Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 381/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-- 06.03.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 381
Ședința publică de la 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR:- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.49/CA/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații,MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - prin Direcția Generală de Reglementari Juridice și Contencios și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, având ca obiect litigii privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri sau probe de administrat și având în vedere faptul că în baza art.242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra,recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.49 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a admis acțiunea formulata de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin T, INSPECTORATULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE al Județului T, și INSPECTORETUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE al județului C-
S-a respins cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulata de pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative; excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa efectuării procedurii prealabile și a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de T, începând cu data de 01.10.2005 și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C-S pentru perioada anterioară datei de 01.10.2005.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIE T și INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLIȚIE C-S, la plata către reclamant a primei de concediu aferentă anilor 2004-2006 și a sporului de fidelitate aferent anului 2005, sume ce vor fi actualizare in raport cu rata inflației la data plății efective, iar pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor si Reformei Administrative.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 6647/30/18.09.2007 reclamantul, a solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, T și C-S, solicitând obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenite pe anii 2004-2006 conform art.37 pct. 2 OG38/2003, precum și plata sporului de fidelitate cuvenit pe anul 2005, prev. de art. 6 OG38/2003 actualizate în raport cu rata inflației și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
In motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut că polițiștii au dreptul, la plecarea in concediul de odihna la o prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu, iar de la data intrării in vigoare a OG nr.38/2003, reclamanta nu a beneficiat de aceasta dispoziție legala, aceasta fiind suspendata odată cu intrarea in vigoare. Chiar daca a fost suspendat, nu se poate retine ca acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pe anii 2004-2005. considera astfel, ar contravenii prev.art.53 din Constituția României si art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai daca este necesară, iar măsura trebuie sa fie proporțională cu situația care a determinat-o și fără a aduce atingere existentei dreptului.
De asemenea se mai arată că potrivit art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor este lovita de nulitate. Se mai invoca totodată decizia nr. XII /5.02.2007 a Jc are a stabilit ca polițiștilor li se cuvine prima de concediu pe anii 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate se arată că acesta este stabilit prin art. 6 OG 38/2003 iar pentru anul 2005 fost suspendată în baza art.2 al.1 OUG 118/2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu au existat întrucât plata sporului a fost reluata in 2006 iar dispozițiile de suspendare nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate.
In drept, cererea s-a întemeiat pe disp. art.37 pct.2 si art 6 din OG nr.38/2003, art.41 al.2 Constituția României.
Prin întâmpinarea depusa la dosar paratul A, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, pana la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 dinL.nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arata ca bugetul Iaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev. imperative ale legilor bugetare. Mai mult, in toate actele normative susmenționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite, sa se încadreze in cheltuielile de personal, menționate in anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004- 2006 in bugetul MAI nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăți.
Totodată, paratul Iaf ormulat cerere de chemare in garantei a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea ca potrivit HG nr. 386/2007, bugetul de stat este gestionat de, iar in ipoteza admiterii acțiunii,acesta trebuie sa vireze sumele necesare efectuării acestor plăți.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, prin DGFP T, s-a opus la admiterea cererii de chemare în garanție, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite si excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța retine ca, disp.art.91 ind.1 din nr.215/2006, prevăd competenta instanțelor de contencios-administrativ in cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici, iar trimiterea la instanța de contencios-administrativ, este o trimitere la aplicarea nr.554/2004.
Cu toate acestea, prev.art.7 din nr.554/2004, privind procedura prealabila, nu sunt aplicabile in speța, întrucât acestea vizează situația în care o persoana se considera vătămata intr-un drept al său, sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral. Deci, nu în toate situațiile în care se stabilește competența instanței de contencios-administrativ este necesară și îndeplinirea procedurii prealabile, ci doar în cazul existentei unui act administrativ vătămător așa cum este definit actul administrativ la art.2 lit. c din nr.554/2004, nu și în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri sau a tăcerii autorităților sau instituțiilor publice, textul de lege referindu-se la vătămarea produsă printr-un act administrativ unilateral.
Ca atare în speța, în lipsa unui act administrativ unilateral, reclamantul nu avea obligația parcurgerii procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004, aflându-se in fapt în fața unei tăceri a instituțiilor publice, astfel încât, instanța va respinge excepția invocata de
In privința excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP, instanța nu contesta faptul ca neavând calitatea de ordonator principal de credite MFP, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant si ca atare dispoziția de plata instituita ca efect al admiterii acțiunii de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ, REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, DIRECȚIA FINANCIARĂ A MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul RA și a sumelor pretinse, aspect ce justifica necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabila și
Câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecata a pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse instanța apreciază că nu se poate proceda, ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul MIRA, fiind incompatibilă calitatea de pârât, direct obligat, cu aceea de chemată în garanție.
C-S a formulat Întâmpinare prin cere solicită, pe cale de excepție respingerea acțiunii reclamantului, față de faptul că C-S nu are calitate procesuală pasivă în cauză, dar respingerea și pe fond a ambelor petite, atât cel privind plata primelor de concediu cât și a sporului de fidelitate.
