Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 379/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.379
Ședința publică de la 05 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR -PRIN G, cu sediul în G,-, și CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI, cu sediul în B, sector 1,--24, împotriva sentinței nr.141/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că în cauză s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, după care;
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Finanțelor Publice B, solicitând obligarea la plata sumelor reprezentând primă de vacanță pe anii 2001-2006 sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății.
Prin sentința nr. 141/18.01.2008 Tribunalul Galația admis acțiunea formulată de reclamanta, din cadrul Curții de Conturi a României, Camera de Conturi G în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României B, și Ministerul Finanțelor Publice B, și a obligat pârâtele către reclamantă la plata primelor de vacanță pe perioada 2001-2006, pentru perioada cât a exercitat funcția publică, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B, formulată de Curtea de Conturi a României și a obligat chemata în garanție să asigure pârâtei sumele cuvenite reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Finanțelor Publice B, solicitând obligarea la plata sumelor reprezentând primă de vacanță pe anii 2001-2006 sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății.
Reclamanta este angajata pârâtei Curtea de Conturi a României în calitate de funcționar public.
Potrivit dispozițiilor art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Această prevedere legală, a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2005 prin următoarele texte legale: art. 3 al. 1 din OUG 33/2001, art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 al. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004.
Deoarece normele legale de suspendare mai sus invocate, nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței, cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine potrivi t art. 29 al. 1 din Legea nr. 47/1992, instanței de fond.
Astfel, instanța a apreciat că aceste norme legale de suspendare contravin prevederilor art. 41 și art. 53 din Constituție. Dreptul la prima de concediu, constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental al dreptului la muncă. Ca atare, potrivit art. 53 din Constituție, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Totodată, normele legale de suspendare contravin și art. 16 al. 1 din Constituție, (reclamanții fiind discriminați față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă) precum și art. 15 al. 2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
Deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pentru perioada 2001-2006, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
In consecință nu poate fi primită susținerea paratei Curtea de Conturi a României că a intervenit prescripției dreptului de a cere drepturile salariale reprezentând prime de vacanță pentru perioada 2001-2003, dreptul fiind prescris conf. art.166 alin.1 din Codul Muncii și art.93 din Legea nr.188/1999,cit timp exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat
Din moment ce dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu au caracter temporar, rezultă că suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.
Față de aceste considerente, instanța văzând si dispozițiile art. 34 al.2 si 91 ind.1 din Legea nr. 188/1999 a apreciat ca lipsită de efecte suspendarea nelegală a acordării primei de vacanță pentru anii 2001-2006, urmând sa admită acțiunea si sa oblige paratele la plata drepturilor salariale reprezentând prima de vacanta aferenta anilor perioadei 2001-2006, sumă ce vor fi actualizată in funcție de rata inflației la data plații efective.
Conform art. 60,63 alin 1 cod proc. civ. a admis cererea de chemare in garanție a Ministerul Finanțelor Publice B formulată de parata Curtea de Conturi a României, avându-se in vedere ca aceasta are calitatea de ordonator principal de credite si va obliga chemata in garanție sa asigure paratei sumele cuvenite reclamanților.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor cu următoarea motivare:
Esențial în dezlegarea pricinii este faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator al reclamantei, astfel încât să poată fi obligat în raportul juridic de muncă dedus judecății.
Răspunderea pentru neplata diferenței de drepturi salariale și executarea raportului de muncă aparține numai angajatorului.
Pârâta Curtea de Conturi are calitatea de ordonator principal de credite si, prin urmare, are obligația de a depune toate diligențele în vederea asigurării resurselor necesare, cheltuielilor reprezentând drepturi salariale ale personalul din subordine.
Aceasta avea posibilitatea formulării unui proiect de buget prin care să solicite suplimentarea ce celelalte sume solicitate de reclamantă, proiect care să fie supus aprobării Guvernului, în conformitate cu atribuțiile punerii executive.
Mai mult, chiar în situația în care ar fi existat un astfel de proiect, în conformitate cu disp.art.34 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice " Ministerul Finanțelor Publice examinează proiectele de buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergență hotărăște Guvernul".
În concluzie nu are calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinței în termen legal a declarat recurs și Curtea de Conturi a României cu următoarea motivare:
Prin legi succesive și anume art.3 alin.2 din nr.OUG33/2001, art.24 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 din Legea nr. 511/2004 și art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005. " prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006", dispozițiile legale ce au prevăzut plata acestor prime au fost suspendate.
Neprevederea în continuare a acestui drept, suspendarea lui succesivă de-a lungul anilor, duce la transformarea acestui drept solicitat într-o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum ius.
Solicită admiterea recursului, desființarea sentinței civile nr.141/18.01.2008, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr- și să se constate prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata primei de concediu aferentă anilor 2001-2004, iar pentru anii 2005, 2006 respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 33 alin. 2 din. nr. 188/1999 ce reglementează statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Prin urmare, dreptul la prima de vacanță s-a născut prin lege ca un drept subiectiv afectat de un termen suspensiv care conferă titularilor acestui drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic, născut să efectueze o anumită prestație pozitivă și anume aceea de a plăti suma de bani cu titlu de primă de vacanță, începând cu data la care a expirat termenul.
Faptul că ulterior, prin acte normative succesive s-a dispus suspendarea exercițiului acestui drept, nu echivalează cu stingerea dreptului.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamanții beneficiari. În cazul în care am accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care dreptul se suspendă pe o perioadă nedefinită, succesiv, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să îl exercite niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
Mai mult decât atât, suspendarea succesivă a dreptului afectează însăși substanța dreptului respectiv, de altfel un drept câștigat prin intrarea în vigoare a actului normativ.
Ne raliem opiniei potrivit căreia dreptul la prima de vacanță, face parte din conținutul dreptului la muncă iar acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
Astfel art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală a acestei îngrădiri.
În acest context, hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv în baza disp.art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, iar, așa cum am arătat mai sus, dreptul reclamanților intimați este născut și actual putând fi exercitat.
Sub aspectul pretinsei prescripții a dreptului la acțiune aparținând recurentei reclamante, Curtea apreciază că suspendările succesive prevăzute pentru acordarea primelor de vacanță au avut ca efect inclusiv suspendarea termenului de prescripție extinctivă.
O altă interpretare aduce atingere, așa cum s-a mai arătat, însuși dreptului, ceea ce este în totală contradicție cu principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, se impune a se considera că dispozițiile art. 10 al.3 din Legea nr.631/2002,art.9 al.7 din Legea nr.507/2003,art.8 al.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 pct.5 din Legea nr.379/2005 au suspendat inclusiv cursul prescripției dreptului la acțiune a cărei aprobare fost suspendată prin acte normative temporare emise datorită unor condiții financiare deosebite.
În aceste condiții criticile formulate de pârâtă nu pot fi primite, neîcadrându-se în nici unul din aspectele de modificare sau casare prev. de art. 304 pct. 1 - 9.proc.civ. Pentru considerentele expuse, instanța urmează, în baza art. 312 alin. 1 C:proc. civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României.
Referitor la recursul Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că are calitate procesuală pasivă, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală în acest sens.
Deși, Ministerul Finanțelor Publice nu este plătitorul direct al drepturilor pretinse de reclamanți, are atribuții potrivit art.19 lit.b al Legii nr.500/2002 " de a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, precum și cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare".
Art.4 alin.2 din Legea nr.500/2002 prevede faptul că "sumele aprobate la partea de cheltuieli prin bugetele stabilite la art.1 alin.2, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite", iar potrivit alin.3 "angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate".
În conformitate cu prevederile art.28 din Legea nr.500/2002, " proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice", iar potrivit art.35 " Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an".
Din examinarea textelor de lege invocate, rezultă că între Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Conturi a României, există raporturi juridice izvorâte din lege, în temeiul cărora urmează să fie obligat către pârât să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor pretinse de reclamantă.
Pentru considerentele de mai sus expuse și pe temeiul disp.art.312 Cod proc.civilă, urmează a respinge și recursul Ministerul Economiei și Finanțelor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR -PRIN G, cu sediul în G,-, și CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI, cu sediul în B, sector 1,--24, împotriva sentinței nr.141/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
I evocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.VS/30.06.2008
Tehno ZE/30.06.2008
ex.2
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile
