Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 38/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-SENTINȚANR. 38/F-
Ședința publică din 11 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de către reclamanta, domiciliată în Pitești,-, -.8,.A,.5, județul A, în contradictoriu cu pârâțiiMINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,-, sector 1 și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, str. - -, nr. 6, sector 5.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la peima și la cea de-a doua strigare a cauzei, a răspuns consilier juridic pentru pârâți, în baza delegațiilor de la dosar, lipsă fiind reclamanta.
Procedura, legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată, prin anularea chitanței Seria - nr. -/03.12.2008 în sumă de 20,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 3,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că s-a depus la dosar, prin biroul registratură, un borderou cu acte din partea reclamantei.
Consilier - juridic, având cuvântul pentru pârâți, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a și asupra cauzei pe fond.
Consilier - juridic, având cuvântul pentru pârâți, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale a R, întrucât competentă de a dispune încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei, aparține ministerului administrației și internelor. Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinările depuse la dosar și pe care le susține oral în ședință publică.
CURTEA
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la data de 17.12.2008, reclamanta, a solicitat instanței, să dispună obligarea pârâților Ministerul Internelor și reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției Române de a emite un ordin, prin care să se dispună încetarea raporturilor sale de serviciu, începând cu data de 01.10.2009, în temeiul art.69 alin.1 lit.c din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, constatându-se ca fiind nejustificat și nelegal, refuzul exprimat de cei doi pârâți prin Raportul nr.-/9/24.10.2008 și adresa nr.-/21.11.2008. A mai solicitat, de asemenea și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta susține că, a absolvit Academia de Poliție, Facultatea de Drept în anul 2004, lucrând în cadrul în calitate de ofițer de cercetare penală al poliției judiciare, cu gradul de subinspector la poliția
În urma admiterii la Institutul Național al Magistraturii, în sesiunea din septembrie 2008, a înaintat raport la, în vederea încetării raporturilor de serviciu, ca urmare a numirii sale într-o funcție publică, însă i s-a răspuns, că poate solicita, numai încetarea raporturilor de serviciu, în conformitate cu art.69, alin.1 lit. d sau f din Legea nr.360/2004, întrucât "auditorul de justiție, nu este asimilat cu o funcție publică". Situația creată o prejudiciază prin aceea, că pârâții îi pot desface contractul de muncă, pentru neprezentarea la locul de muncă; astfel a fost nevoită să demisioneze provizoriu, pentru a se putea prezenta la cursurile.
Apreciază, că pârâții au interpretat eronat, noțiunea de "funcție publică", ignorând dispozițiile art.11 din nr.OUG100/2007, care modifică art.86 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și reglementările internaționale.
A exemplificat aspecte de practică judiciară, invocând principiul nediscriminării, reglementat de OG nr.137/2000, în sensul aplicării acelorași dispoziții legale, pentru situații identice.
A subliniat, că pârâții urmăresc să o oblige, să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, cu toate că, încetarea raporturilor de serviciu, nu îi este imputabilă și urmează să desfășoare o activitate, tot în beneficiul statului.
Prin întâmpinarea formulată la data de 12.01.2009, pârâtul, a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea, că reclamanta, nu a fost numită într-o funcție publică, fiind doar admisă la, numirea fiind făcută, după promovarea examenului de absolvire a cursurilor.
A mai susținut, că nu există raporturi de serviciu ale funcționarului public cu instituția în care este încadrat, auditorii de justiție, aflându-se într-un program de formare profesională, fără atribuții de serviciu.
Apreciază, că numai numirea polițistului în funcția de judecător sau procuror, atrage încetarea raporturilor de serviciu în temeiul art.69 alin.1 lit.e din Legea nr.360/2002, nu și calitatea de auditor de justiție, întrucât nu au raporturi de serviciu, primind doar o bursă.
Apreciază, că nu există discriminare între reclamantă și un alt fost polițist care a urmat cursurile și i s-a recunoscut acest drept, întrucât emiterea ordinului în beneficiul acestuia, s-a făcut în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești, irevocabilă.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul, s-a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivată pe dispozițiile art.69 alin.1 din Legea nr.360/2002 și art.15 alin.1 lit.b din aceeași lege, care atribuie competența de a dispune încetarea raporturilor de serviciu, în sarcina
Cu privire la fond, a susținut, ca și celălalt pârât, că "auditorul de justiție", nu reprezintă o funcție publică.
A fost administrată proba cu acte.
Din probatoriul administrat, instanța reține, că reclamanta are calitatea de auditor de justiție la Institutul Național al Magistraturii, în perioada 01.10.2008 - 30.06.2010 (63).