Și T prin Întâmpinare a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive,față de faptul că până la data de 01.10.2005 reclamantul a activat ca agent de poliție în cadrul Serviciului transporturi din cadrul C-S, iar, începând cu data de 01.10.2005 reclamantul nu a mai avut raporturi de serviciu cu T, dată de la care prin Dispoziția S/2500 s-a organizat acest serviciu în Secția Regională de Poliție Transporturi T, ca structură teritorială aflată în subordonare centrală Direcției de Poliție Transporturi din cadrul, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reclamantul a depus la dosar Adresa nr. -/19 din 13.11.2007, a, și Compartimentul Financiar - Contabil, din care rezultă că drepturile sale salariale sunt achitate de T, situație față de care, tribunalul va respinge excepția invocată de T, privind lipsa calității sale procesuale pasive, începând cu data de 01.10.2005 și excepția invocată de C-S pentru perioada anterioară datei de 01.10.2005, când reclamantul era agent de poliție la. C-
de actele existente la dosar, instanța a retinut ca reclamantul, are calitatea de funcționar public civil cu statut special - polițist conform art. 1 din L 360/2002 privind Statutul polițistului. Raportat la aceasta calitate, îi sunt aplicabile prev. art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora" la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ in soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componenta a drepturilor salariale si se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata pana la 31.12.2006.
Nu se poate reține, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituția României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacenta indemnizației de concediu.
De altfel si Curtea Constituționala sesizata cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibila, respectiv neîntemeiata prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu există câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implica aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
In acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicata în din 30.10.2007 în care a reținut ca potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de munca, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând ca obligațiile cuprinse în OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobata cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum și cele ale Legii nr. 511/2004 și 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca în aplicarea art.37 al.2 teza I OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Văzând și caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art. 329 al 3. proc. civ. instanța va proceda la admiterea acțiunii reclamantului urmând a obliga pârâții la plata către acesta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferenta anilor 2004-2006 actualizata in raport cu rata inflației la data plății efective, pentru a asigura astfel repararea integrala a prejudiciului suferit de reclamant prin neplata la termen a acestor sume.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța retine ca reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special - polițist. In acesta calitate, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de pana la 20% din salariul de baza, in condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat ca, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobată prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera ca drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu exista, câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare, in prezent nemaifiind suspendata aplicarea acesteia, iar pe de alta parte aceste disp. nu au fost declarate neconstituționale. Pe de alta parte, plata sporului de fidelitate a fost reluata pentru anul 2006.
Disp.art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta până la introducerea acțiunii.
Pentru aceleași considerente mai sus menționate instanța a procedat la obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate aferenta anului 2005 actualizat cu rata inflației la data plății efective.
Împotriva sentinței a declarat recurs MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul,Economiei și Finanțelor, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii conform art. 7 din legea nr. 554/2004,modificare sentinței și respingerea acțiunii reclamantului.
În motivare, în esență invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul,Economiei și Finanțelor,deoarece pe de o parte între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există absolut nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau bugetul de stat.
S- mai susținut că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, și aceștia nu au făcut dovada solicitării în scris a propunerilor de rectificare a bugetului de stat. Prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la virarea sumelor de bani izvorâte din titluri executorii, conform OG 22/2002.
Examinând recursul, în raport de motivele invocate și din oficiu, Curtea de Apel constată că nu este fondat și-l va respinge conform următoarelor considerente:
Toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr.500/2002, conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
De menționat în acest context și decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.
Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006, reclamantul intrând în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile aceste prevederi.
Conform art.6 din OG nr.38/2003, polițiștii beneficiază de spor de fidelitate în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranța națională și, în anul 2005, prin art.2 alin.1 din nr.OUG118/2004, s-a suspendat aplicarea acestor dispoziții, pârâții având obligația să se încadreze în cheltuielile de personal alocate prin buget.
Dreptul pretins de reclamant prin acțiune s-a născut așadar din lege, ca drept subiectiv ce conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti o anumită sumă de bani, obligație care a fost suspendată prin normele legale arătate.
Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine instanței care constată că dreptul la sporul de fidelitate constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și drept urmare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse potrivit art.53 din Constituție.
În acest sens, art.18 din Codul Muncii prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz și arbitraj.
Or, suspendarea prin acte normative a unui drept câștigat nu poate reprezenta doar o restrângere a dreptului, ci ea operează ca o veritabilă lipsire de drepturi, subiectivă, arbitrară și abuzivă.
În favoarea legalității cererii reclamantului trebuie invocate și prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prin urmare, în baza art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de DGFP T în reprezentarea pârâtului Ministerul,Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.49/2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 III 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
rima instanță - Tribunalul Timiș - judecător,
Red.- 21.04.2008
Tehnored LM-21.04.2008- 2 expl.
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu
