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.

Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.

Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.

Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.

Drepturile prevăzute în art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R trebuie să fie acordate reclamanților, întrucât legea produce efecte de la data publicării în Monitorul oficial și până la ieșirea ei din vigoare, printr-un act normativ cu putere identică.

Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.

Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.

De asemenea se va respinge ca neîntemeiată excepția invocată de către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței nr. 4753 din data de 29 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-în contradictoriu cu intimații reclamanți și și intimata pârâtă Instituția Prefectului Județului

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2008.

PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu

- -

JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr

- -

JUDECĂTOR 3: Doina Lupea

- -

Grefier,

Red. Jud. -

2 ex/03.03.2008

Președinte:Iuliana Rîciu
Judecători:Iuliana Rîciu, Elena Canțăr, Doina Lupea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 377/2008. Curtea de Apel Craiova