După absolvirea Academiei de Poliție, a avut calitatea de ofițer în cadrul, cu gradul profesional de subinspector de poliție al
A solicitat, încetarea raporturilor de serviciu, cu pârâții, ca urmare a trecerii sale într-o funcție publică, însă, pârâtul A, i-a precizat, că "încetarea raporturilor de serviciu, se face doar la inițiativa polițistului, la cerere sau prin demisie".
În urma formulării plângerii prealabile, înregistraă sub nr.-/13.08.2008, pârâtul A, și-a menținut același punct de vedere ca și celălalt pârât, prin adresa nr.-/24.11.2008 (62).
După cum se poate constata, din conținutul celor două întâmpinări, nemulțumirea reală a pârâților, constă, în pierderea cheltuielilor de școlarizare suportate pentru pregătirea ofițerilor și care la un moment dat, trec într-o altă funcție publică.
În cazul de față, pretextul, este neîndeplinirea caracterului de funcție publică a calității de auditor de justiție, cu toate că, recunosc acest caracter pentru funcția de magistrat,deși nu este posibilă trecerea directă la aceasta de la funcția de polițist, în raport de dispozițiile legale. De aceea se încearcă să se stabilească o culpă, deși nu există, în cazul auditorului de justiție, privitor la încetarea raportului de serviciu, în vederea recuperării cheltuielilor de școlarizare, cu toate că auditorul de justiție, este viitorul magistrat, iar legiuitorul, îi recunoaște anumite drepturi comune, prin dispozițiile art.86 și 17 Legea 303/2004.
În raport de aceste dispoziții legale, legiuitorul recunoaște auditorului de justiție vechimea în magistratură, iar bursa de care acesta beneficiază, este asimilată dreptului salarial pentru judecătorii și procurorii stagiari.
Prin urmare, nu pârâții sunt cei care ar trebui să interpreteze, dacă auditorul de justiție, îndeplinește o funcție publică, câtă vreme o face legiuitorul. Oricum, indiferent de interpretarea acestora, imputarea cheltuielilor de școlarizare, nu se poate face, decât atunci când există o culpă. Or, nu se poate considera, că un polițist s-ar afla în culpă, atunci când urmărește să avanseze într-o funcție publică (de păstrare pe un interval de timp).
Este adevărat, că există probabilitatea, ca auditorul de justiție, să nu devină magistrat, însă această probabilitate, există în cazul oricărei funcții publice.
Această evidență, ar trebui să devină obiectul de preocupare al pârâților, pentru recuperarea cheltuielilor de școlarizare și nu, în cazul reclamantei, care dintr-o bursă, ar trebui să restituie cheltuielile de școlarizare, câtă vreme, nu a făcut, decât să se pregătească pentru a deveni magistrat.
Prin urmare, în mod greșit, pârâtul, a refuzat să emită ordin, pentru a se înceta raporturile de serviciu cu reclamanta, în temeiul art.69 lit. "e" din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, cu atât mai mult cu cât, au fost interpretate dispozițiile legale și prin alte hotărâri judecătorești.
Cât privește calitatea procesuală pasivă, a pârâtului R, se va preciza, că acesta nu este abilitat legal pentru a dispune încetarea raporturilor de serviciu cu reclamanta, potrivit art.69 alin.1 din Legea nr.360/2002 și de aceea, se va respinge acțiunea față de acesta.
Cu toate acestea, se află, în culpă, întrucât a făcut aprecieri în locului pârâtului, nu a înaintat acestuia spre soluționare cererile reclamantei și a emis adrese de refuz. Aceste acte și fapte, sunt însă premergătoare emiterii acului administrativ și de aceea, soluția de respingere a acțiunii, se va menține și sub acest aspect.
Față de cele menționate, în temeiul art.1 și 18 din Legea nr.554/2004, modificată și completă și art.162 Cod proc.civ. se va respinge acțiunea față de pârâtul, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, se va admite acțiunea față de pârâtul, cu consecința obligării acestuia, de a emite ordin, prin care să dispună încetarea raporturilor de serviciu cu reclamanta, în temeiul art.69 alin.1 lit.e din Legea nr.360/2002 privind statul polițistului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
.
Admite în parte acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de către reclamanta, domiciliată în Pitești,-, -.8,.A,.5, județul A, în contradictoriu cu pârâțiiMINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,-, sector 1.
Respinge acțiunea față de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE cu sediul în B, str. - -, nr. 6, sector 5, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Obligă pe pârâtulMINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVEsă emită ordin, prin care să dispună încetarea raporturilor de serviciu cu reclamanta, începând cu data de 01.10.2008, în temeiul art.69 alin.1 lit.e din Legea nr.360/2002, privind statutul polițistului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/5 ex.
23.02.2009
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim