Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 381/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.381/CA
Ședința publică de la 15 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Iulia I - -
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenții -, -, -, toți cu domiciliul procedural în comuna, județul I, contradictoriu cu intimații Primarul Comunei, Primăria Comunei, Consiliul Local al Comunei, Comuna, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) - recurs împotriva sentinței civile nr. 165/CA/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ
Prin sentința civilă nr.165/CA din 20.02.2009, Tribunalul Iașia respins cererea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Primăria com. și Consiliul local al com. ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală pasivă.
A respins cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Com. și Primarul com..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, potrivit disp. art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, angajatorului îi revine obligația plății sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, cei doi pârâți amintiți mai sus neavând o astfel de calitate, apreciază că aceasta este întemeiată, motiv pentru care va respinge cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu aceștia ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Unitatea administrativ teritorială, Comuna în cauza de față, este pârâtul ce beneficiază de personalitate juridică și față de care sunt stabilite raporturile de serviciu ale reclamanților, Primarul fiind reprezentantul legal în justiție al acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că cererea reclamanților este neîntemeiată pentru motivele ce urmează a fi prezentate.
Reclamanții, prin înscrisurile depuse la dosar, au făcut dovada calității lor de funcționari publici.
Art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/ 1999 prevede că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În perioada 2004 - 2006, reglementările referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, au fost suspendate prin nr.OUG92/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/ 2005, și prin nr.OG 2/2006, aprobate prin Legea nr. 417/ 2006.
Suspendarea acestor prevederi legale nu a avut ca efect abrogarea lor, acestea fiind aplicabile de la data încetării perioadei de suspendare conform disp. art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
În ceea ce privește modalitatea de calcul al suplimentelor solicitate, instanța constată că procentul de 25 % din salariul de bază indicat de reclamanți nu se regăsește în nici un act normativ, reclamanții neprecizând vreun temei legal în acest sens.
Întrucât contenciosul funcției publice nu este un contencios de plină jurisdicție, judecătorul neputându-se substitui administrației în emiterea actului administrativ necesar punerii în aplicare a prevederilor legale, instanța apreciază că cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata suplimentelor amintite mai sus în procent de 25% din salariul de bază, nu poate fi primită, aceștia nedovedind legalitatea modalității indicate de ei de stabilire a întinderii drepturilor solicitate.
Acordarea suplimentelor în procent de 25 % din salariul de bază ar echivala cu substituirea administrației de către instanțele judecătorești și chiar a legiuitorului în situația în care s-ar considera că suplimentările respective ar trebui cuantificate prin lege.
Nici eliminarea consecințelor discriminării între categoriile de funcționari publici, dacă e nevoie de ajustări legislative, nu se mai poate realiza de către instanțe, sens în care s-au pronunțat deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819 și 821 din anul 2008.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților de acordare a suplimentului postului și a celui corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru întreaga perioadă solicitată, soluție ce va fi dată și cererii accesorii de actualizare a sumelor respective în raport de indicele de inflație, potrivit principiului de drept "accesorium sequitur principale".
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs reclamanții, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu s-a ținut seama de faptul de prevederile imperative art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, care prevăd componența salarială a funcționarilor publici. Susțin recurenții că, odată încetată măsura suspendării exercițiului dreptului, angajatorul avea obligația de a plăti drepturile salariale stabilite prin lege, soluție impusă și de practica constantă a în această materie. argumentele aduse în susținerea cererii de ch emare în judecată, reclamanții solicită admiterea recursului formulat și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sporurilor legale.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, și având în vedere că, potrivit dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, putând să examineze cauza sub toate aspectele, constată următoarele:
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru perioada de început solicitată, respectiv începând cu 01.01.2004, Curtea reține că atâta vreme cât acordarea sporurilor solicitate de către reclamanți a fost suspendată până la 31.12.2006, reintrând în vigoare la data de 01.01.2007, conform art. 13 din lg. nr. 251/2006, și dreptul petenților de a solicita plata acestor drepturi a fost suspendat și reluat la aceeași dată, respectiv 01.01.2007. astfel că nu poate fi reținută prescripția dreptului la acțiune.
