Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 380/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-DECIZIENR. 380/R-

Ședința publică din 11 Aprilie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

JUDECĂTOR 3: Gina

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI P, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr. 633/CA/07.12.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți SINDICATUL INDEPENDENT AL SALARIAȚILOR din CADRUL PRIMARIEI MUNICIPIULUI P prin SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCATURĂ ȘI ASOCIAȚII din Pitești, str. -, -,. B,.2, jud. A, pentru C, G, HG, N, OG, OG, C, G, și.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier - juridic pentruHG recurentul - pârât în baza delegației de la dosar și Dl. - vicepreședinte al Sindicatului Independent al Salariaților din Cadrul Primăriei Municipiului Pitești, pentru intimații - reclamanți.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.

Consilier - juridic HG, având cuvântul pentru recurentul - pârât, solicită admiterea recursului și pe fond modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii în ceea ce- privește pe recurent.

Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând:

Constată că prin acțiunea introdusă la data de 8.08.2007, data poștei, înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr-, reclamanții C, și alții, reprezentați de Sindicatul Independent al Salariaților din cadrul Primăriei Pitești, au chemat în judecată Primarul Municipiului Pitești, împreună cu alți pârâți, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata primei de concediu pe anii 2001-2006, actualizată cu coeficientul de inflație de la data plății, susținând următoarele:

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul Primăriei Pitești și în această calitate, potrivit Legii nr.188/1999, republicată, aveau dreptul la plata primei de vacanță, primă suspendată la plată prin mai multe acte normative, suspendare care nu a atras pierderea dreptului.

Au mai arătat că drepturile, odată acordate, nu pot fi cenzurate decât în situații deosebite, astfel cum sunt reglementate de Constituția României, iar suspendarea plății dreptului a atras și suspendarea cursului prescripției, fără a duce la pierderea acestui drept.

Reclamanții, în dovedirea calității de funcționari publici, au administrat proba cu înscrisuri.

Pârâtul, prin întâmpinare(236-237), a solicitat respingerea acțiunii susținând că prima de vacanță, în perioada pretinsă prin acțiune, a fost suspendată la plată, situație ce nu îi este imputabilă.

Reclamanții, prin cererea depusă la dosar(270-271), și-au precizat acțiunea arătând că înțeleg să se judece numai cu Primarul Municipiului Pitești, cu care s-au aflat în raporturi de serviciu în perioada 2001-2006, solicitând prima de vacanță pentru această perioadă.

Instanța, având în vedere cererea precizatoare a reclamanților, că acțiunea a fost introdusă și de alți reclamanți, care nu s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâtul, ci cu alți pârâți, prin încheierea de ședință din 30.11.2007 a dispus disjungerea celorlalte cereri, ale celorlalți reclamanți și formarea de dosare separate pentru acestea.

După examinarea cauzei, Tribunalul Argeș - secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 633/CA din 07 decembrie 2007, prin care a admis acțiunea reclamanților rămași în prezentul dosar, după disjungerea celorlalte cereri, realizată prin încheierea din 30.11.2007, respectiv C, G, N, OG, VIANA, C, G, reprezentanți de SINDICATUL INDEPENDENT AL SALARIAȚILOR DIN CADRUL PRIMARIEI MUN.P cu domiciliul ales în Pitești, str. -, - 13,. B,.2, jud. formulată în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI P - cu sediul ales la Primăria Pitești,-, jud. A, astfel cum a fost precizată.

În consecință, l-a obligat pe pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI P să plătească reclamanților prima de vacanță pe perioada 2001-2006, actualizată cu indicele de inflație de la data plății, calculată în raport de timpul efectiv lucrat de fiecare reclamant și calitatea de funcționar public avută, de dreptul la concediul de odihnă avut și efectuat.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că reclamanții sunt angajații Primăriei Municipiului Pitești, având calitatea de funcționari publici, astfel cum rezultă din tabelul de la fila 6-9, poz.1-174.

Potrivit dispozițiilor art. 53 din Constituția României exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății ori moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, restrângerea putând fi dispusă numai dacă este necesară într- societate democratică, iar măsura trebuind să fie proporțională cu situația care a determinat- să fie aplicată, în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.

A mai reținut instanța că dispozițiile constituționale invocate reprezintă o garanție a protecției juridice a drepturilor omului, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți cetățenești fiind permisă autorităților publice, doar pentru situații de excepție și numai condiționat.

În ceea ce privește prima de concediu solicitată pentru categoria de personal din care fac parte reclamanții, aceasta este prevăzută în art. 33 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, potrivit căruia "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat", drept care nu a mai fost însă acordat începând cu anul 2001, fiind suspendate dispozițiile art. 33 din Legea nr. 188/1999 prin OUG nr. 33/2001. În prezent, textul de lege care prevede dreptul la prima de concediu a fost suspendat până la 31 decembrie 2006, potrivit art. 5 alin.5 din Legea nr. 379/2005 bugetului de stat pe anul 2006.

În raport de dispozițiile constituționale enunțate, prevederile legale prin care s-au suspendat dispozițiile referitoare la acordarea primei de concediu de odihnă contravin situațiilor expres și limitativ enumerate de art. 53 din Constituția României și aduc o atingere a principiului protecției juridice a drepturilor omului, cu atât mai mult cu cât un drept deja câștigat nu poate fi restrâns sau retras decât printr-un act normativ cu aceeași putere.

În ceea ce privește perioada pentru care este datorată prima de vacanță, instanța a avut în vedere și decizia nr.2696/25.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că funcționarii publici reclamanți din Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei au dreptul la prima de vacanță pe perioada 2001-2006 și potrivit principiului egalității de tratament în fața legii și reclamanții au dreptul pe aceeași perioadă.

În fine, începând cu anul 2007 s-a prevăzut plata ei prin lege, fapt ce atrage curgerea termenului de prescripție.

S-a mai reținut că la stabilirea primei de vacanță se va avea în vedere perioada în care reclamanții au avut calitatea de funcționari publici, timpul efectiv lucrat, dreptul la concediul de odihnă avut în anul pentru care se acordă prima de vacanță și dacă a fost efectuat sau nu.

Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs pârâtul Primarul Municipiului Pitești, care a criticat-o sub aspectul greșitei nerețineri a apărărilor făcute în sensul că actele normative care au reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2001-2006, nu au prevăzut faptul că această categorie profesională să beneficieze de prima de concediu.

Examinând sentința, prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod proc. civilă, curtea constată următoarele:

Sub aspectul fondului dreptului pus în discuție, se impune a se constata că în speță sunt incidente dispozițiile art. 33 (actual 35) alin.2 din Legea nr.188/1999, potrivit cărora funcționarii publici, categorie în care se încadrează și reclamanții, au dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este adevărat că după apariția Legii nr.188/1999, printr-o serie de acte normative, prevederea legală precitată a fost suspendată în aplicarea sa, ultimul astfel de act normativ fiind Legea nr.379/2005 (art.5) - Legea bugetului de stat pentru 2006.

Însă, suspendarea acordării primei de concediu nu echivalează cu înlăturarea dreptului și nu se poate ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență a fost recunoscută să fie vidat de substanța sa și să fie lipsit de orice valoare.

Dat fiind faptul că acordarea primelor de vacanță a fost suspendată numai până în decembrie 2006, nimic nu se opune ca după încetarea măsurii de suspendare, beneficiarii dreptului să solicite valorificarea lui, ceea ce nu reprezintă altceva decât asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor.

În același sens, de altfel, s-au pronunțat și recursurile în interesul legii, în care s-a reținut că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui cât timp, prin nici o dispoziție legală, nu s-a prevăzut încetarea sa.

Mai mult, prin nr.OUG146/2007 s-a aprobat plata primelor de vacanță suspendate pe perioada 2001-2004, ceea ce echivalează și cu o recunoaștere a dreptului funcționarilor publici de a beneficia de prima de vacanță.

Se impune actualizarea sumelor la care reclamanții erau îndreptățiți cu titlu de primă de concediu, cu indicele de inflație, aceasta constituind modalitatea în care se păstrează o anumită valoare atunci când, din motive obiective sau subiective, creanța nu a fost îndestulată la termen. În situația în care nu s-ar acorda actualizarea primelor de concediu, s-ar ajunge ca beneficiarii acestora să primească o valoare corespunzătoare mai mică, iar o astfel de diminuare este total lipsită de suport.

Sintetizând considerentele de fapt și de drept expuse, curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI P, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotrivasentinței civilenr. 633/CA/07.12.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți SINDICATUL INDEPENDENT AL SALARIAȚILOR din CADRUL PRIMARIEI MUNICIPIULUI P prin SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCATURĂ ȘI ASOCIAȚII din Pitești, str. -, -,. B,.2, jud. A, pentru C, G, HG, N, OG, OG, C, G, și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

,

Grefier,

Red.

2 ex./24.04.2004

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Gina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 380/2008. Curtea de Apel Pitesti