Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 380/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 380
Ședința publică de la 27 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu Judecător
- - Președinte secție
- - JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr
Grefier:
**********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței nr. 4878 din data de 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice M și intimata reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că intimata reclamant a depus întâmpinare.
S-a arătat că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice M la plata primelor de concediu pe anii 2002 -2006, actualizată cu indicele de inflație.
In motivarea cererii a arătat că este funcționar public, și, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999, are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.Ulterior însă, printr-o serie de acte normative, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, suspendare pe care o consideră nelegală și neconstituțională. Consideră că, potrivit Legii 188/1999 (art. 34 alin. 2) i se cuvine prima de vacanță în acest sens invocând și practica judiciară în materie.
În drept, își întemeiază cererea pe dispoz Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public.
În cauză a formulat întâmpinare pârâta M, care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată având în vedere dispozițiile cu privire la suspendarea plății primelor de vacanță din legile bugetare aferente anilor 2001-2005.
Prin sentința nr. 4878 din 14 noiembrie 2007, s-a respins ca prescrisă cererea reclamantei pentru plata primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2002-2003.
S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții M și MEF
Au fost obligați pârâții DGFP M și MEF B să plătească reclamantei primele de concediu de odihnă aferente anilor 2004-2006, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP
În motivele de recurs s-a susținut că neacordarea primei de concediu avut la bază o succesiune de acte normative prin care dispozițiile art.33 alin.2 din Legea 188/1999 referitoare la prima de concediu au fost suspendate.
Recurenta pârâtă a invocat suspendarea prin legile bugetare a dispozițiilor privind acordarea primei de concediu, precum și lipsa fondurilor bugetare necesare plății primelor și neprevederea acestor sume în bugetul aprobat.
Recursul este nefondat.
Motivele de recurs privind neluarea în considerare a dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată, sunt neîntemeiate.
Raportul de serviciu al funcționarului public este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia și ale instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale funcționarului public, înscriindu-se în prevederile art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale funcționarului public.
În conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.
Ca urmare, funcționarii publici trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.
Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.
În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.
Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtei și a solicitat să i se achite prima de vacanță pe perioada 2002 - 2006, inclusiv.
În mod corect, instanța de fond a admis cererea reclamantei privind acordarea primei de concediu aferentă perioadei 2004 - 2006, având în vedere că, în ceea ce privește perioada 2002 - 2003 operat prescripția extinctivă, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, art.3.
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Curtea constată că, față de data introducerii acțiunii -20 iulie 2007, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2002, 2003 s-a prescris.
Cum, în materia prescripției nu există dispoziții specifice, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, în art. 13, 14 stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamanta nefiind în nici unul din aceste cazuri.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva sentinței nr. 4878 din data de 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2008.
PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu - - | JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr - - | JUDECĂTOR 3: Doina Lupea - - |
Grefier, |
Red. Jud. -
2 ex/03.03.2008
Președinte:Iuliana RîciuJudecători:Iuliana Rîciu, Elena Canțăr, Doina Lupea
