Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 379/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.379
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Gina Ignat
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul SINDICATUL FINANȚE "SED " DIN CADRUL în numele și pentru un număr de 513 funcționari publici, I, -, I, A, A, I, A, A, A, G, A, B, A, A, A, TA, A, C, C, I, A, A, C, A, G, TA, A, A, A, A, G, G, A, A, A, A, -, -, -, A, TA, TA, A, TA, A, -, -, G, -, A, A, G, -, A, C, C, TA, -, EL, A, A, TA, A, C, A, A, A, A, -, A, A, C, A, -, -, A, -, toți cu sediul ales în G,- împotriva sentinței nr.3358/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul Sindicatul Finanțe "Sed " din cadrul prin avocat în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, și intimata G prin consilier juridic în baza delegației aflată la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul reclamanților depune la dosar o copie de pe Decizia nr.185 din 12.02.2009 a Curții Constituționale și timbru judiciar de 0,15 lei.
Întrebate fiind părțile prezente precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul reclamantului, susține oral motivele de recurs. Arată că practica altor instanțe naționale în aceiași cauză a fost unanimă în a admite acțiunile cu consecința obligării la plata celor două suplimente în procent de 25%. Pentru motivele în fapt și în drept invocate, dispozițiile legale în vigoare incidente și probele dosarului, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței reprezentând onorariu apărător aflată la dosar.
Reprezentantul intimatei, pentru motivele în fapt și în drept expuse pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 3358/8.12.2008 a Tribunalului Galați, s-a respins acțiunea formulată de SINDICATUL FINANȚE"SED " din cadrul G, în numele și pentru un număr de 513 funcționari publici în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G, având ca obiect drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare Sa suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/199 privind Statutul funcționarilor publici prevede:
"Art. XIII. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 581și ale art. 601alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.
OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, prin art. 3 stabilește că:
"Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii"
În aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, text introdus prin Legea nr. 161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici.
Proiectul reglementa mod unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituind, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Astfel, conform proiectului, atât salariul de baza cât și suplimentul postului se calculau în puncte.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ala salariului funcționarilor publici aste necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Se constată că nu se poate face analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, în principal datorită faptului că există o deosebire fundamentală, și anume:
În cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr.188/1999 erau lipsite de orice echivoc, "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, ia o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
În cazul suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), legea nu reglementează modalitatea de calcul, aceasta urmând a se stabili odată cu adoptarea, prin lege, a sistemului unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007 pentru următoarele considerente:
Nelegal instanța de fond a reținut că în aplicarea disp.art.29 din Legea nr.188/1999( introdus prin Legea nr.161/2003) ar fi elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici.
Acest aspect nu a format obiect al dezbaterilor la instanța de fond, nu a fost invocat și mai ales nu s-a depus la dosarul cauzei un asemenea proiect.
Și chiar dacă ar fi fost așa, acesta nu avea nici o legătură cu obiectul cererii reclamanților și cu care a fost investită instanța de fond.
Cu aplicarea total greșită a legii și cu o interpretare trunchiată a Legii nr.188/1999 respectiv a disp.art.29(introdus prin Legea nr.161/2003) instanța de fond a reținut că nu este reglementată modalitatea de calculare a celor două suplimente solicitate prin acțiune.
Acest aspect instanța de fond avea obligația de a-l pune în discuția părților pentru a da posibilitatea acestora să facă apărările cuvenite.
Instanța de fond a respins de fapt acțiunea pe un considerent juridic ce nu a fost pus în discuția părților.
În art.29(fost art.31) din Legea nr.188/1999 se dispune: "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:" salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin urmare textul nu indica cuantumul nici unuia dintre aceste elemente componente ale salariului funcționarului public.
Dar exista cuantificarea altor sporuri cum ar fi cel de vechime în muncă sau cel pentru complexitatea muncii care sunt în procent de 25% în legi conexe.
Suplimentul postului se calculează în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut.
Prin urmare cum legea nu distinge este evident că acest cuantum va fi cel aferent altor sporuri.
Că așa este o dovedește și împrejurarea că actele normative de suspendare succesivă a plății acestor două suplimente au dispus în sensul că se suspenda plata pentru anul 2005, pentru anul 2006 iar din 2007 a încetat suspendarea plății.
Prin urmare motivul neacordării începând cu anul 2004 cum a dispus inițial art.XXV ale Legii nr.161/2003 al celor două suplimente l-a constituit exclusiv suspendarea plății.
Deci nu a fost menționat prin actele normative de suspendare decât suspendarea plății și nicidecum suspendarea din lipsa reglementării cuantumului celor două suplimente.
Este important a menționa ca practica altor instanțe naționale în aceiași cauză a fost unanimă în a admite acțiunile cu consecința obligării la plata celor două suplimente în procent de 25%.
Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare se impune.
Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Până la republicarea din anul 2007 a Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".
"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.
Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.
Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.
Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.
În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".
Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:
- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;
- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs în perioada 23 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007 întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.
În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".
Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".
Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României care prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.
Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.
Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
În temeiul art.274 Cod proc.civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată conform dovezilor existente la dosar.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va admite recursul, va modifica sentința atacată și va obliga pârâta la plata celor două sporuri, conform perioadelor menționate, sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de reclamantul SINDICATUL FINANȚE "SED " DIN CADRUL în numele și pentru un număr de 513 funcționari publici, I, -, I, A, A, I, A, A, A, G, A, B, A, A, A, TA, A, C, C, I, A, A, C, A, G, TA, A, A, A, A, G, G, A, A, A, A, -, -, -, A, TA, TA, A, TA, A, -, -, G, -, A, A, G, -, A, C, C, TA, -, EL, A, A, TA, A, C, A, A, A, A, -, A, A, C, A, -, -, A, -, toți cu sediul ales în G,- împotriva sentinței nr.3358/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică sentința nr.3358/2008 a Tribunalului Galați în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanți și obligă pârâta G la plata către reclamanți a sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază începând cu data de 1.01.2004 și până la data de 09.04.2009 sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Obligă pârâta G la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 09 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red.VD/18.05.2009
Tehno ZE/19.05.2009
ex.2
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Dorina Vasile, Gina Ignat