Potrivit art.29 lit. c și d) din Legea nr.188/1999, devenit art.31, la republicarea legii din 2006, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din
a) salariul de bază,
b) sporul pentru vechime în muncă,
c) suplimentul postului, în procent(general) de 25% din salariul de bază, și
d) suplimentul gradului, de asemenea, în procent de 25% din salariul de bază, drepturi a căror plată a fost suspendată prin art.44 din OUG nr.92/2004 și art.48 din OUG nr.2/2006, până la 31 decembrie 2006, reglementări ce au reintrat în vigoare la 1.01.2007, conform art.13 din Legea nr.251/2006, ocazie cu care termenul de "suplimentul gradului" a fost înlocuit cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Raportat acestor prevederi, Curtea reține că suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea lui,cât timp nu i-a fost înlăturată existența printr-o dispoziție legală și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea normei legale în ceea ce privește acest drept.
Din actele dosarului rezultă că reclamanții au statut de funcționari publici, regimul lor juridic fiind guvernat de Legea nr.188/1999, iar drepturile salariale solicitate prin acțiuni sunt prevăzute de art.31 din Legea privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Curtea nu poate reține că articolul 31 din Legea nr.188/1999 stabilește doar la modul general, că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, câtă vreme aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materie, respectiv dispozițiile art. 155 din Codul muncii, potrivit cărora salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art. 269 și 166 din cod prevăd că angajatorul este obligat să îi despăgubească pe salariați în situația în care, din culpa sa, aceștia au fost prejudiciați prin neexecutarea în totalitatea obligațiilor privind plata drepturilor salariale ce li se cuvin. Or, împrejurarea că legiuitorul intenționează, într-un viitor incert, să elaboreze o altă lege și să implementeze un sistem unitar de salarizare a tuturor funcționarilor publici nu justifică în nici un mod neacordarea celor două sporuri legale, atât timp cât ele fac parte din salariu. Dimpotrivă, intenția legiuitorului, care, din motive de ordin financiar, a suspendat succesiv acordarea acestor sporuri, fost ca ele să figureze ca elemente componente ale salariului funcționarului public, iar neprevederea ulterioară a unor cuantumuri ori condiții de acordare nu constituie un aspect de natură a duce la concluzia că nu se impune aplicarea concretă a acestor dispoziții legale. Astfel, chiar dacă atât din cuprinsul art.31 din Legea nr.188/1999, cât și din prevederile art.1 alin.2 lit. a) nr.OUG92/2004, rezultă că dincolo de simpla enumerare a elementelor pe baza cărora sunt salarizați funcționarii publici, probl ema salarizării în mod concret a acestoraar trebui să facă obiectul unei legi separate, legiuitorul urmărind, în mod explicit, implementarea, din anul 2006, unui sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici,culpa legiuitorului, care nu a mai intervenit cu precizări privind modul de acordare a sporurilor ce fac parte din salariu ( prin ordonanță de guvern, lege sau norme metodologice) nu trebuie răsfrântă asupra reclamanților funcționari publici, fapt ce ar afecta grav dreptul la muncă și la corecta și justa remunerare a acestora.
Sporurile prevăzute de art.31 lit."c" și"d" din Legea nr.- sunt deja "legiferate", însuși legiuitorul readucându-le din nou în vigoare, astfel că actul instanței de a recunoaște caracterul obligatoriu al unor dispoziții legale nu se poate subsuma actului de legiferare.
Nu în ultimul rând, este de menționat că suspendarea acordării celor două sporuri nu semnifică înlăturarea acestora, întrucât dacă aceasta ar fi fost voința reală a legiuitorului, forma în vigoare a art.31 din lege nu ar fi fost cea citată. Acordarea sporului postului și a celui corespunzător treptei de salarizare se subscrie și exigențelor impuse de prevederile G nr.6/2007, ce stipulează drepturile funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale prevăzute de lege.
Raportându-se la Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea consideră că dreptul reclamanților este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art.1 din protocolul menționat, reținând că reclamanții nu au beneficiat de aceste sporuri și că, atâta timp cât dispozițiile legale menționate - în vigoare - au consacrat dreptul funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale, prevăzute de legislația specifică funcției publice, cererea reclamanților este legitimă.
Motivele invocate privind lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica neacordarea sporurilor recunoscute în favoarea reclamanților.
Aceeași argumentație, în sensul că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească sau un act normativ cu putere de lege se regăsește și în hotărârea CEDO pronunțată în cauza nr. 59498/00, Bourdov contra Rusiei.
Chiar dacă suspendarea acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu a fost urmarea unor constrângeri bugetare, ci consecința directă și imediată a neelaborării și neadoptării legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici,și la care art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999 face trimitere, așa cum am arătat nu poate fi răsfrântă asupra dreptului reclamanților.
, de către puterea legiuitoare, a legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, în cadrul căreia dreptul la suplimentul postului și dreptul la suplimentul corespunzător treptei de salarizare ar fi trebuit să-și afle consacrarea deplină și definitivă, începând de la definirea acestora și terminând cu stabilirea cuantumului, ori sistemului de acordare, nu exclude intervenția puterii judecătorești în soluționarea diferendelor referitoare la politica salarială promovată de puterea executivă și aprobată de puterea legislativă, ci la recunoașterea drepturilor conferite prin lege, tocmai având în vedere că misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este, conform art.126 alin.1 din Legea fundamentală, aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective. Tocmai în absența legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, care ar fi trebuit să se bazeze pe sistemul de salarizare enunțat la alin.1 al art.31, reclamanților trebuie să li se recunoască dreptul de a primi suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, chiar dacă legiuitorul nu a indicat, prin legea specială de salarizare, care sunt categoriile de funcționari care beneficiază de aceste drepturi, care sunt condițiile în care ele se acordă și în mod deosebit care este sistemul de calcul al acestor suplimente la salariul de bază, culpa aparținând în mod exclusiv acestuia și pentru care nu pot fi sancționați, prin nerecunoașterea drepturilor ce li se cuvin, reclamanții,lipsă ce poate fi suplinită de angajator prin elaborarea de norme interne prin care să reglementeze aceste aspecte, în funcție de specificul instituției cât și de funcția fiecărui funcționar în parte(și cu precădere în ceea ce privește cuantumul acestor sporuri în raport de criteriile enunțate)aspecte de ordin intern care par dificil de acoperit printr-un act normativ general valabil.
Împrejurarea că nu există nici un act normativ care să permită cuantificarea celor două suplimente, stabilirea acestora de către instanță la nivelul de până la 25% din salariul de bază, este în perfect acord cu dispozițiile legale menționate, câtă vreme acest procent este prevăzut expres de legea cadru, stabilirea acestora sub acest cuantum fiind atributul exclusiv al debitorului și de care reclamanții nu sunt ținuți răspunzători.
În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul art.304 raportat la art. 312 ind. 1 alin. 2, 3 cod proc. civ. să admită recursul formulat de reclamanți, iar pe fond se va proceda conform dispozitivului în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de reclamanții -, -, -, împotriva sentinței civile nr. 165/CA din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte.
Admite acțiunea promovată de reclamanții -, -, -, în contradictoriu cu pârâți Primarul Comunei și Comuna.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a suplimentului postului și la plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de până la 25% din salariul de bază, în raport de încadrarea pe funcție a fiecărui reclamant, începând cu data de 01.01.2004 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, sume actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - I -
Grefier,
Red.
Tehnored. E./
2 ex.
18.06.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iulia
