Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 38/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.38/

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător

JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții FUNCȚIONARII PUBLICI DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUN. - PRIN ÎMPUTERNICIT LEGAL consilier juridic, împotriva sentinței numărul 546/09.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul recurentei Funcționarii Publici din Cadrul Primăriei Mun.Focșani - prin împuternicit Legal consilier juridic și intimata Primăria Municipiului Focșani, prin consilier juridic, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind Consiliul Local Focșani.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta nu a timbrat recursul așa cum i s-a pus în vedere prin citație, după care;

Reprezentantul recurentei depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și practică judiciară.

Întrebate fiind părțile prezente declară că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurenților, față de considerentele în fapt și în drept expuse pe larg în motivele de recurs, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii formulată de funcționarii publici ca temeinică și legală.

Reprezentantul intimatei Primăria Municipiului G, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.546 din 09.10.2007, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în ce privește capătul de cerere privind personalul contractual.

S-a disjuns acest capăt de cerere și dispune înaintarea lui la Secția Civilă - litigii de muncă pentru competentă soluționare.

S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile funcționarilor publici din perioada 1.01.2002 - 20.08.2004.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții funcționari publici cadrul Consiliului Local Focșani, prin împuternicit legal, cu sediul ales la sediul Primăriei Focșani, bd. - nr.1 bis, județul V în contradictoriu cu pârâții PRIMPRIA MUNICIPIULUI F și CONSILIUL LOCAL F, cu sediul în Focșani, bd.- - nr.1A, județul V, pentru contravaloare tichete de masă potrivit Legii 188/1999, înregistrată sub nr-.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr- la ribunalul Vrancea, Secția litigii de muncă, reclamanții funcționari publici și personal contractual, din cadrul Consiliului Local Focșani, prin reprezentant au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Focșani și Consiliul Local Focșani obligarea acestora la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 01.01.2002 - 30.11.2005.

Din oficiu, instanța a apus în discuție excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în ce privește personalul contractual și excepția prescripției dreptului la acțiune sumelor solicitate pentru perioada 01.01.2002 - 20.08.2004.

În ce privește excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ pentru drepturile solicitate de personalul contractual, a constatat că potrivit art.911din Legea 188/1999 competența revine instanțelor de contencios numai în ce privește raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.

Competența în ce privește raporturile de muncă ale personalului contractual aparține instanțelor specializate în jurisdicția muncii - completele de litigii de muncă din cadrul Secției civile.

Așa fiind, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a disjuns capătul de cerere privind drepturile personalului contractual ce va fi înaintat la Secția Civilă.

In ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a constatat că reclamanții au solicitat contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada1.01.2002 - 30.11.2005.

Având în vedere că acțiunile care au ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune conform art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, s-a constatat față de data introducerii acțiunii - 21.08.2007 - că este prescris dreptul la acțiune pentru drepturile din perioada 1.01.2002 - 20.08.2007.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Art. 1 din Legea 142/1998 prevede că salariații din sectorul bugetar pot primi tichete de masă, însă potrivit art. 2, acestea se pot acorda doar în limitele prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale.

Din analiza textului rezultă fără dubiu că acordarea tichetelor de masă este o facultate a instituției publice și presupun alocarea de sume din bugetul propriu cu asemenea destinație, așa cum prevede și art. 5 din Normele de aplicare a Legii 142/1998.

Ori, legile bugetului de stat din 2005 și 2006-Legea 511/2004 și Legea 379/2005, au dispus expres că instituțiile publice nu pot aproba sume în scopul acordării tichetelor de masă, deoarece nu au fost prevăzute în buget.

Mai mult, funcționarul public se află în raport de funcție cu instituția, funcție pentru exercitarea căreia primesc salariu ca remunerare a activității depuse.

Drepturile bănești ale funcționarului public se regăsesc în art. 29 din legea specială - Legea 188/1999, de alte drepturi putând beneficia doar în condițiile legii.

Cum legile bugetului de stat menționate mai sus au prevederi exprese în sensul neacordării tichetelor de masă, urmează să se respingă acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții funcționari publici, cu următoarea motivare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art.1 din Legea nr.142/1998, privind acordarea tichetelor de masă, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral pe costuri de angajator.

Art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998 prevede faptul că "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar-" iar art.5 din Normele de aplicare ale Legii nr.142/1998 publicate în Monitorul Oficial nr.26/25.01.1999 "pentru instituțiile publice, tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite, la articolul bugetar - Tichete de masă".

Mai arată că instanța de fond în mod nelegal, și discriminatoriu, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de funcționarii publici din cadrul Primăriei municipiului Focșani, neținând cont de legislația în vigoare și nici de faptul că legea se aplică în mod unitar de către toate instanțele de judecată ( a se vedea sentința civilă nr.187/22.02.2007 a Tribunalului Harghita, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr- și sentința civilă nr.415/19.06.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-).

Prin întâmpinare, pârâta intimată, Consiliul local Focșani a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea analizând actele dosarului, constată că recursul este nefondat.

Instanța de fond a reținut în mod corect că în conformitate cu disp.art.1 și 2 din Legea nr.142/1998, tichetele de masă se acordă salariaților din sectorul bugetar în limitele prevederilor din bugetul de stat sau din cele locale.

Or, prin legea bugetului pe anii 2005 și 2006, s-a interzis expres acordarea de tichete de masă, deoarece nu au fost cuprinse în prevederile bugetare.

Astfel, acordarea acestor tichete de masă este la latitudinea angajatorului, în funcție de prevederile bugetului.

Ca atare, pe baza celor mai sus expuse și pe temeiul disp.art.312 Cod proc.civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanții FUNCȚIONARII PUBLICI DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUN. - PRIN ÎMPUTERNICIT LEGAL CONSILIER JURIDIC, împotriva sentinței numărul 546/09.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 17 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.VS/7.03.2008

Tehno ZE/7.03.2008

ex.2

Fond: Fl.

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 38/2008. Curtea de Apel Galati